- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lellouche: Franţa are rezerve faţă de aderarea României la Schengen din cauza problematicii romilor
Secretarul de stat francez Pierre Lellouche a declarat, într-un interviu acordat RFI, că Franţa are rezerve în privinţa aderării României la Spaţiul Schengen, el susţinând că problematica romilor ar trebui să reprezinte o condiţie pentru aderarea la Schengen.
Lellouche: Franţa are rezerve faţă de aderarea României la Schengen din cauza problematicii romilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"România primeşte 20 de miliarde de euro din fondurile de coeziune. Mi-ar plăcea ca aceşti bani să fie folosiţi pentru această populaţie care suferă (romi - n.r.). Trebuie ca problema romilor să fie o condiţie pentru Schengen. România ar trebui să adere la Spaţiul Schengen în martie anul viitor şi i-am spus colegului meu român că avem rezerve. Colegul meu român nu a apreciat ce i-am spus, dar trebuie să lucrăm cu Guvernul român", a spus Lellouche la RFI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
El a adăugat că este de datoria României să integreze populaţia romă care trăieşte pe teritoriul său.
"Există două milioane şi jumătate de romi în România şi este responsabilitatea României să îi integreze. Nu Franţa trebuie să îi integreze pe romii români. Credeţi-mă că Franţa nu e singura ţară care are astfel de probleme. La fel se întâmplă şi în Spania, în Italia, în Belgia. Italia ne susţine, pentru că este la curent cu ceea ce se întâmplă. De fapt, toată lumea este la curent. Dar maşinăria europeană face ca, odată ce o ţară a intrat în UE, să nu mai fie corect politic să spui unele lucruri. Ei bine, eu le spun", a precizat Lellouche.
Cotidianul "Le Monde" a scris, luni, că secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a făcut apel, luni, la o acţiune europeană împotriva infracţiunilor comise de romi, inclusiv de cei români. Potrivit cotodianului francez, Lellouche a afirmat că există 11 milioane de romi în Europa şi nouă milioane au paşaport al UE, iar principala responsabilitate le revine ţărilor de origine ale acestor persoane. România este vizată în mod special, preciza "Le Monde".
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la Bruxelles, după încheierea CAE, că i-a explicat secretarului de stat francez Pierre Lellouche, că cei 9 milioane de romi la care s-a referit în Consiliu sunt cetăţeni europeni a căror libertate de mişcare nu poate fi îngrădită.
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a criticat, marţi, România afirmând că aici "nu există o integrare (socială) a romilor", cu o zi înainte ca preşedintele Nicolas Sarkozy să prezideze o reuniune dedicată acestora, relatează France Info, în pagina electronică.
"În urma extinderii către Europa de Est (a Uniunii Europene), am descoperit că în Europa există 11 milioane de romi, care trăiesc într-o situaţie scandaloasă; în România, nu există o inserţie (socială) a romilor. Iar Europa plăteşte mulţi bani pentru acest lucru", a declarat Lellouche.
Nici romii care trăiesc în Franţa nu sunt integraţi, a continuat el, adăugând că minorii sunt organizaţi în reţele de tip mafiot sau de prostituţie. "În primele şase luni ale anului, nivelul delincvenţei a crescut cu 140 la sută", a subliniat el.
Oficialul francez a explicat în acest fel fermitatea poziţiei afişate faţă de Guvernul român, în privinţa aderării României la spaţiul Schengen, care, în opinia, lui nu se poate face în circumstanţele actuale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO