Noi reglementări privind plata şomajului pentru cei care lucrează transfrontalier pe cont propriu
Ajutorul de şomaj pentru persoanele din UE care lucrează pe cont propriu într-o altă ţară a Uniunii va fi plătit de către aceasta după întoarcerea în ţara de origine, cu excepţia personalului de pe liniile aeriene, a decis, miercuri, Parlamentul European.
Noi reglementări privind plata şomajului pentru cei care lucrează transfrontalier pe cont propriu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În cazul însoţitorilor de zbor, stewarzilor şi piloţilor, se vor aplica prevederile legislative referitoare la securitatea socială din ţara în care, în mod obişnuit, îşi încep şi termină munca.
Noile reglementări UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială clarifică astfel situaţia persoanelor care lucrează transfrontalier pe cont propriu (adică se întorc în ţara de origine cel puţin o dată pe săptămână) în ceea ce priveşte accesul la ajutoarele de şomaj.
Astfel, Parlamentul European a stabilit că, dacă o persoană care lucrează pe cont propriu într-o altă ţară a Uniunii Europene contribuie la schema de ajutor de şomaj a acelei ţări, iar apoi se întoarce în ţara de origine, unde nu există ajutor de şomaj pentru această categorie, ajutorul de şomaj va trebui plătit de ţara în care această persoană a lucrat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Noile reglementari vor îmbunătăţi funcţionarea pieţei unice prin mărirea protecţiei sociale pentru un număr mai mare de lucrători mobili din Uniunea Europeană, cum ar fi membrii echipajelor de zbor sau persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate", a declarat Milan Cabrnoch, responsabil pentru adoptarea de către Parlamentul European a acestor prevederi legislative.
Odată cu noile prevederi, se introduce conceptul de "loc de origine", pentru a garanta membrilor echipajelor de zbor accesul la drepturile de protecţie socială.
"Locul de origine" este locul în care piloţii şi însoţitorii de zbor "îşi încep şi termină în mod normal perioada de activitate" şi unde "operatorul aerian nu este responsabil pentru cazarea membrilor echipajului".
Până acum, lipsa anumitor prevederi în legislaţia europeană a permis unor operatori aerieni low-cost să aplice sisteme de protecţie socială ce pot fi considerate oneroase, fără a ţine seama de locul de origine al membrilor echipajelor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO