- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.12.2024, 20:25)
- Opinie Cristian Hostiuc , Director Editorial Zf
De unde vine puterea platformelor sociale. De ce românii au adoptat atât de repede TikTok
Agenţiile de publicitate de la noi spun că TikTok rupe în România ca platformă socială de interacţiune, ca mediu de transmitere a mesajelor şi ca loc pentru publicitate, notează Ziarul Financiar.
Urmărește
3476 afișări
De unde vine puterea platformelor sociale. De ce românii au adoptat atât de repede TikTok
„Practic, fără TikTok nu exişti”, spune Dan Balotescu, managing partner la Media Investment, parte din The Group, una dintre cele mai mari agenţii de publicitate de pe piaţă. De o săptămână, TikTok a ajuns şi principala platformă politică, propulsându-l pe Călin Georgescu, un necunoscut, pe locul întâi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024.
Cu ajutorul unei campanii blitzkrieg pe TikTok, Călin Georgescu a obţinut 2,12 milioane de voturi, faţă de Elena Lasconi, cu 1,772 milioane de voturi, şi Marcel Ciolacu, cu 1,769 milioane de voturi, principalul favorit, care nu a intrat în turul al doilea. Cum a ajuns TikTok să fie principala platformă politică, depăşind televiziunile, online-ul şi outdoorul?
Conform datelor Media Investment, TikTok a avut o creştere fulminantă, de la 1 milion de utilizatori în 2016 la 8,9 milioane de utilizatori lunari în 2024, depăşind Facebook, care a scăzut de la 11 milioane de utilizatori în România în 2021 la 8,9 milioane de utilizatori în 2024. YouTube este mai puternic, cu 11,8 milioane de utilizatori pe lună, însă şi acesta este în scădere. Instagram are 5,5 milioane de utilizatori români, în scădere, LinkedIn – 4,4 milioane de utili-zatori, în creştere, Snapchat – 2,5 milioane de utilizatori, în scădere, şi Pinterest – 2,5 milioane de utilizatori, în creştere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
Conform datelor World Population Review, citate de ZF, în 2023 România avea cel mai mare procent de conturi de TikTok raportat la populaţie din Uniunea Europeană, adică 47%. Spre exemplu, Ungaria are 34%, Polonia 31%, Germania 27%, Cehia 19%, Italia 35%, Portugalia 35%. În general, românii sunt early adopters pentru foarte multe produse, servicii şi trenduri de la nivel internaţional. Multe multinaţionale folosesc România ca piaţă de testare pentru diverse produse şi servicii. În 2014, Facebook, care avea 10 milioane de utilizatori, a fost principala formă de interacţiune cu publicul pentru Klaus Iohannis, în lupta cu Victor Ponta, care era susţinut mai mult de televiziuni.
În 2020-2021, Facebook şi TikTok, care începea să câştige teren, au adus în prim-plan AUR şi pe George Simion, propulsându-i în Parlament. În 2024, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, TikTok l-a propulsat pe Călin Georges-cu. TikTok este lider în România pe segmentul de vârstă 18-24 de ani, cu 2 milioane de utilizatori, faţă de YouTube, cu 1,3 milioane. Pe segmentul de vârstă 25-34 de ani, TikTok a ajuns la 2 milioane de utilizatori, la fel ca YouTube. Pe segmentul 35-44 de ani, YouTube este în frunte, cu 2,3 milioane de utilizatori, faţă de 1,5 milioane pentru TikTok. Facebook ocupă locul doi, cu 2 milioane de utilizatori. Pe segmentul 45-54 de ani, YouTube are 2,4 milioane de utili-zatori, Facebook are 1,8 milioane, iar TikTok 1,2 milioane. Pe segmentul 55-64 de ani, YouTube are 1,7 milioane de utilizatori, Facebook 1,2 milioane, iar TikTok 1,1 milioane.
Platformele sociale sunt foarte importante, deoarece lumea consumă mai puţină televiziune şi mai mult social media, a declarat la ZF Live Eliza Rogalski, managing partner al agenţiei de comunicare Rogalski Damaschin. Platformele sociale care vând cel mai bine produse şi servicii sunt LinkedIn, Instagram şi Facebook. Schimbările care se petrec în jurul nostru şi trendurile care acaparează pes-te noapte tinerele generaţii transformă modul în care ne trăim viaţa.
Astăzi, pentru companii, principala problemă nu este legată de bani, ci de atenţia consumatorilor, pe care trebuie să o câştige. „Astăzi, cea mai importantă resursă, în mod paradoxal, nu mai sunt banii, ci atenţia oamenilor. Bani există peste tot pentru a face campanii de marketing, publicitate şi comunicare, dar oamenilor le este greu să îţi mai acorde atenţia. În comunicare căutăm acele idei şi strategii care captează atenţia oamenilor şi care îi conduc de la un ecran la un raft, la un birou de credite sau în faţa unui produs”, a spus ea. Pentru că atenţia noastră este tot mai legată de platformele sociale, unde sunt copiii, acolo trebuie să fie şi părinţii, măcar pentru a-i urmări.
Nu este de mirare că, în acest context, campania pentru Călin Georgescu preşedinte pe TikTok a avut un succes fenomenal, cu sau fără boţi. În lumea de astăzi trebuie să jonglăm între toate mediile de comunicare prezente pe piaţă. Desigur, putem trăi fără Facebook, TikTok, LinkedIn, Netflix sau alte platforme online, dar, având în vedere că nu suntem sin-guri pe lumea aceasta, trebuie să interacţionăm cu ceilalţi, acolo unde sunt ei. Această revoltă a părinţilor care îşi văd copiii petrecând tot timpul pe TikTok şi Instagram, şi tot mai puţin pe Facebook, considerat, pentru „bătrâni”, nu pare să aibă sorţi de izbândă.
Nu ştim dacă aceste platforme pot fi „scoase din priză”. România este o ţară socială, o naţie de interacţiune, care acum îşi găseşte expresia pe platformele sociale. Aceste platforme câştigă teren de-oarece sunt în puterea utilizatorului. Te poţi uita unde şi la ce vrei, poţi comenta cum vrei, poţi posta ce mesaje doreşti. De aici vine puterea acestor platforme. Americanii, chinezii sau oricine altcineva au oferit doar platforma. În plus, poţi chiar să faci bani pentru tine cu ajutorul acestor platforme.
Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: MApN dezminte informaţiile despre aşa-zise „pregătiri” pentru a trimite oameni la război
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe