- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
EXCLUSIV: Guvernul taie din banii alocaţi de la bugetul de stat pentru Educaţie, Agricultură, Apărare
Guvernul va reduce anul viitor nivelul de cheltuieli acoperite de la bugetul de stat pentru Educaţie, Agricultură, Apărare, Interne şi Economie şi va majora alocaţiile Ministerelor Muncii, Transporturilor şi Mediului, calculate ca pondere în Produsul Intern Brut comparativ cu bugetele din acest an.
EXCLUSIV: Guvernul taie din banii alocaţi de la bugetul de stat pentru Educaţie, Agricultură, Apărare (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
Proiecţiile de cheltuieli rezervate ministerelor exclusiv din bugetul de stat sunt incluse în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2011-2013, aprobată, miercuri, de Guvern şi obţinută de MEDIAFAX.
Documentul prezintă o comparaţie între nivelul de cheltuieli totale estimate să fie acoperite anul viitor pentru ministere de la bugetul de stat şi nivelul din acest an, precum şi proiecţiile pentru intervalul 2012-2013.
Sursa citată relevă astfel că totalul cheltuielilor alocate de la bugetul de stat vor scădea la Ministerul Agriculturii ca pondere în PIB, de la 1,07% în 2010 (5,4 miliarde lei) la 1,02% din PIB (5,5 miliarde lei), dar vor urca la 7 miliarde lei în 2012 (1,18% din PIB) şi la 8,2 miliarde lei în 2013 (1,24% din PIB).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un incendiu puternic a izbucnit în Sectorul 1 din București. Oamenii au primit mesaje RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum
-
Fibroza chistică, una dintre cele mai frecvente boli genetice rare. Cum se diagnostichează şi ce teste sunt utilizate pentru a confirma boala? Interviu cu Prof. univ. Liviu Laurenţiu Pop
-
Descoperire majoră. O amuletă cu un text ar putea schimba istoria creştinism în Europa. Arheolog: În text apare în latină - Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
-
Există o rază de speranţă şi pentru 2025. Cum arată prognoza econmică pentru anul care vine
Cheltuieli acoperite de la bugetul de stat vor scădea şi la Ministerul Educaţiei ca pondere în PIB, de la 1,08% (5,53 miliarde lei) în 2010 la 1,03% din PIB (5,59 miliarde lei) în 2011 şi va reveni pe creştere în 2012 (6,4 miliarde lei, 1,08% din PIB) şi în 2013 (8,4 miliarde lei, 1,29% din PIB).
Ministerul Apărării Naţionale va înregistra de asemenea o scădere a cheltuielilor de la bugetul de stat, de la 6,59 miliarde lei în 2010 (1,29% din PIB) la 4,38 miliarde lei în 2011 (0,80% din PIB), tendinţă care va continua şi în următorii ani, când cheltuielile de la bugetul de stat ale Apărării vor fi limitate la 0,78% din PIB (4,6 miliarde lei) în 2012 şi la 0,73% din PIB (4,8 miliarde lei) în 2013.
Aceeaşi situaţie va fi înregistrată şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, unde cheltuielile acoperite de la bugetul de stat vor scădea de la 1,70% din PIB (8,7 miliarde lei) în 2010, la 1,42% din PIB (7,7 miliarde lei) în 2011, la 1,24% din PIB (7,4 miliarde lei) în 2012 şi la 1,17% din PIB (7,7 miliarde lei) în 2013.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va avea anul viitor un buget de cheltuieli acoperite de la bugetul de stat mai mic decât în acest an, de 1,3 miliarde lei (0,25% din PIB) faţă de 2,1 miliarde lei (0,41% din PIB) în 2010, urmând însă să beneficieze de mai mulţi bani în 2012 (1,75 miliarde lei, 0,29% din PIB) şi în 2013 (1,79 miliarde lei, 0,27% din PIB).
O reducere a cheltuielilor asigurate de la bugetul de stat este indicată în Strategie şi pentru Ministerul Sănătăţii, de la 0,99% din PIB (5 miliarde lei) în 2010 la 0,34% din PIB (1,8 miliarde lei) în 2011, la 0,30% din PIB (1,78 miliarde lei) în 2012 şi la 0,28% din PIB (1,84 miliarde lei) în 2013.
Surse oficiale au declarat însă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a reproşat Ministerului Finanţelor, în şedinţa de guvern, că în Strategia fiscal-bugetară aferentă intervalului 2011-2013 sunt alocate prea puţine fonduri pentru sănătate, avertizând că spitalele vor acumula datorii care trebuie achitate tot de la bugetul de stat.
În urma disputei dintre cele două ministere, Strategia fiscal-bugetară pentru 2011-2013 a fost modificată prin suplimentarea sumelor destinate Fondului de Asigurări de Sănătate, precum şi prin suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pentru achiziţia de aparatură şi echipamente medicale, astfel că bugetul alocat Sănătăţii pentru anii următori va rămâne cel puţin la nivelul prevăzut pentru 2010, au declarat sursele citate.
O creştere a cheltuielilor acoperite de la bugetul de stat este indicată în document pentru Ministerul Muncii, de la 28,4 miliarde lei în 2010 (5,56% din PIB) la 33,3 miliarde lei în 2011 (6,1% din PIB), dar va scădea ulterior ca pondere în Produsul Intern Brut, la 34,7 miliarde lei în 2012 (5,79% din PIB) şi la 35,4 miliarde lei în 2013 (5,38% din PIB).
Pentru Ministerul Transporturilor, volumul de cheltuieli asigurate de la bugetul de stat va fi majorat de la 10,2 miliarde lei în 2010 (2,01% din PIB) la 11 miliarde lei în 2011 (2,04% din PIB), la 13 miliarde lei în 2012 (2,18% din PIB), dar va fi limitat la 14,1 miliarde lei în 2013 (2,14% din PIB).
Cheltuielile de la bugetul de stat vor mai creşte şi în cazul Ministerului Mediului, de la 1,8 miliarde lei în 2010 (0,36% din PIB) la 2,2 miliarde lei în 2011 (0,41% din PIB), la 2,9 miliarde lei în 2012 (0,49% din PIB), dar va scădea în 2013 la 0,47% din PIB (3 miliarde lei în 2013).
La Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, bugetul de cheltuieli acoperite de la bugetul de stat va fi menţinut ca pondere în PIB la nivelul din acest an, respectiv 0,43% din PIB (2,2 miliarde lei în 2010 şi 2,3 miliarde lei în 2011), va urca în 2012 la 3,1 miliarde lei (0,53% din PIB), pentru ca în 2013 să coboare la 3 miliarde lei în 2013 (0,47% din PIB).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO