- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.02.2019, 17:44)
- Catalina Iordache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ecaterina Andronescu, după ce a fost majorat bugetul Ministerului Educaţiei: Şcolile trebuie să aibă cantină/ Există varianta ca primul semestru să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă
Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat marţi, după ce comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, în creştere cu 46,73% faţă de 2018, că banii vor fi folosiţi pentru extinderea programului masă caldă în şcoli.
Urmărește
1033 afișări
Ecaterina Andronescu, după ce a fost majorat bugetul Ministerului Educaţiei: Şcolile trebuie să aibă cantină/ Există varianta ca primul semestru să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă
„Există un amendament, care a şi trecut, potrivit căruia, 140 de milioane de lei se iau de la Autoritatea Electorală Permanentă şi această sumă trece la capitolul cheltuieli de capital, din care noi urmează să facem investiţii. De asemenea, au mai trecut 100 de milioane prin redistribuire la cheltuielile pentru susţinerea universităţilor. Să putem să facem masa caldă, trebuie să pregătim şcolile. Şcolile trebuie să aibă cantină, în care noi să dăm masa caldă copiilor. Extinderea mesei calde se loveşte de acest impediment. Noi, în acest moment, avem OUG, funcţionează acum şi avem 50 de şcoli care servesc masa caldă, sunt alese în aşa fel încât sunt şcoli cu elevi cu probleme sociale. Programul acesta este de 3 ani. Ca să-l putem extinde, va trebui să ne gânduim cum să facem investiţii în şcoli să avem cantine”, a declarat Ecaterina Andronescu după ce Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat, marţi, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
-
Klaus Iohannis: Următoarele alegeri vor avea mai multă transparenţă, lecţiile au fost învăţate
-
Iohannis: România a avut o problemă enormă şi a făcut faţă
Andronescu a spus, după ce Opoziţia a acuzat în timpul dezbaterii în Comisie că Liviu Dragnea a plagiat un amendament al PNL, că„atunci când facem ceva pentru sistemul de învăţământ, nu trebuie să câştigăm politic, trebuie să câştige sistemul”.
„Eu cred că atunci când facem ceva pentru sistemul de învăţământ, nu trebuie să câştigăm politic, trebuie să câştige sistemul. Aici nu am văzut asta. Pentru toaletele şcolilor care au grupuri sanitare în curte sunt 65 de milioane şi îi avem într-un capitol separat”, a spus ministrul Educaţiei.
Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea, în timpul dezbaterilor, că i-a plagiat un amendament.
”Ştiam că pentru PSD furtul este o condiţie a succesului în toate: în politică, în business, în administraţie. Iată că de astăzi furtul este treapta către succes şi în legislaţie! Reuşita este însă doar procedurală: propunerea lui Dragnea (copiată după a noastră, mai puţin bugetul alocat) a fost adoptată, pe când cea a PNL, nu. Victima colaterală: 80% dintre copiii de şcoală care ar fi primit o masă diversificata dacă ar fi fost adoptat bugetul propus de PNL. 80% dintre copii - păgubiţi de politica furtului şi a minciunii care defineşte acest partid de guvernare în absolut tot ceea ce face. Domnule Liviu Dragnea şi PSD, nu ne supărăm că ne-aţi furat iniţiativa. Ne supărăm însă foarte tare pentru că alegeţi să o aplicaţi limitat, după nişte criterii doar de dumneavoastră ştiute”, a acuzat Turcan.
Andronescu: Există varianta ca primul semestru să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, marţi, că există varianta ca primul semestru al anului şcolar să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă, dar să fie micşorată vacanţa.
„Haideţi să închidem bugetul şi să încercăm să facem lucruri mai bune pentru şcoală. Nu vreau niciodată, prin nicio măsură pe care o voi lua, să bulversez sistemul de învăţământ. Aş vrea să nu mai creăm probleme acestui sistem. Ceea ce a fost în acest an, aţi văzut şi dumneavostră, vacanţa de iarnă începe în 21 septembrie, se termină în 11 sau 12 ianuarie, deci 3 săptămâni de vacanţă, 2 săptămâni de şcoală şi pe urmă iar vacanţă. Dacă reuşim să găsim o formulă să nu micşorăm vacanţele şi să încheiem semestrul înainte să încheiem vacanţa de iarnă, atunci probabil asta ar trebui să facem (modificarea structurii semestrului astfel încât primul semestru să se încheie înainte de vacanţa de iarnă - n. r.)”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andornescu, marţi, la Parlament.
Ministrul Educaţiei a declarat că modificările vor fi făcute fără micşorarea vacanţei. (Deci ar fi o variantă ca primul semestru să se încheie înainte de vacanţă? - n.r.). Dar fără să micşorăm vacanţă. Eu am vorbit de micşorarea semestrului, toată lumea a vorbit de reducerea vacanţei”, a spus Andronescu.
Ministrul Ecaterina Andronescu a fost prezentă marţi la Parlament, în cadrul şedinţei comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe, care au dat raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, în creştere cu 46,73% faţă de 2018.
Bugetul Ministerului Educaţiei, adoptat de Parlament. Cu 46,73% mai mare faţă de 2018
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat, marţi, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, în valoare de 30.829.261.000 lei, în creştere cu 46,73% faţă de 2018. În timpul dezbaterilor deputatul Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea că i-a plagiat un amendament.
Parlamentarii au dat raport favorabil pe bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, 20 de voturi fiind favorabile, 14 împotrivă şi patru abţineri.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, în cadrul dezbaterilor pe raport, că în buget sunt cuprinse construirea de grupuri sanitare pentru cele 1 489 de şcoli.
„O creştere importantă, dar nu este importantă suma aceata, ci, sperăm noi, să fie importante efectele pe care bugetul trebuie să le producă în sistemul de învătământ. Bugetul nostru cuprinde câteva proiecte importante pentru şcoala româneasă. În primul rând, cuprinde sumele necesare în aşa fel încât cele 1489 de şcoli care au încă în curte să aibă grupuri sanitare normale şi fireşti pentrusecolul XXI în care trăim. Ca urmare a acestui proiect, sunt destinaţi bani impornaţi - 65 milioane de lei, prin care putem să rezolvăm această problemă importantă”, a spus ministru.
Ecaterina Andonescu a adăugat că se urmăreşte punerea la dispoziţia şcolarilor şi elevilor a unor tablete astfel încât să se rezolve problema greutăţii ghiozdanului.
„De asemena, ţinând seama de la nivelul Comisiei Europene, proiectul de digitalizare devine prioritar şi pentru România, din surse nerambursabile, dar cu resurse în bugetul nostru, încercăm de dezvoltăm acest proiect pe care l-am numit - România digitală - un proiect care este gândit să facă un salt în creşeterea interactivităţii şcolii şi în conţinutul redării, prin dispunerea la fiecare clasă a unei table inteligente şi prin atribuirea copiilor din gimnaziu şi din liceu a câte unei tablete. În felul acesta rezolvăm şi problema greutăţii ghiozadanului pe care copii îl poartă în spate”, a adăugat Ecaterina Andronescu.
Potrivit Ecaterinei Andronescu, ministerul Educaţiei dezvoltă şi proiecte din surse rambursabile, cum ar fi proiectul din programul BEI cu privire la construirea de 380 de grădiniţie.
„S-au construit 197, au rămas 193, care sunt prinse în bugetul pe anul acesta.”, a explicat ministrul.
Pe de altă parte, parlamentarii au votat în comisiile de specialitate şi două amendamnete propuse de PSD, unul dintre acestea fiind propus chiar de liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea.
„Se majorează cu suma de 140.000 mii lei atât creditele bugetare, cât şi creditele de anagajament”, prevede amendamentul propus de Liviu Dragnea.
Un alt amendament, iniţiat de senator PSD, Doru Adrian Pănescu, şi deputat PSD Camelia Gavrilă, şi adoptat de comisiile de specialitate, face referire la alte majorări în sistemul de învăţământ.
„În bugetul Ministerului Educaţiei Anexa nr.3/25/02, capitolul 65.01 „Învăţământ” se suplimentează cheltuielile cu suma de 250.000 mii lei, după cum urmează:
Titlul I: „Cheltuieli de personal” – 150.000 mii lei,
Titlul II: „Bunuri şi servicii – 80.000 mii lei
Titlul VIII „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nermabursabile (FEN) postaderare” – 6.000 mii lei.
Titlul X „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020 – 14.000 mii lei”, se arată în amendamentul social-democraţilor.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a acuzat Puterea că a amendamentul propus de Liviu Dragnea şi votat de comisiile reunite de buget-finanţe este plagiat de la liberali.
„Fură acum şi amendamentele PNL. V-aţi obişnuit să furaţi! Până când? În Comisia pentru învăţământ l-aţi respins (amendamentele n.r.) două ori”, a acuzat Raluca Turcan.
Bugetul alocat Ministerului Educaţiei Naţionale este de 30.829.261.000 lei, în creştere cu 46,73% faţă de 2018.
Pentru cheltuielile de personal prevăzute în bugetul acordat Ministerului Educaţiei Naţionale se alocă suma de 20.610.354.000 lei, în timp ce pentru bunuri şi servicii - 75.155.000 lei.
Proiectul de buget de stat a fost adoptat vineri de Guvern şi trimis Parlamentului.
Şedinţa comună a celor două camere ale Legislativului pentru dezbaterea şi adoptarea proiectului bugetului de stat pe 2019 va începe miercuri, la ora 16.00, votul final fiind programat vineri.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis spune că „nimeni nu este de vină pentru anularea alegerilor”. Declarațiile Președintelui
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Citește și: Actorul Adam Brown, din „Hobbitul” şi „Piraţii din Caraibe”, vine la Comic Con la Bucureşti
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
PROSPORT.RO
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
CANCAN.RO
Ninge de Sărbători în București. Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în urmă cu puțin timp
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe