Directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu. a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şobolanul a intrat în staţia de alimentare a companiei şi a atins ”zonele neizolate” ale unor cabluri de alimentare, provocând un scurtcircuit.
”Cablurile care nu sunt izolate se află într-o incintă care nu este accesibilă omului decât în anumite condiţii”, a spus Petru Cuvineanu.
Incidentul a dus la blocarea circulaţiei tramvaielor între Piaţă Română şi UTA, inclusiv Bulevardul Revolutiei, dar şi în cartierele Grădişte şi Micălaca.
Tramvaiele au rămas, timp de o oră, blocate pe şine, chiar şi între staţii sau în intersecţii. Câteva sute de călători au preferat să îşi continue călătoria pe jos sau cu alte mijloace de transport.