Guvernul se reuneşte în şedinţă după decizia Consiliului Economic şi Social

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că, după întrunirea Consiliului Economic şi Social, Guvernul se va reuni în şedinţă pentru a analiza măsurile de reformă convenite cu Fondul Monetar Internaţional.

Urmărește
123 afișări
Imaginea articolului Guvernul se reuneşte în şedinţă după decizia Consiliului Economic şi Social

Guvernul se reuneşte în şedinţă după decizia Consiliului Economic şi Social (Imagine: Guvern)

Întrebat dacă va avea loc o şedinţă de guvern după reuniunea CES de luni, pentru aprobarea scrisorii de intenţie către FMI, Videanu a răspuns: "Sigur".

El a mai spus că, din punctul său de vedere, măsurile de reformă vor fi adoptate prin asumarea răspunderii.

"Avem un dead-line dat de FMI. România trebuie să se încadreze în exigenţele pe care le-am discutat, deficitul de 6-8%", a spus el.

Şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că din punctul său de vedere măsurile convenite de Guven cu FMI ar putea fi adoptate prin asumarea răspunderii, aceeaşi idee fiind susţinută şi de ministrul de Interne, Vasile Blaga.

Săptămâna trecută, după întâlnirea organizată de preşedintele Traian băsescu la care au participat reprezentanţii sindicatelor, patronatelor, Guvernului şi partidelor, preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că şeful statului a cerut Guvernului să nu valideze scrisoarea de acord cu FMI până când nu se obţine aprobarea Consiliului Economic şi Social.

Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) se va reuni, luni, la ora 13.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici