Fostul preşedinte al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a aprobat, în perioada 2013 – 2015, mai multe cereri de interceptare, dar spune că majoritatea se refereau la interceptarea telefoanelor unor persoane vătămate, cu acceptul acestora.
Lucian Marian a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că foarte rar se cereau interceptări pe inculpaţi, acest lucru se întâmpla în general când era vorba despre un grup sau grupare care săvârşea infracţiuni furturi din locuinţe sau tâlhării.
”În perioada ianuarie 2013 – decembrie 2015 am fost preşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca şi până la intrarea în vigoare a codurilor, am aprobat astfel de cereri. Nu s-au aprobat toate. În general erau cereri formulate pentru interceptarea telefoanelor persoanelor vătămate, acestea erau majoritatea, în condiţiile unor furturi din locuinţe, tâlhării, infracţiuni cu impact social major. Se cerea interceptarea telefoanelor persoanelor vătămate, era cu acceptul acestora, au fost de acord să li se asculte propriul telefon. Acesta a fost obiectul majorităţii cererilor. Foarte rar se cereau interceptări pe inculpaţi, iar pe inculpaţi în general când era vorba despre un grup sau o grupare care săvârşea infracţiuni de acelaşi tip şi erau identificaţi membrii grupării”, a spus Marian.
Lucian Marian este în prezent judecător la Curtea de Apel Cluj, purtător de cuvânt al acestei instanţe.
La nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, potrivit datelor furnizate de avocatul Radu Chiriţă, care a cerut de la instanţele din ţară numărul cererilor de interceptare a telefoanelor, în perioada 2010 – septembrie 2015 au fost înregistrate 892 de cereri din care 850 au fost admise, iar 42 au fost respinse.
Citeşte şi: FOTO Un tânăr luptător anticomunist, deshumat la Botoşani ca să stabilească cum a murit. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cercetează o posibilă otrăvire de către Securitate
Citeşte şi: SCHIMB de replici pe tema desecretizării arhivei SIPA, după anunţul făcut de ministrul Justiţiei: „Interesul public trebuie respectat”/ Judecătorul Danileţ: Mă opun categoric desecretizării în totalitate a arhivei
Citeşte şi: Operaţiunea „iPhone 7 de stat”. Instituţiile care şi-au comandat cel mai scump smartphone: „Eu sunt cu cugetul împăcat. În secunda când s-a scris de mine, alţii au furat sute de milioane de euro”
Citeşte şi: VIDEO PROTESTELE continuă la Finanţe şi în sistemul vamal, pentru a treia zi consecutiv/ Sindicaliştii se întâlnesc cu Ministrul Finanţelor
Citeşte şi: Bucureştenii au o lună la dispoziţie să-şi decoreze balconul: Premii de 214.000 de lei la concursul „Cea mai frumoasă faţadă”
Citeşte şi: Cheloo, solistul trupei Paraziţii, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru consum de droguri
Citeşte şi: Procurorii cer condamnarea lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir la pedepse cu executare orientate spre maximum