- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.03.2018, 11:35)
- Andreea Traicu
Dosarul în care Tăriceanu era acuzat de un medic de fals în declaraţii a fost clasat
Dosarul trimis de DNA la Parchetul General, în care Călin Popescu Tăriceanu era acuzat de medicul Vladimir Marinescu că şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, a fost clasat de procurorii de la această structură de parchet, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Urmărește
2393 afișări
Dosarul în care Tăriceanu era acuzat de un medic de fals în declaraţii a fost clasat
Sursele citate au precizat că soluţia a fost dată miercuri.
Este vorba despre o cauza înregistrară pe rolul DNA, declinată de Direcţie la Parchetul General, care se referă la fals în declaraţii.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreşedinte ASF) şi Doina Tudor (fost senator).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Medicul susţine că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informaţii.
"Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi, după ce informaţia privind verificările a apărut în spaţiul public.
Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: "Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut".
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe