Diaconescu: Nu se au în vedere noi reduceri de pensii şi salarii. Propunem creşterea salariului minim
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu reprezentaţii FMI, CE şi BM, că negocierile cu autorităţile de la Bucureşti nu iau în calcul, pentru 2011, noi reduceri de salarii şi pensii.

Diaconescu: Nu se au în vedere noi reduceri de pensii şi salarii. Propunem creşterea salariului minim (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
El a menţionat că deşi guvernul nu ia în calcul, pentru 2011, noi reduceri de salarii, sunt necesare reglaje pentru cheltuielile din sectorul public.
El a spus că poziţia reprezentanţilor FMI s-a dovedit flexibilă, menţionând că, sub condiţia păstrării echilibrului macroeconomic şi a deficitului bugetar de 4,4% pentru 2011, Guvernul are libertatea de a lua măsurile pe care le consideră necesare pentru reglarea nivelului de trai, reluarea unui proces pozitiv pentru salarii şi pensii şi crearea unor premise pentru investiţii.
Diaconescu a spus că discuţiile cu oficialii FMI, BM şi CE au arătat că Guvernul trebuie să facă o prioritate din accelerarea atragerii fondurilor europene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
AfD reinstalează doi politicieni excluşi din cauza simpatiilor naziste
-
Casa Albă a confirmat că noul administrator interimar al DOGE este Amy Gleason, nu Elon Musk
-
Războiul din Ucraina, ziua 1099. Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink
Preşedintele de onoare al UNPR a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă este de acord cu încheierea unui nou acord cu FMI, însă unul de garanţie, nu care să implice şi împrumuturi financiare.
Diaconescu a spus că una din temele discutate cu reprezentanţii FMI, BM şi CE a fost necesitatea reducerii nivelului de impozitare al muncii, UNPR propunând o reducere a CAS, reducere care ar putea fi reglementată prin legea bugetului de stat pe 2011.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

