- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Europeanul Anului 2010, românca Iana Matei - VIDEO
O hunedoreacă, stabilită în Australia, a ajutat 420 de tinere să se reintegreze în societate, după ce au fost recuperate de la traficanţi de persoane, în acest sens femeia înfiinţându-şi un ONG "dintr-o furie faţă de infractori şi faţă de societatea care nu se implică pentru salvarea victimelor".
Europeanul Anului 2010, românca Iana Matei (Captură video)
Europeanul Anului 2010 este românca Iana Matei, care de 11 ani conduce un ONG specializat pe recuperarea şi reabilitarea victimelor traficanţilor de persoane.
Iana Matei (50 de ani), din Orăştie, judeţul Hunedoara, s-a stabilit în Australia în 1990, revenind în ţară opt ani mai târziu. În 1999, ea a înfiinţat organizaţia non-guvernamentală Reaching Out, în urma unor proiecte desfăşurate în Australia, referitoare la ajutorarea copiilor străzii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Mesajul de Crăciun al preşedintelui Klaus Iohannis
-
O ursoaică şi un pui au ajuns într-o localitate din Alba. Populaţia a fost alertată
-
Polonia este al treilea exportator de ciocolată din Uniunea Europeană. Investiţiile unui gigant american îi vor întări poziţia
"Când am venit în România am găsit altă situaţie, problema copiilor străzii de aici e total diferită de ceea ce se întâmplă în Australia. Aici a trebuit să ne dăm un pas înapoi, să începem de la prevenire", a spus, miercuri, Iana Matei, în cadrul ceremoniei de premiere Reader's Digest.
Ea a înfiinţat ONG-ul Reaching Out după ce aflase, în Piteşti, de cazul unor copii vânduţi traficanţilor de carne vie. Matei a afirmat că nu a fondat organizaţia din curaj, ci dintr-o furie faţă de infractori şi faţă de societatea care nu se implică pentru salvarea victimelor.
"Nu e curaj, e furie. Nu mi se pare corect să responsabilizăm victima, să suporte apelative şi acuzaţii din partea tuturor. Noi ne aşteptăm ca aceste fete să fie bătăioase, să înfrunte traficanţii. Nu e treaba lor să lupte singure cu infractorii, e treaba tuturor", a susţinut Iana Matei.
Românca a mai afirmat că autorităţile române trebuie să iniţieze politici mai eficiente de combatere a traficului de persoane şi că pedepsele pentru astfel de infractori trebuie mărite.
"Nu e normal ca un traficant de persoane să fie condamnat la mai puţini ani de închisoare decât un traficant de droguri. Nu vreau pedepse de 20 de ani pentru un traficant de droguri şi de şapte sau 12 ani pentru un traficant de carne vie. Pentru cei din urmă vreau pedepse de 70, de 100 de ani. Dacă se măresc pedepsele, se vor gândi de două ori înainte să vândă oameni. (...) Vreau să-i închidem şi să aruncăm cheia", a mai spus Matei.
Iana Matei a precizat că este de părere că societatea nu trebuie să aştepte ca autorităţile şi Guvernul să ia măsuri. Ea a amintit că România a fost prima ţară cu legislaţie antitrafic, prin Legea 678/2001, că există un cadru legislativ bun, dar că implementarea lasă de dorit.
Aceasta a mai spus că implementarea ineficientă a legislaţiei şi durata mare de soluţionare a dosarelor penale pun autorităţile "cu un pas în urma traficanţilor". Ea a explicat că atunci când se începe un dosar penal este nevoie de declaraţia unei victime, însă până aceasta este obţinută traficanţii îşi schimbă modul de operare.
Totodată, ea a exemplificat că o nouă metodă de recrutare a traficanţilor este luarea unor fete cu afecţiuni psihice, pentru că acestea nu pot deveni martori dacă sunt recuperate de autorităţi.
"Am ajuns să ştiu totul despre reţelele de traficanţi, ştiu cum gândesc, cum operează. Aceşti oameni sunt atât de aroganţi şi de proşti, au impresia că scot banul şi pot face orice. Pentru ei, femeile sunt nişte instrumente", a mai arătat Iana Matei.
Matei a relatat că, în decurs de 11 ani, a ajutat 420 de tinere să se reintegreze în societate, după ce au fost recuperate de la traficanţi de persoane. Dintre acestea 84 la sută ţin legătura în mod constant cu reprezentanţii ONG-ului.
Iana Matei a primit, pe lângă distincţia de "Europeanul Anului 2010", suma de 5.000 de dolari din partea Reader's Digest, pentru a investi în organizaţia pe care o conduce.
La ceremonia de premiere au participat şi Cristian Duţă, şeful Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminaţilătii Organizate (DCCO) a Poliţiei Române, şi Simona David, purtătoare de cuvânt a Ministerului Justiţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.