Boc va "tăia capetele" funcţionarilor din cauza cărora nu sunt plătite salarii

Premierul Emil Boc a avertizat, sâmbătă, că va "tăia capetele" şefilor direcţiilor judeţene de muncă şi finanţe care, din incompetenţă sau comoditate, nu solicită deschideri de credite bugetare pentru plata salariilor şi induc astfel bugetarilor ideea că statul nu dispune de bani din cauza crizei.

Urmărește
96 afișări
Imaginea articolului Boc va "tăia capetele" funcţionarilor din cauza cărora nu sunt plătite salarii

Boc va "tăia capetele" funcţionarilor din cauza cărora nu sunt plătite salarii (Imagine: Răzvan chirita/Mediafax Foto)

El i-a atenţionat şi pe prefecţi, într-o videoconferinţă organizată sâmbătă, că vor fi sancţionaţi dacă nu intervin pentru evitarea unor astfel de situaţii.

Premierul a susţinut că statul dispune de fonduri pentru plata salariilor şi a indemnizaţiilor, dar plăţile nu sunt efectuate la timp din cauza incompetenţei sau comodităţii unor funcţionari de a derula procedurile necesare.

"Vreau să vă atrag atenţia să îi trageţi de urechi fie pe cei de la direcţiile de muncă, fie pe cei de la direcţiile de finanţe în cazul în care apar întârzieri nejustificate la plata unor indemnizaţii sau drepturi. Avem bani pentru salarii, pensii, alocaţii prevăzute de lege - nu pentru alte drepturi care nu au acoperire legală - şi acolo unde apar întârzieri datorită indolenţei, incapacităţii profesionale sau prostiei v-aş ruga să luaţi măsuri pentru a-i demite. Nu vreau să mai aud de la Bucureşti plângeri că la nu ştiu ce direcţie de muncă nu s-a plătit indemnizaţia pentru creşterea copiilor sau un alt drept social, pentru că cineva nu a prelucrat un dosar în termen. Am primit multiple sesizări şi am văzut că doar proasta organizare şi incapcitate de a soluţiona dosarele şi trimite cererile aferente spre deschidere de credite şi spre plata aferentă au făcut obiectul unor plângeri", a spus Boc prefecţilor.

El i-a atenţionat pe aceştia că răspund de aplicarea legii şi că vor fi la rândul lor înlocuiţi în funcţie dacă nu intervin.

"Unde nu interveniţi, schimbăm în bloc şi prefect, şi director de muncă sau ce mai înseamnă acolo, pentru că eu m-am săturat să tot primesc la Bucureşti critici de acest fel. Dacă voi nu interveniţi, voi fi obligat să intervin cu miniştrii de la Bucureşti şi să tăiem capete", a spus Boc.

El a arătat că, pe fondul crizei economice, orice întârziere creează suspiciuni că nu ar fi bani şi a susţinut că statul nu are o problemă cu asigurarea fondurilor aferente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici