- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.08.2014, 14:39)
- Elvira Gheorghita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Luni, începe a doua sesiune de BAC: Peste 63.000 de absolvenţi, înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat
Peste 63.000 de absolvenţi s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, care începe luni, 42.121 fiind din promoţia 2013-2014, iar ceilalţi 21.202 din promoţiile anterioare.
Urmărește
530 afișări
Luni, începe a doua sesiune de BAC: Peste 63.000 de absolvenţi, înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)
Un număr de 63.323 candidaţi sunt aşteptaţi să participe, de luni, 18 august, la cea de-a doua sesiune (august-septembrie) a examenelor de bacalaureat, anunţă Ministerul Educaţiei. În urma sesiunii din vară, 59.265 de candidaţi au fost respinşi.
Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi la sesiunea a doua, 42.121 sunt din promoţia 2013-2014, iar alţi 21.202 absolvenţi aparţin promoţiilor anterioare.
Pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 11.666 candidaţi, iar pentru proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă s-au înscris 435 candidaţi (406 pentru limba maghiară, 27 pentru limba germană, 1 pentru limba slovacă şi 1 pentru limba ucraineană).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Totodată, 12.079 candidaţi sunt aşteptaţi la proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, 10.567 au optat pentru limba engleză, 1.376 pentru limba franceză, 72 pentru limba germană, 37 pentru limba spaniolă şi 12 pentru limba rusă. La proba de evaluare a competenţelor digitale s-au înscris 11.713 candidaţi.
Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la Limba şi literatura română (39.049 absolvenţi), respectiv la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (39.369). O mare parte a acestora a optat pentru Biologie (25.134). Celelalte opţiuni s-au îndreptat spre Geografie (9.139), fizică (2.169), Chimie (1.535), Logică (425), Informatică (317), Sociologie (248), Psihologie (181), Economie (162) şi Filosofie (59).
Un număr ridicat de potenţiali participanţi se înregistrează şi la proba obligatorie a profilului: 36.228 absolvenţi, dintre care 31.845 la Matematică şi 4.383 la Istorie.
Examenul scris pentru Limba şi literatura maternă va fi susţinut de 1.002 candidaţi, dintre care 953 la Limba şi literatura maghiară, 42 la Limba şi literatura germană, 3 la Limba şi literatura slovacă, 2 la Limba şi literatura ucraineană şi câte 1 la Limba şi literatura sârbă, respectiv Limba şi literatura croată.
Ce de-a doua sesiune din acest an a bacalaureatului începe luni cu probele orale, care se desfăşoară după următorul calendar: 18 - 19 august - limba română şi limba maternă, 19 - 20 august -o limbă de circulaţie internaţională, 21 - 22 august - evaluarea competenţelor digitale.
Probele scrise încep în 25 august, cu limba şi literatura română, urmând pe 26 august - limba şi literatura maternă, 27 august - proba obligatorie a profilului şi încheindu-se pe 29 august cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Pe 1 septembrie este programată afişarea rezultatelor (până la ora 12.00), iar depunerea contestaţiilor va avea loc în aceeaşi zi, între orele 12.00 - 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie.
Cine poate susţine examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat poate fi susţinut de elevii care au absolvit liceul, indiferent de forma de învăţământ. Candidaţii pot fi atât din seria curentă, respectiv elevii care au absolvit liceul în acest an, cât şi din seriile anterioare.
Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul în sesiunile de bacalaureat organizate începând din 2003, pot solicita recunoaşterea probelor promovate anterior.
Examenul de bacalaureat poate fi susţinut fără taxă de cel mult două ori. Candidaţii din promoţiile anterioare, care au susţinut de cel puţin două ori bacalaureatul şi care se prezintă la toate probele examenului, au plătit 230 de lei. În celelalte cazuri, suma plătită a fost stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor pe care le va susţine candidatul.
Promovarea examenului de bacalaureat
Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- au susţinut probele de evaluare a competenţelor, la care rezultatele nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă;
- au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;
- au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probe orale.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.
Reguli privind susţinerea examenului
Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.
De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.
Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.
Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi "eliminaţi din examen", fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Aceşti candidaţi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Examenul de bacalaureat, desfăşurat doar în sălile în care sunt camere video de supraveghere
Comisiile de bacalaureat judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti trebuie să se asigure că sunt camere de supraveghere video funcţionale în toate sălile de examen, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.
Aceste comisii răspund pentru buna organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi stabilesc componenţa comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică.
Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen şi de evaluare, inclusiv persoanele de contact sau informaticienii, sunt selectate din alte unităţi şcolare decât cele din care provin candidaţii arondaţi centrelor.
Din comisiile de bacalaureat nu vor face parte persoanele care, în sesiunile anterioare ale examenelor naţionale, nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile, care au săvârşit abateri şi au fost sancţionate.
Promovabilitatea examenului de bacalaureat - a doua sesiune din ultimii ani
La sesiunea de toamnă din 2013, doar 21,5 la sută dintre candidaţi au promovat examenul, respectiv 15.592 de candidaţi din totalul celor 72.476 care au fost prezenţi la examen Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, promovabilitatea a scăzut cu patru puncte procentuale.
Cele mai multe medii obţinute de candidaţi, respectiv 9.743, au fost între 6.00 şi 6.49. Niciunul dintre participanţii la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat nu a obţinut media 10.
Procentul elevilor care au promovat examenul naţional de bacalaureat din 2012 (sesiunea august-septembrie), după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 25,49.
Comparativ cu rezultatele din sesiunea a bacalaureatului din 2011, se constată o majorare a ratei de promovare cu 5,07 la sută.
Promovabilitatea la sesiunea de vară
La bacalaureatul din vara acestui an au fost înscrişi 161.682 de absolvenţi ai clasei a XII-a, cei mai puţini din ultimii 10 ani. Dintre ei, la examen au fost prezenţi doar 151.311.
Din totalul celor prezenţi, 91.771 (60,65 la sută) au promovat, iar 59.265 au fost respinşi. Analizând rezultatele celor care au fost respinşi, rezultă că 10.900 au luat la probe note peste 5, fără a obţine însă media generală 6 pentru a promova examenul.
Promovabilitatea a fost mai mare în rândul fetelor (67,40%) faţă de băieţi (52,93%) şi superioară în mediul urban (65,21%) celei din mediul rural (49,53%). Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.
Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 -82,08%, în 200 8- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 -44,41%, în 2013 - 56,44%.
Citeşte şi:
Elevii cu 10 la bacalaureat şi evaluarea naţională şi-au luat premiile date de Guvern: câte 3.000, respectiv 2.000 lei - FOTO
Citeşte şi:
BACALAUREAT 2014: 108 candidaţi au obţinut media 10. Cei mai mulţi au promovat cu medii între 6 şi 6.49
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe