- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (02.09.2011, 15:47)
- Vasile Magradean , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc: Noul contract cu Bechtel intră în Guvern în luna septembrie
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că în luna septembrie va intra în Guvern noul contract cu compania americană Bechtel, iar apoi se va scoate la licitaţie tronsonul Gilău - Nădăşel, din judeţul Cluj, al Autostrăzii Transilvania, pentru continuarea lucrărilor.
Urmărește
299 afișări
Boc: Noul contract cu Bechtel intră în Guvern în luna septembrie (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Boc a spus, vineri, pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia est, Vâlcele - Apahida, că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua şi pe segmentul Suplacu de Barcău - Borş, în judeţul Bihor.
"Pe data la care va intra în Guvern forma nouă a contractului cu compania Bechtel, imediat se va scoate la licitaţie tronsonul Gilău - Nădăşel, judeţul Cluj, pentru a fi realizat pe bugetul de stat, pentru a fi continuată lucrarea. Acolo deja exproprierile sunt făcute, proiectarea este realizată şi vor putea fi continuate lucrările. Se vor continua lucrările la Suplacu de Barcău - Borş, judeţul Bihor, pe cei 64 de kilometri care vor fi finalizaţi, astfel încât în acest calendar lucrările să continue. Noul contract cu Bechtel va intra în Guvern în luna septembrie", a spus Emil Boc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Acesta a estimat că licitaţia pentru lucrările de pe tronsonul Gilău - Nădăşel ar putea fi finalizată până la sfârşitul anului.
"Să vedem, în funcţie de cine va veni", a subliniat premierul.
Tronsonul Gilău - Nădăşel din judeţul Cluj are o lungime de 8,5 kilometri.
Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puţin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte şase sectoare de drum, a anunţat, la începutul lunii august, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Premierul Emil Boc a susţinut, la rândul său, că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului.
"Se continuă lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, iar la nivelul politic am decis, în coaliţie, ca tronsonul de la Gilău la Mihăieşti să fie scos imediat la licitaţie, deoarece proiectarea este finalizată. Pentru tronsonul Târgu Mureş-Câmpia Turzii va fi reluată proiectarea, în vederea organizării licitaţiei de execuţie. Evident că Bechtel nu va primi despăgubiri, ce despăgubiri să primească ?", spunea atunci Boc.
Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, fără nicio pretenţie din partea constructorului american.
Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în opt tronsoane de construcţie. Lucrările nu au fost începute pe şase dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km).
Costul de construire a autostrăzii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continuă să lucreze va fi redus la 6,9 milioane euro/km, faţă de 14,7 milioane euro/km în prezent, pentru celelalte tronsoane costul estimat şi raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane euro/km, nivelul final urmând însă să fie stabilit în urma licitaţiilor.
Potrivit ministrului Boagiu, plăţile restante pe care Guvernul trebuie să le mai achite companiei Bechtel însumează circa 90 milioane euro, achitate în două tranşe, dintre care prima în perioada imediată, iar a doua la finalul acestui an.
Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş va fi finalizat în totalitate de Bechtel în 2013, Boagiu evitând însă să avanseze şi un termen de finalizare a întregii autostrăzi Transilvania.
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la şapte ani de la lansarea proiectului, depăşeşte cu puţin 10% din traseul total.
Până în prezent au fost contruiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avea în luna mai o datorie către Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adaugă TVA în valoare de 90,3 milioane lei.
Citește pe alephnews.ro: Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Sylvester Stallone îl numește pe Trump „al doilea George Washington” în discursul de introducere la Mar-a-Lago
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe