Monitorul Apărării: România în războiul dronelor. Ce ar trebui să ştim

Fiecare român, însă, ar trebui să fie conştient că există un război hibrid declanşat de Rusia împotriva României în particular şi NATO în general, sunt declaraţii de ameninţare de la MAE rus, traficul în zona economică exclusivă a ţării noastre este restricţionat de armata rusă, navele se înghesuie în apele teritoriale româneşti. Un alt pericol îl reprezintă minele marine: 80 au fost descoperite în Marea Neagră, cinci au fost distruse de Forţele Navale Române, una a explodat la Costineşti şi alta a avariat o navă militară.

Cum acţionează autorităţile?

Am văzut în ultimele zile o mobilizare a autorităţilor, lucru de apreciat, chiar dacă vine puţin cam târziu. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că dislocă în zonă mai mulţi militari, trimite radare mobile pentru a „prinde” dronele ce zboară la altitudini mici (probabil Gap Filler/TPS-79), specialişti EOD în deminare vor fi prezenţi pentru a verifica resturile de drone, sisteme antiaeriene sunt duse în apropiere (probabil poligoanele din Capu Midia şi Babadag) pentru a intra în dispozitiv la ordin, iar navele fluviale îşi intensifică patrulările.

MAI a instituit alertarea populaţiei, a trimis în zonă o autospecială şi o şalupă, iar Poliţia de Frontieră a intensificat patrulările şi punctele de observare.

MAE a trimis deja două note de protest Ambasadei Federaţiei Ruse de la Bucureşti.

De ce nu dislocă România pe graniţă sisteme antiaeriene?

În primul rând, ordinul trebuie asumat politic, vezi cazul Poloniei după explozia rachetei antiaeriene ucrainene. Cele mai pretabile sisteme antiaeriene împotriva dronelor sunt cele cu raza mică, cum ar fi Gepard, Oerlikon, sau cel de producţie sovietică 9K-33 OSA. Toate sunt echipate cu radare ce bat în jur de 30 km. Totuşi, dislocarea lor în zona de graniţă presupune anumite riscuri politice (Rusia ne-ar acuza de escaladare şi chiar de implicare în război), dar şi militare (ţintele vin dinspre Ucraina şi elemente de muniţie pot ateriza în ţara vecină unde ar putea produce victime sau pagube).

De ce cad dronele în România?

Dronele ruseşti cad în România din cel puţin trei motive. În primul rând, nu există nicio armă perfectă şi un anumit procent reprezintă eroarea statistică în calculul succesului dronei/rachetei respective. În al doilea rând, dronele pot fi bruiate, atunci pierd direcţia ţintei şi se prăbuşesc haotic. În al treilea rând, ucrainenii s-au plâns că atacurile au loc şi dinspre est şi nord, ceea ce înseamnă că armata rusă trimite dronele pe linia de graniţă (unde din eroare statistică pot intra pe teritoriul României) dintre noi şi Ucraina de unde atacă dinspre România sau de la nord. Radarele mobile care vor fi instalate vor descoperi şi dronele care zboară sub 100 de metri şi vor obliga Rusia să-şi schimbe strategia de atac. Din această cauză a fost şi implicarea serioasă a Ucrainei în demonstrarea existenţei dronelor pe teritoriul nostru, pentru a determina România să pună piciorul în prag şi să nu mai lase Rusia să se folosească de acest tertip.

Ce ştim despre cele trei drone?

Din cele trei drone căzute în România, oficial ştim următoarele: primele două nu au avut explozibil şi nu s-a produs nicio explozie. A doua şi a treia sunt similare cu cele ruseşti, a doua avea inscripţia Geran-2, ceea ce înseamnă că era produsă în Rusia după modelul dronelor kamikaze Shahed-136. Atunci se naşte întrebarea: cum a doua dronă, care era de tip kamikaze, nu a avut explozibil? Răspunsul vine tot de la ucraineni care au spus că anumite drone sunt intenţionat folosite fără explozibil, drept momeală (decoy), pentru a păcăli antiaeriana rusă.

Ce ar mai trebui făcut?

Chiar dacă autorităţile au început să se mişte, populaţia pare să simtă o lipsă de reacţie la nivel naţional, iar o implicare mai mare a preşedintelui Iohannis în coordonare şi comunicare nu ar strica. Până la urmă este şeful statului şi al forţelor armate. De asemenea, este de discutat dacă decizia României de a nu comunica pe tot ce ţine de Ucraina a fost una bună. Această decizie stabilită la nivel CSAT încalcă chiar procedura NATO de comunicare strategică, unde informaţiile trebuie transmise „corect, rapid şi în flux continuu” către populaţie, mai ales în caz de criză. Altfel, rişti ca populaţia să-şi piardă încrederea în armată şi liderii politici, ceea ce cam s-a întâmplat după bâlbele de la început, iar acum efortul trebuie să fie unul mult mai mare pentru redobândirea încrederii cetăţenilor.

În plus, politica ascunderii capului în nisip, precum struţul, nu mai ţine de mult. Este aiurea pentru români să afle de la ucraineni ce tehnică de-a noastră este folosită în război – lansatoare multiple de rachete APRA-40, TAB-uri, muniţie, rachete de 122 mm, mitraliere grele etc. Acest război este unul mediatizat intens şi nu poţi ţine multe secrete, care dacă se află duc, din nou, la erodarea încrederii populaţiei în factorii de conducere.