Video DE CE IUBESC ROMÂNIA - Un sucevean s-a întors în ţară şi face case ca să-şi întreţină familia rămasă în Italia - FOTO, VIDEO

Vasilică Tabără a plecat din ţară în 1990, când avea 20 de ani. A muncit în Serbia, iar în '94 a ajuns în Italia, unde s-a stabilit cu familia. A muncit câţiva ani la patron, apoi a decis să lucreze pe cont propriu şi "a început aventura pentru a deveni întreprinzător". În 2000 a revenit pentru prima dată în România, unde a început să facă afaceri. Acum are aici firma lui, împreună cu un italian, şi face case pentru a-şi întreţine soţia şi cei trei copii care i-au rămas în Italia şi la care face "naveta" de două ori pe lună.

"Iubesc România pentru că e ţara mea"

La scurt timp de la revoluţie, în vara lui 1990, Vasilică Tabără, din Suceava, absolvent de liceu industrial, a plecat din ţară pentru a-şi găsi de lucru. A ajuns în Serbia, unde a muncit un an şi jumătate la un atelier de şlefuit marmură.

"Am făcut bani frumoşi acolo. Munca era foarte grea, dar, ce-mi păsa?! Aveam 20 de ani. Nu-mi era frică de muncă", spune el.

Atelierul unde şlefuia marmură avea şapte angajaţi, iar după câteva luni a rămas doar cu patru - el, un alt român şi doi sârbi - , însă patronul era mulţumit întrucât cei patru aveau aceleaşi rezultate pe care le avusese atelierul cu şapte angajaţi.

S-a întors în ţară la sfârşitul lui 1991, cu tot ce a agonisit. Obişnuit însă cu câştigul din străinătate, după apoape trei ani a decis să părăsească din nou ţara pentru a-şi căuta de lucru, iar de această dată a ajuns în Italia, singur.

"În 1994 se deschisese sezonul în Italia. Aveam 24 de ani, iar fratele meu era deja acolo. Se găsea de muncă, în special în construcţii. S-a ivit o posibilitate să găsesc de lucru acolo, iar la o nebunie am plecat", spune Vasilică.

Din primăvara lui '95 a lucrat timp de trei ani şi jumătate pentru un patron din Italia, Enzo Giuliatti, care, pentru el, reprezintă modelul antreprenorului întrucât munceşte cot la cot cu angajaţii: "Mi-a zis că dacă rezist şase luni cu el îmi voi găsi oriunde loc de muncă. I-am spus că fac şi flotări în spate cu el. Am lucrat împreună trei ani şi jumătate, iar în acest timp am avut foarte multe de învăţat. A fost un pas important pentru viitorul meu. Avea atunci 61-62 de ani. În urmă cu două săptămâni, l-am revăzut. Încă munceşte. Lecţia pe care mi-a dat-o este că ceea ce se spune despre patronii italieni că nu muncesc nu e adevărat. El a muncit cot la cot cu mine".

Alături de Giuliatti a avut diverse "intervenţii în construcţii", cum le spune el traducând din italiană, dar şi lucrări mari obţinute de firma italianului, prima dintre ele fiind un bloc cu 360 de apartamente pe care l-au predat semifinisat şi unde au lucrat zidăria şi tencuiala.

Acelaşi patron de firmă i-a dat şi numele folosit acum de mai toţi prietenii săi: Vasco.

"I-am spus că mă numesc Vasilică, dar el nu-mi putea pronunţa numele. În acea perioadă, erau în Italia mai multe concerte cu un artist, Vasco Rossi, şi mi-a spus că Vasco trebuie să fie numele meu şi aşa a rămas. Prietenii mă strigă acum Vasco", spune uşor amuzat Vasilică Tabără.

Îşi aminteşte, chiar cu plăcere, munca alături de "patrone", deşi lucrau de dimineaţa până seara şi şapte zile pe săptămână. Vasilică a reuşit chiar să-l aducă pe italian la Suceava, în vacanţă, ca să vadă cu ochii lui cum trăiesc oamenii de aici.

De la sfârşitul lui '98, Vasilică Tabără a decis să lucreze pe cont propriu în construcţii şi s-a înscris ca persoană fizică autorizată, iar apoi s-a afiliat la o cooperativă a persoanelor fizice autorizate. Şi aşa "a început aventura pentru a deveni întreprinzător" în Italia.

Îşi aminteşte că lucra aproape tot timpul, pentru că în joc era viitorul lui. În acea perioadă şi-a cunoscut şi actuala soţie, cu care are acum trei copii - cel mai mare, un băiat în vârstă de nouă ani, iar cel mai mic, o fată în vârstă de trei ani şi jumătate.

"Lucram aproape non-stop, chiar şi sâmbăta şi duminica. Aveam libere doar două zile pe an. De 15 august, când e Adormirea Maicii Domnului şi în 2 noiembrie, Ziua Morţilor, erau singurele zile când nu lucram. De Paşti şi de Crăciun lucram doar până la prânz", spune suceveanul.

El consideră că a fost foarte importantă acea perioadă din viaţa lui pentru că şi-a creat notorietate în rândul breslei, fiind cunoscut că lucrează bine şi repede.

"A fost avantajul meu că nu ştiam să mă opresc. Nu refuzam nicio lucrare. Cu cât aveam mai multe lucrări, cu atât se mărea capitalul social şi volumul afacerii. Nu a fost o ambiţie, dar când eşti căutat şi răspunzi prompt, ai o anumită imagine. Faci lucrarea bine, clientul te recomandă mai departe. Aşa am ajuns să lucrez pentru autostrăzi", spune el.

Cu această firmă a început lucrări la autostrăzi, fiind specializat în montarea sistemelor fonoabsorbante, dar şi lucrări de structură la clădiri.

Una dintre cele mai importante lucrări din acea perioadă a fost renovarea unui hotel cu renume din staţiunea termală Abano Terme.

"Acolo am lucrat opt ani. Etaj cu etaj. Se lucra numai iarna, când nu era sezon. Începeam lucrările undeva, înainte de Crăciun, şi trebuia să terminăm cel târziu în 20 martie. Am lucrat câte un etaj - două pe an. Refăceam structura, iar zidurile rămâneau aşa cum erau. Am refăcut 11 etaje şi am mai pus două deasupra", a mai spus el.

În anul 2000 a revenit pentru prima dată în România, la vremea respectivă având o lucrare pe o autostradă din Italia, şi a cumpărat materiale româneşti necesare lucrării.

A montat panouri fonoabsorbante din metal şi din lemn pe autostrada A4 Padova-Milano, pe şoseaua de ocolire din Padova şi pe două şosele de ocolire din Parma, dar a folosit şi alte metode de apărare fonică pe autostradă, amplasând un tip de barieră vegetală.

Îşi aminteşte că în timp ce lucra la construcţia unei hale într-o fabrică italiană carabinierii au auzit zgomote în zona respectivă şi au venit la ora 3.00 dimineaţa să verifice ce se întâmplă: "Noi turnasem betoane şi trebuiau şlefuite. Atunci a intrat patrula în fabrică, pentru că li se păreau suspecte zgomotele. Au spus că nu e posibil ca la ora aceea să lucreze cineva. Le-am spus că nu aveam încotro, pentru că asta e procedura. Au revenit şi dimineaţa la ora 8.00, ca să vadă dacă suntem din nou pe şantier. Eram acolo".

În 2002 a înfiinţat o firmă în România cu care exporta panourile fonoabsorbante pentru autostrăzi, iar în 2004 a venit în ţară cu un prieten, care i-a devenit mai târziu asociat.

"Eram un mic întreprinzător. După ce, timp de un an, am făcut analiza oportunităţilor din România, în 2005 am deschis o firmă împreună cu prietenul italian. Am început să cumpăram terenuri şi să construim", spune Vasco.

Chiar dacă are doar studii liceale în construcţii finalizate la un liceu industrial din Suceava, el a obţinut în Italia numeroase atestate pentru diverse lucrări din construcţii, pentru utilaje, de la macara şi excavator la camioane şi TIR, dar este autorizat şi pentru lucrări de autostradă. Pentru fiecare lucrare pe care a avut-o pentru autostrăzi din Italia a fost nevoie să parcurgă cursuri de atestare.

În timpul acesta, soţia şi copiii i-au rămas în Italia şi veneau în România doar în vacanţă. În toamna lui 2008, când lucrările în ţară îl obligau să stea mai mult în România, a decis cu soţia ca toată familia să revină definitiv în România. Din păcate, copiii, toţi născuţi în Italia, nu au reuşit să se obişnuiască cu mediul din România, una dintre fete nu s-a acomodat cu clima, iar medicii i-au recomandat să se întoarcă în Italia, astfel încât, după doi ani, în vara anului 2011, şi-a mutat din nou familia în Italia. El a rămas însă în ţară pentru că afacerile îi merg bine. Cei trei copii merg la şcoală şi la grădiniţă în Italia, iar soţia sa urmează să reia lucrul la un complex de sere.

"Eu muncesc în România şi ei trăiesc în Italia. Nu pot să spun că nu e greu. Îi vizitez la două săptămâni. Eu trebuie să stau acolo unde este de muncă, iar ei să stea unde le este bine", spune el.

Recunoaşte că situaţia lui este "un pic inversă" faţă de cea a românilor care muncesc în Italia ca să-şi întreţină familiile din România.

"Principiul e acelaşi. Am găsit de muncă în România şi e de muncă în România. Este de muncă şi în Italia. Important este să vrei să munceşti şi să crezi în ceea ce faci ca să creezi viitorul. Iubesc România pentru că e ţara mea. E ţara unde m-am născut. Succesul în România? Unde nu reuşesc unii să facă, vin eu şi rezolv situaţia", spune Vasco.

E surprins însă că viaţa în România este mai scumpă decât în Italia.

"După doi ani de stat cu familia în România calculele mele au dovedit că viaţa este mai scumpă decât în Italia. Cheltuielile fixe, apă, curent, gaze, cumpărături, sunt cu cel puţin 100 de euro pe lună mai mari în România decât în Italia. Aici am cheltuit cu familia mai mult decât acolo, unde plătim şi chirie", a spus Vasco.

El e hotărât să continue să muncească, în continuare, în România, pentru că se simte mai în largul său.

(Material realizat de corespondentul MEDIAFAX Tiberiu Bujdei, tiberiu.bujdei@mediafax.ro).

Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA - Irakian ajuns la Sibiu: Aş putea merge oriunde, dar nimeni nu-ţi dă "Bună ziua" în altă ţară - VIDEO

Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA - Profesorul Banto, "războinicul" brazilian care predă capoeira: România este o ţară complicată - GALERIE FOTO

Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA: Fermierii elveţieni de la Firiteaz spun că România le-a oferit pământ şi un nou început - FOTO

Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA - Simona Miculescu: Mi-am făcut datoria! Urmaţi-mi exemplul, vă rog, dragi şi faini români!

Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA: Genaro, fost poliţist în Napoli stabilit la Cluj, nu regretă că a devenit mai român decât credea