CJUE: Mecanismul asigurării trebuie să fie precis şi inteligibil într-un contract de asigurare

Potrivit CJUE, faptul că un contract de asigurare este legat de unele contracte de împrumut încheiate concomitent poate juca un rol în examinarea respectării cerinţei privind transparenţa clauzelor contractuale, întrucât se consideră că în acest caz consumatorul nu manifestă aceeaşi vigilenţă în privinţa întinderii riscurilor acoperite

Directiva privind clauzele abuzive prevede că nu sunt obligatorii pentru consumator clauzele abuzive care figurează într-un contract încheiat cu un vânzător sau furnizor. Totuşi, potrivit aceleiaşi directive, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului principal al contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

În anul 1998, Jean-Claude Van Hove a încheiat cu o unitate bancară două contracte de împrumut imobiliar pentru o sumă de aproximativ 68.000 de euro. La încheierea acestor contracte de împrumut, el a aderat la un "contract de asigurare grup" al CNP Assurances pentru a garanta, printre altele, o acoperire de 75 la sută din rate în caz de incapacitate totală de muncă (ITM).

În urma unui accident de muncă, Van Hove a ajuns în incapacitate permanentă parţială de muncă (IPP) de 72 la sută în sensul dreptului francez al asigurărilor sociale. Medicul mandatat de societatea de asigurări a concluzionat că starea de sănătate lui Van Hove, deşi nu era compatibilă cu reluarea profesiei anterioare, făcea posibilă exercitarea unei activităţi profesionale adaptate pe fracţiune de normă. Prin urmare, compania a refuzat să continue să acopere ratele împrumutului în temeiul incapacităţii lui Van Hove.

Van Hove a iniţiat o acţiune în justiţie pentru a obţine recunoaşterea caracterului abuziv al termenilor contractului în ceea ce priveşte definiţia ITM şi a condiţiilor în care plata ratelor este suportată de asigurare. În opinia lui Van Hove, definiţia ITM era redactată astfel încât nu putea fi înţeleasă de consumatorul profan.

CNP Assurances considera că respectiva clauză nu poate constitui o clauză abuzivă întrucât priveşte obiectul însuşi al contractului. Pe de altă parte, definiţia ITM ar fi clară şi precisă, chiar dacă criteriile luate în considerare pentru stabilirea ratei de incapacitate funcţională sunt diferite de cele reţinute de asigurările sociale.

În aceste condiţii, instanţa franceză sesizată cu litigiul (Tribunalul de Mare Instanţă din Nîmes) a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă este posibilă aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzei în discuţie.

În hotărârea pronunţată luni, Curtea precizează, amintind al nouăsprezecelea considerent al directivei, că, în contractele de asigurare, clauzele care definesc sau delimitează în mod clar riscul asigurat şi răspunderea asigurătorului nu se supun unei aprecieri a caracterului abuziv deoarece aceste restricţii sunt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator.

Nu este exclus ca, astfel, clauza în litigiu să privească obiectul însuşi al contractului, în măsura în care aceasta pare să delimiteze riscul asigurat şi răspunderea asigurătorului, stabilind totodată prestaţia esenţială a contractului de asigurare. Curtea lasă instanţei naţionale sarcina să verifice acest aspect indicându-i în acelaşi timp că este de competenţa sa să determine dacă, având în vedere natura, economia generală şi ansamblul prevederilor contractului, precum şi contextul său juridic şi factual, clauza în discuţie stabileşte un element esenţial al ansamblului contractual în care se înscrie.

În ceea ce priveşte problema dacă respectiva clauză în litigiu este redactată în mod clar şi inteligibil, Curtea aminteşte că cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale, consacrată de directivă, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil pe plan formal şi gramatical, ci această cerinţă trebuie înţeleasă în mod extensiv. În speţă, Curtea nu exclude ca domeniul de aplicare al clauzei care defineşte noţiunea de ITM să nu fi fost înţeleasă de consumator.

"Astfel, este posibil ca, în lipsa unei explicaţii transparente privind funcţionarea concretă a mecanismului asigurării referitor la acoperirea ratelor împrumutului în cadrul ansamblului contractual, domnul Van Hove să nu fi fost în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte. Incumbă instanţei naţionale sarcina să verifice şi acest aspect.", se arată în comunicatul transmis luni

Potrivit Curţii, împrejurarea că acest contract de asigurare se situează într-un ansamblu contractual cu contractele de împrumut ar putea de asemenea să fie relevant în acest context. Prin urmare, nu se poate cere consumatorului să manifeste aceeaşi vigilenţă, în privinţa întinderii riscurilor acoperite de contractul de asigurare, ca în cazul în care ar fi încheiat în mod distinct contractul de asigurare şi contractele de împrumut.

În consecinţă, Curtea statuează că acele clauze care privesc obiectul principal al unui contract de asigurare pot fi considerate ca fiind redactate în mod clar şi inteligibil în cazul în care, pe de o parte, sunt inteligibile pentru consumator pe plan gramatical şi, pe de altă parte, expun în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului asigurării ţinând seama de ansamblul contractual în care se înscriu, astfel încât consumatorul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte. În cazul în care nu aceasta este situaţia, instanţa naţională poate să aprecieze caracterul eventual abuziv al clauzei în discuţie.

Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.