Mâncare mai bună în penitenciare, de Paşte

Reprezentanţii penitenciarelor din ţară organizează, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, manifestări religioase, culturale şi educative, iar deţinuţii vor beneficia, duminică, de meniu îmbunătăţit şi vor putea primi pachete cu alimente de la rude.

Urmărește
48 afișări
Imaginea articolului Mâncare mai bună în penitenciare, de Paşte

Mâncare mai bună în penitenciare, de Paşte (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

La manifestările organizate de Paşte vor putea participa atât deţinuţii, cât şi familiile acestora şi reprezentanţii societăţii civile, se arată într-un comunicat de presă de joi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Printre activităţile organizate se numără expoziţii în cadrul cărora vor fi prezentate obiecte realizate de către deţinuţi în cadrul atelierelor de creaţie sau ocupaţionale, concursuri tematice, activităţi de voluntariat, dezbateri având ca temă Sărbătorile Pascale, dar şi alte manifestări specifice.

Persoanele private de libertate vor primi şi vizite din partea familiilor, a organizaţiilor nonguvernamentale şi a reprezentanţilor diferitelor culte. Totodată, deţinuţii care au copii în centre de plasament sau asistenţă socială vor primi vizite din partea acestora.

În închisori vor fi oficiate şi slujbe religioase la bisericile din incinte, iar la televizoarele din penitenciare va fi difuzată Sfânta Slujbă a Învierii de la Catedrala Patriarhală Română.

Totodată, duminică, deţinuţii vor beneficia de meniu îmbunătăţit, iar pe tot parcursul lunii vor putea primi pachete cu alimente specifice sărbătorilor de la familie sau aparţinători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici