ORDIN al prefectului de Gorj: Femeile cu fuste mini şi bărbaţii în pantaloni scurţi, acces interzis în instituţie

Un ordin al prefectului judeţului Gorj, care interzice accesul celor îmbrăcaţi provocator în instituţie, a intrat în vigoare de luni. Două femei au fost întoarse din drum de agentul de pază, pentru că acesta a considerat că purtau fuste scurte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
9678 afișări
Imaginea articolului ORDIN al prefectului de Gorj: Femeile cu fuste mini şi bărbaţii în pantaloni scurţi, acces interzis în instituţie

ORDIN al prefectului judeţului Gorj: Femeile cu fuste scurte şi bărbaţii în pantaloni scurţi acu acces interzis în instituţie

Potrivit ordinului 194, emis de Prefectura Gorj, “toate persoanele care solicită accesul în Palatul Administrativ trebuie să fie îmbrăcate decent şi într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instituţiile care îşi desfăşoară activitatea în acest obiectiv”.

Potrivit ordinului, ţinuta inacceptabilă include pantaloni scurţi, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist sexist sau obscen.

”Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articole de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator”, se arată în ordinul care a intrat în vigoare luni, când două femei au aflat că nu pot să intre în Prefectura Gorj, pentru că nu sunt îmbrăcate corespunzător.

“Nu este o ţinută decentă? Îmi pare rău, eu nu am rochii mai lungi. Cât de lungă să fie? Dar este biserică aici. Instituţiile statului nu sunt o biserică”, i-a spus o femeie stabilită în Italia agentului de pază aflat la intrarea secundară. Aceasta a venit la Prefectură pentru a obţine o apostilă şi a fost lăsată, după negocieri, să ridice documentul, doar însoţită de o angajată.

În sediul Palatului Administrativ se află birourile Serviciului de Înmatriculări Auto, ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, ale Consiliului Judeţean Gorj, dar şi ale parlamentarilor judeţului.

“Este clar că acest regulament are foarte multe scăpări şi că trebuie îmbunătăţit sau mers până acolo încât să fie chiar şi anulat”, a declarat senatorul PSD, Florin Cârciumaru.

Ordinul emis de prefectul Ciprian Florescu a fost contestat de reprezentanţii PNL Gorj.

”PNL Gorj sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi va ataca în contencios- administrativ ordinul 194/2017 emis de prefectul de Gorj, ordin pe care il considerăm abuziv, discriminatoriu şi ilegal. Printr-un ordin, prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, limitează un drept fundamental garantat de Constituţie, cel al libertăţii de exprimare şi încalcă Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, discriminând cetăţenii care vor să intre în sediul Palatului Administrativ al Prefecturii Gorj. Ordinul pe care PNL Gorj îl consideră abuziv şi ilegal restricţionează accesul reprezentanţilor mass-media şi îi pune pe jurnalişti în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi de a fi în slujba cetăţenilor şi a adevărului", se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.

Avocatul Gigi Pecingină a mers, luni, la Prefectură cu blugii rupţi, iar jandarmul aflat la intrarea principală a considerat că este îmbrăcat decent, dovadă că i-a permis să intre.

”Depunem o plângere prealabilă la acest ordin pentru că aşa e procedura şi apoi atacăm la instanţă. E o aberaţie pentru că se îngrădesc multe drepturi ale cetăţenilor şi ale presei. Dacă s-ar fi limitat doar la decent nu cred că trebuia să emită un ordin, dar frustrările sale le pune în practică prin astfel de ordine. Eu am blugii rupţi, un mesaj pe tricou în limba engleză, care poate fi considerat tendenţios, de asta l-am şi luat, dar jandarmii mi-au dat voie probabil pentru că sunt o figură cunoscută, dar dacă eram un simplu cetăţean probabil nu intram în prefectură”, a declarat Gigi Pecingină.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici