Câţi români s-au înarmat în 2011? Fostul şef de la Arme din Poliţie şi-a deschis prăvălie: „Ştii cât e valabil avizul psihologic? Până ieşi pe uşa cabinetului!"
De mai bine de 20 de ani, fostul comisar şef de poliţie Grumezescu lucrează cu armele de foc. Până anul trecut a fost şeful Serviciului Arme şi Muniţii din Poliţia Română, de unde cei care vor să aibă o armă de foc trebuie să obţină permisul. S-a pensionat şi acum are un magazin de arme şi muniţie aflat la câţiva paşi de Poliţia Capitalei, pe Brezoianu.
Imagine: Alexandru Szekely/Arhiva Mediafax Foto
Din spatele tejghelei de sticlă, sub care se odihnesc inofensiv pistoale Walter, Colt sau un impunător revolver Magnum de la Smith&Wesson, Constantin Grumezescu îşi învaţă un client ce poate face cu noua puşcă de vânătoare Benelli, pe care tocmai a achiziţionat-o, cu 6.500 de lei.
Prin faţa ochilor lui au trecut mulţi posesori de arme cu glonţ. Doi poliţişti s-au sinucis cu arma avizată chiar de el: "Eu am zis să fie sănătoşi. Bine că nu au luat şi pe alţii cu ei".
România are una dintre cele mai restrictive legi din lume privind deţinerea de arme de foc. Armă cu glonţ au voie să aibă doar magistraţii, diplomaţii, militarii, poliţiştii şi demnitarii (primari, miniştri, parlamentari). Bodyguarzii de la firmele private, de exemplu, nu au voie cu pistol cu glonţ. Asta nu garantează însă nimic, iar măcelul de la coafor o dovedeşte cu vârf şi îndesat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO