- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.05.2017, 11:00)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cine sunt cei care au avut ACCES la arhiva SIPA, după desfiinţarea serviciului. Ultima vizită, în 2013/ Gîrbovan: Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013? Magistraţii, ţinuţi în eroare ani de zile
Potrivit listei Ministerului Justiţiei, ultima vizită în arhiva SIPA a avut loc în 2013, perioadă în care ministru al Justiţiei era Robert Cazanciuc. Unul dintre cei care au avut acces la documente a fost Florian Teodor Andronache, consilier al ministrului şi fost ofiţer SRI.
Urmărește
5786 afișări
Cine sunt cei care au avut ACCES la arhiva SIPA. Ultima vizită, în 2013
Ministerul Justiţiei a publicat, joi, lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desfiinţarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite. Cele mai multe vizite au fost efectuate în perioada 2007-2008. Cea mai recentă accesare a arhivei a avut loc pe data de 12 decembrie 2013, perioadă în care ministru al Justiţiei era Robert Cazanciuc. La acel moment au avut acces în arhivă Andronache Florian-Teodor, Ştef Marius, Oltenaş Adrian şi Tiliban Nicolae. Florian Teodor Andronache a fost consilier al lui Rober Cazanciuc, care, potrivit declaraţiilor de avere din 2013 şi 2014, a fost ofiţer al SRI. Marius Ştef, Tiliban Nicolae şi Oltenaş Adrian activau la acel moment în cadrul ANP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
Anterior, în 2007-2008, au fost mai multe comisii care au avut acces la arhivă, pentru inventariere. Printre cei care au văzut o parte dintre documente sunt angajaţi ai ministerului Justiţiei de la acel moment sau persoane care activau în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Doina Armean este, în prezent, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anterior, timp de mai mulţi ani, a fost detaşată la Ministerul Justiţiei. Aceasta ar fi intrat de nouă ori, pe parcursul anului 2007, în arhiva SIPA, alături de alţi membri ai comisiei de inventariere.
Marius Iosif, fost judecător şi fost şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, este şi el pe lista prezentată de Tudorel Toader. De 18 ori ar fi avut acces fostul şef ANP la documente. De asemenea, şi în acest caz, alături de alte persoane. ”Nu am avut sentimentul sau dovezi ale unei activităţi ilicite ilegale cu privire la pătrunderea în acest spaţiu”, a spus Marius Iosif la Antena 3.
Un alt nume care apare pe lista Ministerului Justiţiei este cel al lui Horia Georgescu, fostul şef al ANI, având acces în arhivă de opt ori.
"Nu este nici un secret că am făcut parte din comisia SIPA (a treia) ca membru, alături de alţi colegi din minister. Activitatea mea în calitate de membru a fost în limita şi mandatul dat de ordinul ministrului cu aplicarea legilor incidente. Am încheiat activitatea în cadrul comisiei, când am fost înlocuit de Cătălin Predoiu care a numit o altă comisie pentru continuarea activităţilor, după numirea sa ca ministru şi detaşarea mea la ANI", a scris Horia Georgescu pe pagina sa de Facebook, înainte de publicarea listei de către Ministerul Justiţiei.
Iulia Scântei, în prezent senator, a făcut parte din comisia înfiinţată de Tudor Chiuariu şi a intrat în arhivă de nouă ori. Acesta preciza, la momentul readucerii în atenţia publică a subiectului, că niciunul dintre membri nu avea permisiunea de a intra singur în zona dosarelor clasificate, lucru care nu s-ar fi întâmplat însă şi anterior comisiei formate în urma ordinului lui Chiuariu. Întrebată dacă după aceleaşi reguli funcţiona şi comisia înfiinţată în timpul mandatului Monicăi Macovei, Iuliana Scântei a răspuns: ”Nu.”
”Noi am făcut o confruntare a opisului de documente lăsat de comisia anterioară, cu situaţia de fapt, existentă în depozitului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a vedea că între perioada în care s-a inventariat şi în care noi am preluat nu au dispărut documente, deci am verificat toate stocurile arhivistice, astfel cum fuseseră ele deja inventariate. Raportul a conţinut o detaliere a activităţii comisiei pe durata mandatului, constatările noastre, inclusiv cu privire la nereguli, şi propuneri”, spunea Scântei.
Paul Dumitriu, unul dintre cei care au avut acces la documente, este, în prezent, procuror şef de secţie în cadrul DNA. Dumitriu a făcut parte din comisia de inventariere din perioada Monicăi Macovei. Cristi Danileţ, judecător, fost membru CSM, a făcut, de asemenea parte din una dintre comisiile de inventariere. În articolul publicat de Dan Andronic, jurnalistul susţinea îl acuza pe Danileţ că ar fi sustras documente din arhivă, magistratul infirmând informaţiile.
În comunicarea făcută de Ministerul Justiţiei nu se precizează dacă vizitele au făcut repectând prevederile legale. "Din documentele pe care le deţinem nu rezultă activităţile desfăşurate în 2006", mai susţine ministerul.
Dana Gîrbovan: Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013? Magistraţii, ţinuţi în eroare ani de zile
Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, adresează mai multe întrebări, public, referitoare la accesul unor persoane în arhiva SIPA în anul 2013, printre care şi Florian Andronache, ofiţer SRI detaşat la Ministerul Justiţiei.
"Conform materialului publicat de Ministerul Justiţiei, printre cei care au intrat în arhiva SIPA în 13.12.2013 a fost şi domnul Andronache Florian-Teodor. Conform datelor publice, dânsul a fost ofiţer SRI detaşat în cadrul Ministerul Justiţiei. Ce a căutat domnia sa în arhiva SIPA? În baza cărui ordin al ministrului s-a format comisia care a intrat în arhiva SIPA în 2013? Există un raport şi/sau proces verbal întocmit de această comisie?", întreabă magistratul pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Gîrbovan susţine că a constatat că "atât magistraţii, cât şi opinia publică, au fost tinuţi în eroare ani de zile în legătura cu această arhivă."
"Lămurirea tuturor aspectelor privind arhiva SIPA este imperativă pentru a clarifica această pata neagră din justiţia post-comunistă românească", mai scrie Gîrbovan.
Întrebările magistratului vin după ce Ministerul Justiţiei a publicat, joi, lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desfiinţarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite. Cele mai multe vizite au fost efectuate în perioada 2007-2008.
Cea mai recentă accesare a arhivei a avut loc pe data de 12 decembrie 2013, perioadă în care ministru al Justiţiei era Robert Cazanciuc. La acel moment au avut acces în arhivă Andronache Florian-Teodor, Ştef Marius, Oltenaş Adrian şi Tiliban Nicolae. Florian Teodor Andronache a fost consilier al lui Rober Cazanciuc, care, potrivit declaraţiilor de avere din 2013 şi 2014, a fost ofiţer al SRI. Marius Ştef, Tiliban Nicolae şi Oltenaş Adrian activau la acel moment în cadrul ANP.
Ludovic Orban, candidat la conducerea PNL, despre Iulia Scântei: Nu ştiu dacă avea dreptul legal să consulte arhiva SIPA
Ludovic Orban spune despre senatorul PNL Iulia Scântei că nu ştie dacă avea dreptul legal să consulte arhiva SIPA. ”Nu o cunosc foarte bine, m-am trezit cu ea pe listă, fără să ştiu că este de fapt membră PNL”, a declarat candidatul pentru şefia PNL.
Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, dacă ştie că senatorul PNL Iulia Scântei a consultat arhiva SIPA, Ludovic Orban a răspuns că nu o cunoaşte foarte bine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Eu nu o cunosc foarte bine, m-am trezit cu ea pe listă, fără să ştiu că este de fapt membră PNL. A fost pusă pe listă de conducerea de dinainte de 11 decembrie. Ce ştiu despre este e că a fost pusă secretar general adjunct în Ministerul Justiţiei de fostul nostru coleg Tudor Chiuariu. Probabil că din acest motiv nici nu mă iubeşte foarte mult, când eram la Iaşi am promis că după ce voi ajunge preşedinte al Partidul Naţional Liberal nicio filială judeţeană nu se va mai trezi cu un candidat de tip Agamiţă Dandanache. Era în sală şi colega mea şi probabil că nu s-a simţit foarte bine şi mi-ar fi dat o replică acidă... Nu o cunosc foarte bine şi nu pot da detalii dacă a consultat sau nu arhiva SIPA şi de ce, dacă avea dreptul legal să consulte arhiva SIPA şi ce informaţii a avut voie să obţină”, a afirmat Orban.
Ministerul Justiţiei a publicat, joi, lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desfiinţarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite. Pe listă apare şi numele senatorului PNL Iulia Scântei.
Scântei a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că publicarea raportului din 2008 privind neregulile din arhiva SIPA, care arăta că au fost xeroxate dosare, este un incident de securitate ”în curtea Ministerului Justiţiei”, afirmând că ministrul trebuie să vadă cum a fost posibil.
”Am participat la redactarea raportului. (…) Raportul a apărut în presă. Părerea mea este că este un incident de securitate la momentul acesta, în curtea Ministerului Justiţiei. Nu că nu ar fi fost bine ca acel raport să apară în presă, dar nu în situaţia în care nu a fost declasificat”, a spus Scântei.
Cu privire la informaţiile prezentate public de ministrul Justiţiei, Iulia Scântei a afirmat că Tudorel Toader nu a făcut decât să ia procesele verbale ale comisiei care a redactat raportul de activitate.
Citeşte şi: Neregulile găsite de comisia din 2007 în arhiva SIPA: Documente copiate, acte lipsă şi un xerox depozitat chiar în arhivă, precum şi acte care au ajuns la fostul ministru Monica Macovei
Citeşte şi: LISTA celor care au avut acces în arhiva SIPA, după desfiinţarea serviciului, publicată de Ministerul Justiţiei. 22 de vizite, consemnate între 2007-2013
Citeşte şi: ARHIVA SIPA. Monica Macovei: Am decis, în 2005, ca la mine să nu vină nicio informare. Înainte se primeau
Citeşte şi: BOMBA SIPA, fostul serviciu secret de la Justiţie. De ce a explodat acum? O explicaţie a unei realităţi TABU în România
Citeşte şi: BOMBA SIPA, fostul serviciu secret de la Justiţie. De ce a explodat acum? O explicaţie a unei realităţi TABU în România
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe