Boc spune că din iulie turiştii care vin pe litoral vor putea folosi şoseaua de centură a Constanţei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 20 aprilie.)

Urmărește
6 afișări

Premierul Emil Boc i-a transmis, miercuri, primarului Constanţei, Radu Mazăre, că începând din luna iulie toţi turiştii care vin spre sudul litoralului vor putea ocoli oraşul pe şoseaua de centură, iar locuitorii municipiului vor scăpa, din toamnă, de camioanele care tranzitează Constanţa.

Emil Boc a anunţat că până la sfârşitul lunii iulie toţi românii care vor veni la mare vor putea, folosind centura municipiului Constanţa, să ajungă direct în staţiunile din sudul litoralului, fără să mai fie nevoiţi să traverseze municipiul Constanţa şi să îngreuneze traficul de aici.

"Este o prioritate majoră pentru noi ca municipul să fie ferit de aglomeraţia specifică verii, iar românii să vină la mare sau să plece, după ce se simt bine pe litoral, liniştiţi spre casă”, a declarat Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a mai spus că începând din această toamnă şi camioanele vor putea ocoli municipiul Constanţa, folosind tot şoseaua de centură.

"În urma reevaluării programelor de infrastructură rutieră, care vizează direct municipiul Constanţa, putem să spunem că începând cu toamna acestui an veţi scăpa de coşmarul traficului greu din municipiu, odată ce se va da în circulaţie partea de centură ocolitoare”, i-a transmis Emil Boc primarului Radu Mazăre.

El a menţionat că astfel vor fi scoase cele 1.700 de camioane care trec zilnic prin municipiu şi care produc disconfort cetăţenilor Constanţei şi aglomerează traficul.

"Ştiu ce importantă este centura pentru un oraş şi este una dintre priorităţile zero investiţionale ale Guvernului României în acest an: finalizarea până la toamnă, în vederea deschiderii în circulaţie a acestei părţi a centurii ocolitoare care să scadă traficul greu din municipiul Constanţa”, a mai spus premierul Emil Boc.

El a precizat că acestea sunt două obiective la care Guvernul ţine extrem de mult şi pe care le va respecta ca termen, aşa cum au fost ele anunţate.

"Această zonă, cu centura ocolitoare a Constanţei, reprezintă o prioritate majoră pentru Guvern, alături de tot ce înseamnă Coridorul IV Nădlac - Constanţa cu lucrările aferente. Urmează ca acum, în regim de parteneriat public-privat, să scoatem la licitaţie şi tronsonul de la Sibiu la Piteşti, singurul care nu are acoperire financiară în momentul de faţă pe bani europeni, în ceea ce însemnă coridorul IV”, a încheiat premierul.

Emil Boc a asistat, miercuri, la Constanţa, la semnarea, de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a unui contract de 16,9 milioane de lei pentru construcţia unei parcări supraetajate în zona Spitalului Judeţean..

Şoseaua de centură a Constanţei va avea o lungime totală de 22 de kilometri şi va începe de la DN 2A, în localitatea Ovidiu, de la podul dintre Poarta Alba şi Canalul Midia.

Traseul traversează municipiul Constanţa prin partea vestică şi se întâlneşte cu DN3. În continuare, trece prin vecinatatea comunei Cumpăna, apoi se intersectează cu DN 39, după care ajunge în Portul Constanţa Sud - Agigea.

Drumul, realizat de JV FCC Construccion & Astaldi S.p.A, va avea cinci noduri rutiere, 11 poduri şi 10 pasaje. Lucrările au început în noiembrie 2008, cu termen estimat de finalizare de 36 de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici