Prima pagină » Social » Trafic blocat pe Valea Oltului, între Vâlcea şi Sibiu, după ce un TIR a lovit trei maşini

Trafic blocat pe Valea Oltului, între Vâlcea şi Sibiu, după ce un TIR a lovit trei maşini

Traficul rutier este blocat, marţi, pe Valea Oltului, între judeţele Vâlcea şi Sibiu, după ce un TIR a lovit trei autoturisme care circulau în faţa sa, şoferul autotrenului fiind transportat la spital cu răni uşoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Trafic blocat pe Valea Oltului, între Vâlcea şi Sibiu, după ce un TIR a lovit trei maşini
Ionut Jifcu
25 apr. 2017, 18:10, Social

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea inspectorul Gabriel Popescu a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut pe DN7, la km 216+800 metri, traficul rutier fiind blocat.

„Patru autoturisme au fost implicate, o persoană fiind rănită. Conducătorul unui TIR a lovit 3 autoturisme care se aflau în faţa sa. Trafic rutier este blocat blocat între Râmnicu Valcea si Sibiu. A fost rănit şoferul TIR-ului care a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea inspectorul Gabriel Popescu.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii încearcă să asigure circulaţia rutieră pe o singură bandă, alternativ.