Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, pus sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale

Fostul prefect al judeţului Buzău Paul Beganu, arestat preventiv din decembrie 2014 în dosarul retrocedărilor ilegale de la Gura Teghii, va fi cercetat sub control judiciar, în urma unei decizii definitive date, vineri, de instanţa supremă, care a menţinut decizia Curţii de de Apel Ploieşti.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, pus sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, pus sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Avocatul lui Paul Beganu, Nicu Cristian, a declarat că fostul prefect de Buzău va fi cercetat sub control judiciar, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut, vineri, decizia Curţii de Apel Ploieşti şi a respins contestaţia procurorilor DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia instanţei este definitivă.

Curtea de Apel Ploieşti a decis, în urmă cu o săptămână, ca Paul Beganu, arestat preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de la Gura Teghii, precum şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş şi fostul şef al ITSRV Focşani Alexandru Lefter, aflaţi în arest la domiciliu în acelaşi caz, să fie puşi sub control judiciar.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Paul Beganu va trebui să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă de câte ori este chemat, să informeze dacă îşi schimbă locuinţa, să se prezinte la Poliţie conform programului de supraveghere sau de câte ori este chemat. De asemenea, el trebuie să nu iasă din ţară fără încuviinţarea judecătorului, să nu meargă la sediile Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Ministerului Finanţelor, SC Forestiera Ardeleană SRL şi să nu comunice cu reprezentanţi ai acestora, să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi martori din dosar şi să nu comunice cu aceştia.

La jumătatea lunii aprilie, fostul prefect de Buzău Paul Beganu, dar şi prefectul de atunci, Maria Buleandră, au fost trimişi în judecată, alături de alte zece persoane, de DNA, în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău.

Astfel, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Gheorghe Ceteraş, omul de afaceri căruia i-a fost retrocedată pădurea de la Gura Teghii, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi dare de mită, şi pe fostul prefect de Buzău din perioada 2009-2012, Paul Beganu, pentru abuz în serviciu, luare de mită, instigare la fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la dare de mită.

De asemenea, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, Alexandru Lefter, inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare (ITSRV) Focşani la data faptei, pentru luare de mită, iar sub control judiciar au fost deferiţi justiţiei Mihail-Cosmin Vasile, avocat în Baroul Buzău, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva la data faptelor, pentru trafic de influenţă, Neculae Toader, judecător la Judecătoria Pătârlagele la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Procurorii DNA i-au mai deferit justiţiei, în stare de libertate, pe Ştefan Feraru, consilier juridic la Prefectura Buzău la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Maria Buleandră, la data comiterii faptei şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, pentru instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, pe Liliana Panaete, secretar la Primăria comunei Gura Teghii, pentru fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, pe Anton Constantin, administrator al unei societăţi comerciale, pentru spălare de bani, pe Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic angajat la Ocolul Silvic Siriu SRL, acuzat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi constituire a unui grup infracţional organizat.

O altă persoană trimisă în judecată este Gheorghe Poenaru, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL la data faptelor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit procurorilor DNA, în 2010, Gheorghe Ceteraş şi Gheorghe Poenaru, Eduard Gabriel Moiseanu şi Mihail-Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparţinuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou-înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL, administrată de Poenaru.

În acest scop, în perioada ianuarie-decembrie 2011, Ceteraş i-a remis 1.000.000 de euro, în două tranşe, lui Ion Irimia, angajat al Romsilva, care a pretins că are influenţă asupra prefectului de Buzău Paul Beganu şi a altor funcţionari din cadrul regiei pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 de hectare revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, susţineau procurorii.

Potrivit sursei citate, în acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, Ceteraş i-a remis 1.000.000 de euro prefectului de Buzău Paul Beganu, în legătură cu emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a lui Ceteraş şi eliberarea titlului de proprietate.

În 22 iulie 2011, pentru a disimula provenienţa din luare de mită a sumei de 45.000 de euro, Beganu a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care a menţionat un preţ supraevaluat, care nu a fost achitat în realitate de către Anton Constantin, în calitate de cumpărător.

Potrivit DNA, în schimbul banilor primiţi ca mită, Beganu a falsificat, în ianuarie 2011, o adresă şi a determinat-o pe Liliana Panaete să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta în condiţiile în care, în perioada 2006-2011, procesul de revendicare a terenurilor nu a suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor.

Actul întocmit în fals de Panaete a fost transmis Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, cunoscând că este fals, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care Gheorghe Poenaru şi restul persoanelor contestatare puteau formula plângere la instanţa de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menţionate. Mai mult, susţineau procurorii, Panaete a sustras, în mod repetat, mai multe file din "Registru Expediere Corespondenţă" al Primăriei comunei Gura Teghii, precum şi recipisa din care rezulta că Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr.353/25 august 2006 a fost comunicată contestatarilor la 4 septembrie 2006.

Aceste documente false au fost eliberate ca urmare a unei cereri depuse la Prefectura Buzău de Gheorghe Poenaru, prin care solicita să i se comunice "răspunsul la contestaţia formulată în data de 26 aprilie 2006 împotriva procesului-verbal nr. 887/2 martie 2006 al Comisiei Locale Gura Teghii prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. 611/22 septembrie 2005", precizând în fals că "până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei".

Ca urmare a acestor demersuri, în anul 2011, inculpatul Poenaru a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele. În continuare, el i-a remis suma de 250.000 de euro judecătorului Neculae Toader de la Judecătoria Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia într-un dosar în care Ceteraş era parte. În schimb, judecătorul Neculae Toader, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei, în perioada februarie 2011 - 12 aprilie 2011, a soluţionat dosarul având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25 august 2006, formulată de SC Ardeleana Forestiera SRL, susţinea DNA.

Magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5.132,29 de hectare de pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului) în favoarea lui Ceteraş, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Ardeleana SRL, în condiţiile în care societatea nu era, legal, titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră. Concret, judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa-zisa nouă formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane de euro).

Conform sursei citate, la începutul anului 2011, Ştefan Feraru, prin intermediul avocatului Mihail-Cosmin Vasile, a primit de la Ceteraş, la instigarea lui Beganu, sumele de 23.000 de euro şi 10.000 de lei, pentru activitatea pe care acesta o desfăşura ca reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău - parte în dosarul nr. 171/277/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.

Potrivit DNA, la 21 februarie 2011 şi 11 aprilie 2011, la instigarea Mariei Buleandră, Feraru, în calitate de consilier juridic - reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarul nr. 171/277/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, nu a propus probe în cauză şi a solicitat admiterea plângerii formulată de SC Ardeleana SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25 august 2006 a instituţiei al cărei reprezentant era, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5.132,29 de hectare de pădure în favoarea inculpatului Ceteraş, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Ardeleana SRL, deşi această societate era titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea 1/2000 şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa-zisa nouă formă asociativă.

De asemenea, el nu a recurat hotărârea pronunţată în dosarul nr. 171/277/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane de euro) şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru Ceteraş, în acelaşi cuantum.

Procurorii DNA mai arătau că, în acelaşi context, la începutul lunii mai 2011, Alexandru Lefter, ca inspector-şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, i-a pretins lui Ceteraş suma de 25.000 de euro şi a primit de la acesta 15.000 de euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău.

În 28 februarie 2011, Eduard Gabriel Moiseanu a încheiat un contract de intermediere cu Ceteraş, utilizând informaţii obţinute ca şef al Ocolului Silvic Nehoiaşu şi director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

De asemenea, s-a solicitat instanţei de judecată instituirea aceleiaşi măsuri asigurătorii asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5.055,87 de hectare şi confiscarea următoarelor sume de bani, obiect al infracţiunilor de corupţie: 1.000.000 de euro, echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data executării, de la Ion Irimia, 1.000.000 de euro de la Paul Beganu, 250.000 de euro de la Neculae Toader, 15.000 de euro de la Alexandru Lefter şi 23.000 de euro şi 10.000 de lei de la Ştefan Feraru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Ploieşti.

După trimiterea în judecată, Maria Buleandră a demisionat din funcţia de prefect de Buzău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici