Prima pagină » Social » CARANTINĂ la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, din cauza rujeolei şi a scarlatinei

CARANTINĂ la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, din cauza rujeolei şi a scarlatinei

Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova se află în carantină, măsura fiind luată de conducerea unităţii medicale în urma creşterii numărului cazurilor de rujeolă şi scarlatină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CARANTINĂ la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, din cauza rujeolei şi a scarlatinei

Carantina a fost instituită la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova după ce numărul copiilor care au ajuns în unitatea medicală cu rujeolă şi scarlatină a crescut semnificativ, a explicat pentru MEDIAFAX, dr. Constantin Ecobici, directorul medical al spitalului.

„A fost luată această măsură pentru că a crescut numărul de pacienţi cu rujeolă şi scarlatină. Ieri (luni – n.r.) aveam 47 de rujeole internate şi 13 scarlatine. Scopul principal al instituirii carantinei este de a încerca să reducem cât putem de mult afluxul de vizitatori în spital. În principiu, dacă vine un aparţinător să aducă ceva unui pacient, coboară o asistentă sau o infirmieră şi preia pachetul”, a declarat doctorul Ecobici.

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova a mai afirmat că personalul unităţii este supravegheat la intrarea şi ieşirea din tură, pentru a nu exista probleme cu bolile.

„Asistentele şefe sunt atente la tot personalul la prezentare şi la ieşire din serviciu să nu facă febră sau alte simptome”, a mai spus doctorul Ecobici.

Directorul medical nu a putut preciza data până la care va fi menţinută carantina în unitatea spitalicească.