CSAT a avizat bugetele instituţiilor din domeniul securităţii, într-o şedinţă de 15 minute

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, marţi, într-o şedinţă care a durat aproximativ 15 minute şi care a fost condusă de preşedintele Traian Băsescu, proiectele de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Urmărește
1118 afișări
Imaginea articolului CSAT a avizat bugetele instituţiilor din domeniul securităţii, într-o şedinţă de 15 minute

CSAT a avizat bugetele instituţiilor din domeniul securităţii, într-o şedinţă de 15 minute

În cadrul şedinţei CSAT au fost avizate proiectele de buget ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, avizul CSAT a fost dat în baza obligaţiilor prevăzute în lege ca, înainte de votul din plenul reunit al Parlamentului României pentru bugetul de stat, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să aprobe bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

"Avizul a ţinut cont şi de punctele de vedere ale comisiilor parlamentare de specialitate, dar şi de asigurarea şefilor acestor instituţii că îşi vor putea îndeplini misiunea pe baza acestor bugete până la următoarea rectificare bugetară", menţionează sursa citată.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţă au participat viceprim-ministrul Guvernului României şi ministru al Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Andrei Gerea, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea. În comunicat se mai arată că la şedinţă au participat, ca invitaţi, viceprim-ministrul Gabriel Oprea, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general Marcel Opriş, şi directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, general Lucian Pahonţu.

Comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale menţionează că data şi ora şedinţei CSAT de marţi, 26 noiembrie, au fost stabilite luni, 18 noiembrie, de comun acord cu prim-ministrul Victor Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au aprobat, cu prilejul Zilei Naţionale a României, înaintarea în grad a unor ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Protecţie şi Pază, se mai arată în comunicat.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) convocată de către preşedintele Traian Băsescu a fost programată la o oră la care premierul Victor Ponta avea pregătite, din timp, întrevederi cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti pentru reuniunea China-Europa Centrală şi de Est.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea a declarat, luni, că această convocare a CSAT s-a făcut încă din 18 noiembrie, cu acordul premierului, iar speculaţiile pe această temă sunt "complet neadevărate şi răuvoitoare".

"Convocarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de mâine (marţi, n.r.), 26 noiembrie, a fost făcută încă de lunea trecută, 18 noiembrie, şi cu acordul prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT", a precizat Bogdan Oprea, într-o declaraţie de presă remisă MEDIAFAX.

Oprea a mai arătat că "orice speculaţii legate de data stabilirii acestei şedinţe sunt complet neadevărate şi răuvoitoare".

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, "caracterul de urgenţă al şedinţei este dat de faptul că bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale trebuie avizate de CSAT înainte de votarea bugetului pe anul 2014 în Parlamentul României".

Bogdan Oprea a menţionat că bugetul de stat pe 2014 a fost depus la Camera Deputaţilor, Camera decizională, abia luni, 18 noiembrie, adică ziua în care s-au făcut şi demersurile pentru convocarea şedinţei, iar puncte de vedere ale instituţiilor implicate au fost depuse la Secretariatul CSAT până vineri, 22 noiembrie.

"Ţinând cont şi de faptul că preşedintele României se află într-o deplasare externă joi şi vineri, dar şi de caracterul de urgenţă al subiectelor aflate pe ordinea de zi, şedinţa CSAT a putut fi convocată doar la începutul acestei săptămâni", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Preşedintele îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar primul-ministru pe cea de vicepreşedinte al Consiliului. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională. Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de Preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că l-a delegat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe la şedinţa CSAT, care urma să aibă loc în cursul după-amiezii.

Programul premierului pentru ziua de marţi indica faptul că acesta urma să aibă o întâlnire la ora 15.00, când e programată şi şedinţa CSAT, cu premierul slovac.

Agenda premierului prevede întâlniri în intervalul orar 14.15-14.45 cu premierul Poloniei, între 15.00-15.30 cu premierul Slovaciei, între 15.45-16.15 cu premierul Cehiei, între 17.25-17.55 cu premierul Albaniei şi între 18.30-19.00 cu premierul Sloveniei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici