- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video David: Achiziţia din 2006 a Loganurilor, angajată de Blaga, Ager Leasing avea probleme
Ministrul de Interne, liberalul Cristian David, afirmă, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că procedura de achiziţie a autospecialelor pentru Poliţie a fost angajată de predecesorul său, democratul Vasile Blaga, deşi firma Ager Leasing era cercetată pentru restituiri ilegale de TVA.
Rep.: Au existat discuţii între Poliţie şi primării având în vedere lipsa spaţiilor de parcare? Pe de altă parte, am văzut maşini blocând o bandă de mers, chiar în faţa Poliţiei Capitalei, iar poliţiştii nu au aplicat amenzi...
C.D.: Trebuie să lămurim că este responsabilitatea administratorului de drum. Sarcina de a asigura condiţiile de trafic. Sigur că acest lucru se face împreună cu poliţia rutieră, dar este nevoie de un plan integrat la nivelul Capitalei, pentru că nu se poate discuta într-o abordare sectorială sau la nivel de cartier. Sigur că soluţiile vor fi la nivel de cartier, asta e clar, dar fără a vedea gestiunea integrată a traficului din Bucureşti, la nivelul Capitalei, nu se poate face. Pentru că, oricum s-ar dori, această abordare pe sectoare în ceea ce priveşte infrastructura rutieră nu e posibilă, pentru că marile bulevarde traversează două-trei sectoare şi atunci atât angajarea lucrărilor de refacere, de reabilitare, cât şi gestionarea traficului în sistem undă verde, prin sistem semaforizat, nu poate fi făcut decât la nivelul Capitalei. Deci e nevoie de o colaborare între toate formele de autoritate locală, mă refer la nivelul de sector, la nivel de Capitală, cu poliţia rutieră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
Dar nu cred că fără o rezolvare în egală măsură a infrastructurii - repet drumuri, bulevarde, şosele - fără rezolvarea problemei parcărilor, fără rezolvarea problemei de semaforizare integrată, nu vom putea scăpa de coşmarul traficului din Bucureşti, indiferent cât de mulţi poliţişti de la Rutieră vom scoate pe stradă, pentru că lor le va reveni doar sarcina decongestionării traficului din intersecţii.
Rep.: O altă problemă a MIRA redată de presă este acel contract de achiziţii de maşini de poliţie, având în vedere că şi-n 2006 s-au achiziţionat la preţul de 12.000 de euro, dublu faţă de preţul fabricii, în condiţiile în care nu erau prevăzute şi costurile dotărilor suplimentare. Ce recomandă această firmă de Poliţia o tot alege?
C.D. Nu o recomandă nimic, dacă mă întrebaţi pe mine. Cred că sunt cel mai în măsură să spun că am fost împotriva acestui contract de la bun început, drept pentru care nu văd în ce fel aş putea fi asociat cu o formă de recomandare a acestei firme. Dimpotrivă. Firma respectivă nu este abonată doar la Ministerul de Interne şi o simplă verificare şi a altor structuri din administraţie va identica unde mai au abonament cei de la Ager Leasing. În ceea ce priveşte Ministerul de Interne, lucrurile au fost foarte clare.
Procedura privind această achiziţie în sistem leasing a autospecialelor pentru poliţie a fost începută în anul 2006, atunci cât ordonatorul principal de credite era ministrul de atunci Vasile Blaga. Procedura a fost declanşată în 2006 şi ea şi-a urmat cursul firesc. Creditul de angajament şi procedurile privind selecţia firmei câştigătoare au urmat, ca o consecinţă normală, pe calea legală, a declanşării acestei proceduri. Ceea ce mi-a rămas mie să fac a fost doar urmărirea modului în care această procedură se finalizează. Repet, nu am angajat această achiziţie, nu am o problemă de oportunitate, dar lucrurile trebuie să fie clare din punct de vedere al responsabilităţii care revine fiecăruia.
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
Citește mai departe: