- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.06.2023, 15:55)
- Cosmin Pirv
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grup infracţional care ar fi traficat prin România 300 de migranţi, destructurat
Au avut loc miercuri 11 percheziţii în Timiş, Arad şi Argeş, iar 9 persoane vor fi duse la audieri.
Urmărește
342 afișări
Grup infracţional care ar fi traficat prin România 300 de migranţi, destructurat
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut miercuri 11 percheziţii domiciliare în judeţele Timiş, Arad şi Argeş, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, transfrontalier şi trafic de migranţi.
Activităţile au fost desfăşurate în urma colaborării prin intermediul EUROJUST în baza unui acord comun de anchetă încheiat de către autorităţile din Germania, Serbia şi România.
În perioada 2022 - 2023, mai multe persoane de naţionalitate română şi turcă, sub coordonarea din exteriorul ţării a unor cetăţeni turci şi sirieni, ar fi constituit un grup infracţional organizat transfrontalier având ca scop traficul de migranţi de origine turcă şi irakiană, pe ruta Turcia – Bulgaria/Serbia – România – Germania.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
În România s-ar fi constituit mai multe celule infracţionale care au acţionat în mod unitar, care ar fi ajutat grupuri de migranţi să treacă fraudulos frontiera sudică, atât cu Bulgaria, cât şi cu Serbia, ar fi sprijinit recrutarea din rândul lucrătorilor străini aflaţi în legalitate pe teritoriul României cu vize de muncă şi găzduirea temporară în diferite locaţii situate în zona de vest a României.
Aceste celule infracţionale ar fi fost coordonate în permanenţă din exteriorul ţării, liderii grupării fiind stabiliţi în Turcia, Germania şi Serbia.
Liderii grupării ar fi racolat mai multe persoane, cu preponderenţă cetăţeni români, cu rol de transportatori locali, care, în schimbul unor sume de bani, ar fi dezvoltat, la nivel naţional, propriile reţele de transportatori.
„Pe palierul organizatoric, liderii grupului infracţional organizat ar fi introdus ilegal migranţi, în România, ar fi recrutat migranţi din rândul lucrătorilor străini aflaţi în legalitate pe teritoriul României cu vize de muncă şi ar fi procedat la concentrarea temporară a acestora în diferite locaţii, din municipiile Timişoara şi Arad, prin închirierea unor spaţii sau utilizarea unor reşedinţe ale membrilor grupului, identificarea şi utilizarea mijloacelor optime de transport în Germania, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-maghiară, atât prin utilizarea unor conducători auto profesionişti şi disimularea în mijloacele de transport ale acestora, cât şi prin trecerea migranţilor pedestru, prin zonele situate între punctele de trecere ale frontierei de stat a României (cunoscută ca fiind zona verde)”, au transmis poliţiştii.
Pe parcursul documentării cauzei, pe teritoriul României, au fost identificaţi peste 300 de migranţi traficaţi.
Pentru fiecare transport ar fi fost percepute persoanelor vătămate sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de segmentul de traficare.
Pentru transferul şi transportul ilegal de migranţi, bănuiţii ar fi utilizat autovehicule pe post de antemergător, şoferii implicaţi fiind instruiţi şi coordonaţi de către organizatorii transporturilor, prin transmiterea locaţiilor de îmbarcare/debarcare, comunicarea în timp real a prezenţei în trafic a unor echipaje de poliţie, precum şi gestionarea resurselor necesare transporturilor.
De asemenea, membrii grupului ar fi utilizat autovehicule închiriate sau cumpărate special pentru îndeplinirea scopului infracţional, în numele unor persoane terţe sau prin utilizarea unor documente falsificate, iar de cele mai multe ori persoanele traficate ar fi fost transportate în condiţii de risc, prin supraaglomerarea sau lipsa de ventilaţie a spaţiilor disimulate.
În ceea ce priveşte găzduirea, persoanele bănuite ar fi identificat locaţii pentru adăpostul temporar al migranţilor. Locaţii de tip safe-house (supraaglomerate, fără posibilitatea de respectare a unor reguli elementare de igienă sau de prevenire a răspândirii unor afecţiuni medicale) din municipiul Timişoara şi Arad au fost închiriate, gestionate şi schimbate periodic, în vederea îngreunării descoperirii activităţii infracţionale.
Pe parcursul percheziţiilor domiciliare, au fost depistaţi mai mulţi migranţi şi au fost descoperite şi ridicate autoturisme de lux şi sume de bani în euro.
Nouă persoane vor fi aduse pentru audieri la sediul DIICOT.
Concomitent, în Germania au fost făcute două percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare două mandate de aducere, bănuiţii fiind audiaţi la sediul Bundespolizeiprasidium Potsdam. Totodată, în Serbia, a fost efectuat un control într-o locaţie de tip safe-house, utilizată de grupul infracţional organizat pentru adăpostirea temporară a migranţilor.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe