Video Copiii - victimele nevăzute ale crizei economice - VIDEO

O cercetare realizată în 2009 de UNICEF şi Banca Mondială indică faptul că minorii şi tinerii cu vârste până în 25 de ani sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie, ei reprezentând 43 la sută din totalul populaţiei sărace.

"Sărăcia copilului este într-adevăr mult mai mare faţă de toate celelalte categorii de populaţie, fie că vorbim de pensionari, fie că vorbim de persoane şomere, fie că vorbim de rural sau urban. Media ratei sărăciei este una din cele mai mari din Europa", a afirmat Voichiţa Pop, de la UNICEF.

La un capăt de Bucureşti, într-o casă îngrămădită într-o curte strâmtă, îşi duc zilele, în doar două camere cu pereţi murdari şi plini de igrasie, nouă copii şi doi adulţi. Cazul este unul din cele aproape 8.000 înregistrate la Telefonul Copilului.

Rozalia Ene, o femeie căreia ţi-e greu să-i dai o vârstă, este "mama" pentru toţi cei nouă minori, deşi nu tuturor le-a dat ea viaţă. Spune cu mâna pe inimă că toţi sunt ai ei şi nu face diferenţe, împarte sărăcia în mod egal şi asta îi face să fie uniţi şi să trăiască în armonie.

Casa lor, deşi sărăcăcioasă şi neîncăpătoare pentru atâtea suflete, este plină de viaţă şi de entuziasmul izvorât din inocenţa unor copiii care privesc viitorul cu optimism, chiar dacă azi, la fel ca în multe alte dăţi, nu au nici măcar ce mânca.

Sunt îmbrăcaţi sărac, dar curat, îţi cântă bucuroşi, dacă le-o ceri, fără să se plângă de nimic şi fără să îţi ceară ceva. Dau năvală să-ţi prezinte camera lor extrem de mică şi de întunecată, în care nu încape decât o canapea extensibilă şi o masă cu un televizor, de parcă ar fi un colţ de poveste.

Din umbră îi priveşte mama, care poartă pe umeri durerea de a-i şti privaţi de lucruri elementare, dar şi disperarea care vine din neputinţa de a face ceva.

"N-am posibilităţi să le mai fac o cameră, deşi fetele mari au crescut. Nu am din ce. Mai ales acum, în vremurile de azi", s-a justificat femeia, explicând totodată că în camera mai mare dorm cei doi adulţi şi trei copii, în camera copiilor, pe canapeaua extensibilă, alte patru fete, iar în holul de la intrare, pe salteaua unei canapele mai vechi, doi băieţi de 12 şi, respectiv, 13 ani.

Şase din cei nouă copii merg la şcoală şi aceasta este una dintre regulile bine stabilite în casă, cu toate că începutul de an şcolar i-a prins nepregătiţi: banii - un salariu de 650 de lei şi alocaţiile copiilor - nu au ajuns decât pentru achiziţionarea a şase caiete, câte unul pentru fiecare copil, pentru toate materiile. Situaţia rechizitelor s-a ameliorat pentru moment în urma unui apel la Telefonul Copilului.

Lipsurile financiare nu sunt însă o scuză pentru a întrerupe cursurile, femeia, care deşi are doar patru clase, fiind de neînduplecat când vine vorba de şcoală.

"Acum mai au rechizite, dar mai mult de o lună de zile n-o să le ajungă. După aia o să scrie pe un caiet la toate materiile, aşa cum au făcut şi la începutul anului. Cum apucă! Şi directoarea şcolii a zis că nu contează, numai să vină", a spus femeia.

Lecţiile şi le fac în capătul holului, în picioare, pe o masă îngustă. Nu au scaune şi oricum nici nu ar fi spaţiu la masă pentru mai mult de doi copii dacă s-ar aşeza.

Povestesc fericiţi despre vacanţele lor, aşa cum face orice copil, chiar dacă niciunul dintre ei nu a fost vreodată în vreo tabără şi nu a ieşit din Bucureşti.

"În vacanţe mai mergem în parc, mai ne jucăm, mai învăţăm. Nu avem jucării. Ne jucăm v-aţi ascunselea, jucăm jocuri care se joacă normal", a povestit Ramona, o puştoaică de 11 ani cu privire ageră, care visează să devină "doctoră".

Aşa sunt toate vacanţele şi nu are nicio urmă de tristeţe în glas când povesteşte, pentru că termenii de comparaţie lipsesc. Şi cântă cu veselie: "E-o lume minunată în care veţi găsi / Numai copii"...

Cei nouă copiii de la marginea Bucureştiului suferă pentru lipsa unor lucruri mărunte la care oamenii mari poate nici nu se gândesc.

Marius are 13 ani, este pasionat de fotbal, dar s-a consolat cu faptul că nu sunt bani nici pentru taxa lunară pentru antrenamente, de 57 de lei, şi nici pentru echipament. În aceste condiţii a urmat sfatul antrenorului: "Nu mai veni dacă nu ai bani!".

Gabriela este cea mai mare, are 15 ani şi este frământată de gândul că vine ziua ei şi, în lipsa unei cutii cu bomboane, colegii nu îi vor cânta "La mulţi ani!".

La fel de neobservate trec şi sărbătorile pentru cele 11 suflete care trăiesc de azi pe mâine.

"Sărbătorile la noi, vă spun sincer, sunt ca orice altă zi din an. La noi nu se ţine cont că e Crăciunul sau că e Paşte, sau că sunt zilele lor. Deci, la noi când zicem că e Crăciunul, e cum am zice că e azi. Dacă se nimereşte să avem să le punem ceva pe masă, punem. Daca nu, nu", a mărturisit femeia.

E greu să-ţi imaginezi ce mănâncă, în fiecare zi, 11 oameni care trăiesc dintr-un salariu minim şi alocaţiile copiilor, dar e greu de acceptat că uneori se culcă nemâncaţi, după o zi întreagă, pentru că pur şi simplu nu au ce.

"La noi în casă, 15 - 16 pâini pe zi se duc. Cartofi, dacă mai cumpăr, trebuie să cumpăr 6 - 7 kilograme şi aţi văzut că a ajuns 2 - 2,5 lei kilogramul. Vă daţi seama cât înseamnă zi de zi! Că altceva oricum nu pot să cumpăr. Azi nu am avut nimic. Absolut nimic! Nici măcar pâine nu am avut. Prânzul… ei pleacă la 12 la şcoală şi o să fie obligaţi să plece nemâncaţi, că efectiv nu am absolut nimic. Poate, dacă e să vă spun sincer, diseară sau mâine, eventual", a recunoscut mama copiilor.

Cele mai mari griji şi le face pentru Ramona, fetiţa de 11 ani, care ar trebui să ţină regim şi să ia tratament pentru că a fost diagnosticată cu un început de ulcer.

Venirea iernii ridică noi probleme pentru cei doi părinţi, întrucât copiii nu au nici haine groase, nici încălţăminte de iarnă.

Rozalia Ene susţine că situaţia lor s-a înrăutăţit în urmă cu doi ani, când pentru ea a început să fie dificil să mai găsească un loc de muncă, iar salariul bărbatului său a fost redus.

E decisă însă să lupte cu toate forţele, până la capăt, pentru a-şi păstra familia unită. Niciun sacrificiu nu e prea mare dacă toţi copiii rămân împreună, lângă ea.

"Azi m-am sculat de la ora trei şi mă tot gândesc ce mănâncă, ce le dau copiilor, unde mă duc, ce fac. Dar niciodată nu m-am gândit să-i dau de lângă mine. (...) Mi-au pus întrebări cei de la Protecţia Copilului, dar le-am spus că niciodată n-aş renunţa la copiii mei. Le-am zis că mă chinui aşa cum o da Dumnezeu. Am să le dau să mânânce, le dau, nu am - ştiu că e lângă mine, ştiu că nu e amărât şi bătut, şi chinuit, şi batjocorit de alte persoane. Dacă mor eu, da, îi ia statul, dar altfel niciodată nu i-aş da să ajungă prin străini!", a spus categoric femeia.

Cazul lor a fost preluat de Asociaţia Telefonul Copilului, care i-a ajutat deja cu rechizite şi alimente.

Directorul executiv de la Telefonul Copilului, Cătălina Florea, a atras însă atenţia că acesta nu este un caz singular, în ultimii doi ani crescând alarmant numărul solicitărilor venite din partea părinţilor pentru acordarea de sprijin financiar.

"Acesta este numai unul din multele cazuri de acest tip pe care le înregistrăm în ultimii doi ani de zile. Avem până acum aproape 8.000 de cazuri în care în fiecare dintre ele ni s-a solicitat sprijin financiar şi material, deşi nu credeam să ne mai întâlnim cu o astfel de situaţie încă din perioada 2001 - 2003. Între timp am scăpat de ele şi chiar am ajuns în anii 2005 - 2006 la doar câteva astfel de cazuri. Le puteam număra pe degete, pentru ca din 2009 şi până în prezent să ajungem la «generoasa» sumă de aproape 8.000 de cazuri", a declarat Cătălina Florea.

Specialiştii atrag atenţia că luarea unor măsuri privind reducerea cheltuielilor fără a fi făcute nişte calcule prealabile ar putea avea efecte dezastruoase asupra copiilor, în special a celor care provin din familii sărace.

"Se pot reduce cheltuielile atunci când asta este necesar, dar, pentru a nu afecta în mod esenţial viaţa copiilor, acestea trebuie reduse prin politici coerente, oneste şi inteligente, nu prin politici hei-rupiste. Din păcate, copiii sunt o investiţie pe termen lung, iar interesele oamenilor politici sunt de regulă pe termen scurt. În plus, faptul că ei nu votează îi face aproape invizibili pe agenda politică", a arătat Mariela Neagu, fost secretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

La rândul său, preşedintele executiv de la "Salvaţi Copiii", Gabriela Alexandrescu, nu exclude posibilitatea ca procentul copiilor aflaţi sub pragul de sărăcie să se majoreze, mai ales că mulţi dintre românii plecaţi în străinătate ar putea fi forţaţi să revină în ţară din cauza lipsei locurilor de muncă.

Ea a subliniat că lipsurile materiale pot avea efecte negative şi la nivel emoţional. Pe de altă parte, Alexandrescu a identificat ca şi efecte ale crizei economice, creşterea numărului de copii care cerşesc sau care muncesc pe stradă, dar şi a furturilor comise de minori, subliniind că aceste lucruri pot fi uşor de observat în marile oraşe.

Pe de altă parte, Gabriela Alexandrescu ea nu exclude posibilitatea apariţiei unei tendinţe a familiilor de a-şi instituţionaliza copiii, pentru o perioadă determinată de timp, pentru că se gândesc ca măcar ei să aibă ce mânca şi să nu sufere de frig.

Ileana Savu, fost secretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, consideră că minorii sunt primii afectaţi de criza economică, iar efectele sărăciei, în lipsa unor politici publice corecte, s-ar putea traduce în timp prin exploatarea prin muncă sau sexuală a copiilor, abuzuri, abandon şcolar, analfabetism sau consum de droguri şi deteriorarea stării de sănătate.

Dacă unui copil nu i se reduce un salariu, nu îi este îngheţat punctul de pensie sau nu este ameninţat cu intrarea în şomaj, nu însemnă că nu resimte efectele crizei economice.

Minorii nu ies în stradă, în faţa Guvernului, pentru a-şi cere drepturile, dar asta nu înseamnă că statul ar trebui să ia măsuri de reducere a cheltuielilor fără să privească spre copiii ascunşi dincolo de cifre şi grafice.

(Material de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)