COMENTARIU Marius Oprea | Statul criminal

Cînd deodată focul i-a înghiţit brutal, într-un val de suferinţă copleşitoare, care le-a însoţit ultimele clipe, într-o agonie scurtă şi sfîşietoare. I-au ucis, se spune, tocmai aparatele care-i ţineau în viaţă. Tuburile de oxigen, care le dădeau suflarea au înteţit flăcările şi focul i-a mistuit, ţintuiţi în paturile lor, nemişcaţi, fără a putea schiţa niciun gest de apărare. Este o moarte greu de înţeles şi chiar de imaginat.

Este şi moartea încrederii noastre, în posibilitatea ca statul să ne dea, în schimbul taxelor pe care le plătim zilnic, chiar şi atunci cînd cumpărăm o bucată de pîine, ceea ce ar trebui să ne dea, pentru că-i plătim: siguranţă.  Nimic nu-mi mai poate reda acestă siguranţă în aceste clipe, în care trăiesc cu puterea gîndului intensitatea durerii prin care au trecut cei arşi. Văd ochii lor, care erau singurii ce se mai puteau mişca, îngroziţi, pentru că trupurile le erau răstignite pe paturi, pînă a li se pîrjoli pleoapele şi a le arde privirile. Căutau un ajutor, pentru a-i izbăvi de flăcările care-i înconjurau. Ajutorul a venit numai din trupurile lor mistuite şi numai atunci cînd inimile lor arse s-au oprit din bătaie şi chinul a luat sfîrşit. Şi cu bătaia inimii lor s-a oprit şi iluzia că România este un stat funcţional şi a luat sfîrşit şi încrederea românilor în el. De la cele întîmplate la Piatra Neamţ, nu mai există stat de drept, ci un stat criminal. Criminal prin indolenţă, impostură, incompetenţă, care domnesc pe culoarele administraţiei sale, la toate nivelurile.

Pe cînd în sînul puterii domnea pacea şi mulţumirea că ea este, zece oameni au ars în flăcările neputinţei Statului. O neputinţă acoperită de valuri de raportări. O neputinţă acoperită fudul de hîrtii, de adrese, de conferinţe de presă, de şedinţe de guvern ţinute la Cotroceni şi de întîlniri de lucru. O neputinţă acoperită de legi, regulamente, numiri, alegeri care trebuie să aibă loc, de ştampile, de şedinţe, a căror concluzie ne-a fost şi ne este prezentată zilnic, în aceleaşi culori: situaţia este sub control. Avem destule paturi la ATI. Ne vin destule ventilatoare. Ajunge şi Redemsivirul, medicamentul-minune.

Pe ministrul Nelu Tătaru l-am văzut în toate săptămînile trecute, mişcîndu-se neobosit prin ţară. Totul merge bine, iar cînd ceva nu merge, vinovăţia este întodeauna în altă parte. Pe preşedintele Iohannis l-am auzit spunîndu-ne într-una, în fond, că dacă ceva iese rău, de vină sîntem noi şi PSD-ul.  În această pandemie, dacă creşte rata îmbolnăvirilor, de vină e populaţia, care nu păstrează ”distanţarea socială”, nu are grijă de igiena mîinilor, nu poartă mască şi se destrăbălează în petreceri private. Dacă ceva e prost rînduit, de vină e moştenirea PSD-ului şi ”majoritatea nocivă” din Parlament. Altfel, puterea, Statul, funcţionează perfect şi totul e sub control.

Dar totul s-a dovedit a fi o iluzie, o iluzie care a ars în flăcările de la Piatra Neamţ. Statul nu e garant al siguranţei cetăţenilor săi, ci e criminal din culpă. Din culpa de a nu-şi recunoaşte neputinţa, din culpa de a gestiona prost propriile instituţii, fără a putea să le facă măcar cît de cît funcţionale. Din culpa de a spoi incompetenţa şi prostia, cu o aură de eficienţă. Din culpa de a promova peste tot oameni numai pe criteriul fidelităţii faţă de partid, de preşedinte, de guvern, indiferent de pregătirea lor.

Se întîmplă acelaşi lucuru, fără să conteze ”culoarea politică” a puterii. Odată cu o schimbare de guvern, ajung şefi la ”descentralizate”, la regii, în consilii de administraţie o armată de şefi, şefuţi, purtători de mapă şi chitanţiere şi puitori de ştampile, ca şi manageri de spitale ori directori ai DSP-urilor nişte persoane care n-au un alt merit profesional decît propria vechime în partid, sau relaţiile apropiate cu vreun Dumnezeu de la ”centru” ori local al acestuia. Peste tot, dacă se poate. De la administraţiile pieţelor, pînă la Marele Stat Major. De la şeful de post, pînă la şeful serviciilor secrete. 

În toţi aceşti ani, de la căderea comunismului încoace, s-a dovedit un singur lucru: că de fapt acesta nu s-a mişcat din loc, decît la vîrf. Că ”democraţia originală” a prelungit pînă astăzi moştenirea comunistă, a năravurilor statului, de a multiplica la nesfîrşit servilismul faţă de el, care e substitutul cel mai comun al competenţei şi de a promova în fruntea instituţiilor sale persoane care n-au alt merit decît ”ginta şi geanta”, apartenenţa la familia politică, ori pur şi simplu faptul că şi-au cumpărat bunăvoinţa puterii. Toată această armată a sinecuristocraţiei este cea care mănîncă taxele pe care le plătim, odată cu pîinea de toate zilele şi ne dă, în loc de siguranţă, săli de ATI transformate în crematorii.

Cel mai grav este că, dacă se va găsi vreun vinovat, în urma anchetei de la Piatra Neamţ, preluată cu promptitudine de Parchetul General, se va întîmpla, ca întodeauna, să se găsească un Acar Păun, pentru că de vină nu poate fi numai suprasarcina de electricitate. Vinovat? Un electrician care a pus încă o priză pentru noi paturi la ATI, pentru că aşa i s-a spus: ”de sus” s-au cerut ”noi paturi la ATI”. O asistentă care a mai pus în acea priză încă un ”injectomat” , pentru că aşa i s-a spus: trebuie să avem ”sufieciente paturi”, pentru numărul bolnavilor în creştere.  Un manager de spital care a montat nişte pereţi de rigips, fără să ştie că trebuie să ceară voie de la DSP, ca să facă tocmai ceea ce i s-a spus să facă, atunci cînd DSP-ul i-a solicitat să ”amenajeze circuite” pentru bolnavii de Covid-19. Am rămas în zodia ”raportărilor” triumfaliste din vremea cincinalelor, prin care statul încearcă să ne mintă că totul merge bine, că România e pe ”noi culmi” în lupta împotriva pandemiei, cînd de fapt devenim, pe zi ce trece, tot mai neputincioşi.  

Dar acum tot sistemul a ars, odată cu cei zece morţi de la Piatra Neamţ. Niciun om de la spitalul de acolo nu poate fi socotit vinovat de ceea ce s-a întîmplat. De vină e statul, nereformat de la instaurarea Republicii încoace, cu aceleaşi năravuri şi acelaşi sistem de ”Pile, Cunoştinţe, Relaţii”, de dinainte de 1989. Acum, a pierit în flăcări, arătîndu-ne imaginea dezolantă a unui împărat gol. Vedem că nu s-a schimbat de fapt, nimic, doar că a fost nevoie ca zece oameni să moară, ca să aflăm că plătim taxe degeaba unui stat criminal.

Despre foc se spune în genere că e purificator. Dacă e dreptate pe pămînt, va purifica şi acest stat putred, ars din temelii.