COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Cum va fi vara celor 10 milioane de vaccinaţi

Premierul Florin Cîţu a ţinut să lege momentul viitoarei renunţări la mască de atingerea pragului de 10 milioane de vaccinaţi – o poziţie care dovedeşte fie că nu crede de fapt că avem şanse să renunţăm la mască până la toamnă, fie că nu ştie chiar deloc despre ce vorbeşte.

Prim-ministrul a spus că e doar orientativă data de 1 iunie pentru relaxarea unor restricţii, avansată de noul „Comitet interministerial pentru revenirea României la normalitate”, pentru că de fapt orice relaxare a restricţiilor depinde de numărul celor vaccinaţi. Am aflat că o primă ţintă e de cinci milioane de persoane care trebuie vaccinate până la 1 iunie, aproximativ 35% din populaţia adultă, pe urmă am aflat că de fapt nu se va renunţa la mască decât după 10 milioane de vaccinaţi, prag care ar trebui atins până la 1 august. Cum aceşti 10 milioane ar reprezenta 70% din populaţia adultă, e de presupus că Florin Cîţu sau Comitetul s-au gândit la procentul respectiv fiindcă de obicei se spune că imunitatea de turmă se atinge când 70% din populaţia unei ţări a fost infectată sau vaccinată.

Ideea de a fixa o dată calendaristică pentru renunţarea la o măsură restrictivă este corectă, pentru că dă un orizont de aşteptare unei populaţii care aşteaptă un reper ca să se convingă că guvernul ştie ce face. Numai că în ţările unde s-au prezentat public foi de parcurs pentru relaxarea unor restricţii, la datele respective se ajunge pe baza unor proiecţii statistice, cu capacitatea de a estima corect numărul populaţiei adulte, numărul celor trecuţi prin boală, numărul celor care au anticorpi după boală şi după vaccinare.

Exemplu: în Marea Britanie, ţară etalon pentru vaccinări, Oficiul Naţional pentru Statistică şi autorităţile medicale publică periodic date despre câţi locuitori au anticorpi, colectate prin mai multe tipuri de sondaje şi prezentate pe regiuni şi pe grupe de vârstă. La începutul lunii martie, de pildă, estimarea era că peste 37% din populaţia generală şi 75% dintre persoanele în vârstă de 70-84 de ani (primele vaccinate) aveau anticorpi. Tinerii între 16 şi 29 de ani aveau cea mai mare pondere a anticorpilor produşi de infecţia naturală (ceea ce arăta transmisia comunitară încă ridicată în rândul lor), în timp ce numai 5,6% din vârstnici mai aveau anticorpi daţi de boală, iar la restul erau anticorpi daţi de vaccin (ceea ce arăta că vaccinarea a redus infectările în rândul lor).

Mai recent, la începutul lunii aprilie, o modelare a University College London susţinea că în jur de 12 aprilie se va atinge deja pragul imunităţii de grup, luând în considerare ponderea vaccinaţilor, ponderea celor infectaţi, dar şi ponderea estimată la circa 10% a populaţiei care ar avea deja imunitate faţă de boală ca urmare a unor infecţii cu alte coronavirusuri. Mai mult, modelarea susţinea şi că pragul imunităţii de grup ar urma să scadă de la 70% la aproximativ 40% pe timpul verii, aşadar nici măcar pragul de 70% n-ar fi ceva bătut în cuie. (Modelarea este doar un exemplu, de la numai una dintre multele instituţii care se ocupă cu aşa ceva, motiv pentru care a şi fost imediat combătută de pesimiştii de la Imperial College, care cred că până la imunitatea de grup mai e mult; dar ce frumos ar fi să existe şi în România asemenea cercetări concurente.)

Pentru ca guvernanţii să ştie deci ce vorbesc, ar însemna ca autorităţile să aibă la dispoziţie, actualizată periodic, statistica adulţilor care locuiesc în ţară şi statistica locuitorilor care au anticorpi după boală şi după vaccin. A atârna în schimb toate politicile publice exclusiv de statistica cea mai simplu de obţinut, capul de locuitor vaccinat, dovedeşte fie incapacitatea sau lenea statului de a obţine celelalte statistici relevante, fie pregătirea cu premeditare pentru o perioadă în care, dacă ţintele fixate prea sus pentru vaccinare eşuează, să fie dată vina imediat pe populaţia nevaccinată, arătată cu degetul ca singura vinovată pentru că guvernul nu ridică restricţiile şi pentru că vaccinaţii încă mai poartă mască.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul vaccinării, a pregătit deja terenul pentru o asemenea blamare, declarând că ţinta de 10 milioane de vaccinaţi până la 1 august este greu de atins, „mai ales într-o ţară în care nivelul de acceptare a vaccinurilor este în scădere” şi unde tinerii, persoanele cu şcoală mai puţină, din medii sărace şi din mediul rural „au un nivel mai redus de acceptare a vaccinării”. Tot pentru pregătirea terenului sunt popularizate sondaje care arată cât de rău stăm la intenţia de vaccinare, se pregătesc tânguirile că antivacciniştii sau PSD îi descurajează pe oameni să meargă la imunizare, se reiau prostiile din iarnă cu nevaccinaţii care ar trebui să fie excluşi de la tratamente medicale etc. Până şi succesul evident al maratoanelor ori al vaccinărilor din maşină e prezentat tot cu câte un „da, dar...” alături.

Pentru cine a citit site-urile de ştiri din Republica Moldova cu câteva luni în urmă, cu reportaje despre lipsa cruntă de informare despre vaccinuri de la sate, o lipsă de informare compensată de minciuni ruseşti grosolane despre pericolele vaccinurilor, era de aşteptat ca şi la noi în mediul rural să se întâmple la fel. A băgat cineva în seamă satele altfel decât ca rezervor de doze pentru orăşenii care au făcut turism de vaccinare la Suraia, Talpa sau Bolintin-Vale? E adevărat că în mediul rural pericolul de a face Covid-19 este în mod obiectiv mult mai redus în raport cu mediul urban. Acolo unde însă a existat o migraţie masivă în străinătate a localnicilor, care s-au întors apoi în perioada pandemiei să-şi viziteze familiile, sau acolo unde sunt mulţi navetişti, virusul a făcut ravagii, şi e logic să fie aşa şi de acum încolo, pentru că particularitatea campaniei de vaccinare în România a fost prioritizarea specialilor, nu a vârstnicilor şi a bolnavilor cronic.

Primarii, preoţimea, intelighenţia locală ştiu toate astea foarte bine şi de asta guvernul i-a abordat pentru campania de vaccinare de la sate. Doar că riscul este ca totul să eşueze într-o competiţie între PNL şi toate celelalte partide, unde primarii penelişti să împingă-atragă localnicii la vaccinare după aceleaşi metode (şi cu aceleaşi resurse de la centru) ca la alegeri, apoi să acuze că restul partidelor au primari incompetenţi, iar în comunele lor locuiesc nişte troglodiţi ce merită să fie condamnaţi de lumea bună de pe Facebook. Motivul pentru care vor apărea condamnările n-o să fie grija pentru sănătatea populaţiei, ci simpla ciudă că nu ies procentele de vaccinare promise de Cîţu, ceea ce dăunează competiţiei electorale din PNL şi din guvern. Dar nu localnicii de la sate sunt de vină că la televizor li s-a părut mai convingător un reportaj despre reacţiile adverse la vaccinare decât o reclamă unde nişte indivizi îi îndeamnă mecanic să se vaccineze „ca să arate că le pasă”.

Nu ajută nici declaraţiile neînsoţite de exemple, cum ar fi afirmaţia lui Valeriu Gheorghiţă despre studiile care arată că imunitatea dată de vaccinare e mai bună decât cea dată de boală. Pentru moment se poate spune cu certitudine că ambele sunt bune, dar vaccinarea produce anticorpi într-un mod mai previzibil decât infecţia naturală (adică există mai puţini oameni care nu fac anticorpi după vaccin decât după boală). Încolo însă, comparaţia dintre ele este în mare măsură tărâmul cercetărilor viitoare, miza fiind acum să se determine cantitatea optimă de anticorpi pentru protecţia contra Covid-19. Cum un asemenea prag nu a fost încă determinat, există tendinţa spontană de a considera că mai mult e întotdeauna mai bun, deşi inclusiv când se testează un nou vaccin, ţinta este nu să producă stimularea imunitară cea mai puternică, ci să nimerească intervalul dincolo de care fie răspunsul imunitar e prea slab, iar virusul învinge, fie e prea tare şi atunci efectele adverse sunt exagerate.

În apărarea guvernului şi a lui Valeriu Gheorghiţă ar fi de spus că e mai prudent pentru un stat cu resurse financiare şi de cercetare reduse să se bazeze pe nişte date certe, adică numărul de vaccinări, în loc să stea să aproximeze în orb câţi asimptomatici sau simptomatici declaraţi şi nedeclaraţi au fost de la începutul pandemiei sau cine are şi nu are anticorpi. Din moment ce nici testele de Covid-19 nu sunt gratuite, cine ar putea să-i ceară statului să finanţeze şi teste de anticorpi gratuite sau să-i încurajeze pe oameni să-şi facă teste de Covid-19 şi de anticorpi înainte de vaccinare? Aşa ceva ar fi posibil doar într-o societate ideală, unde banii şi accesul la testare ar fi nelimitate, iar informaţiile ştiinţifice ar fi abundente şi accesibile tuturor.

De aici şi până la pregătirea blamării nevaccinaţilor e însă cale lungă. De ce nu face guvernul un soi de focus grup printre nevaccinaţi, ca să afle ce anume i-ar convinge să se vaccineze? Ar putea avea surpriza să vadă că oamenii sunt mult mai pozitivi din fire şi mai dispuşi să aibă grijă de sănătatea lor decât par la prima vedere. Că îşi doresc să poată fi convinşi, cu exemple concrete de beneficii ale vaccinării, cu date ştiinţifice, cu transparenţă maximă din partea autorităţilor şi cu o campanie pozitivă, bazată pe încurajare, nu pe anticiparea unui eşec sau pe ameninţarea cu măsuri coercitive viitoare. Fiindcă, de la carantina de anul trecut, oamenii se tem şi se închid în ei dacă percep o disonanţă între declaraţiile guvernului că nu le vrea decât binele şi politicile axate pe amenzi, interdicţii şi excluderi. Dacă vreţi deci să-mi dovediţi că vaccinul e bun, nu-mi mai tot spuneţi cât de răi sunt nevaccinaţii.