Potrivit ISU „Dobrogea”, Exerciţiului Naţional „Valahia 20162, care se desfăşoară de marţi până joi, este susţinut prin programul Norway Grants al Guvernului norvegian, în cooperare cu Autoritatea Norvegiană pentru Radioprotecţie şi are ca scop principal testarea capacităţii de răspuns la urgenţă nucleară a autorităţilor publice centrale şi locale, prin simularea unei situaţii de urgenţă nucleară la Centrala Nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„O practică standard în domeniul nuclear, astfel de exerciţii sunt realizate în mod frecvent de către organismele de reglementare în domeniu şi operatorii de centrale nucleare, cu implicarea autorităţilor locale şi naţionale responsabile, în scopul îmbunătăţirii continue a răspunsului la urgenţă, informării corecte a publicului şi asigurării tuturor măsurilor de protecţie, în cazul puţin probabil al unei urgenţe nucleare”, se arată într-un comunicat al ISU „Dobrogea”.
Instituţiile implicate în derularea Exerciţiului „Valahia 2016” sunt CNCAN, CNE Cernavodă, Primăria Cernavodă, Prefectura Constanţa, Societatea Naţională Nuclearelectrica, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
În cadrul exerciţiului, se vor verifica şi confirma integrarea planurilor şi procedurilor de răspuns la urgenţă nucleară în sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, precum şi, înţelegerea rolurilor, a responsabilităţilor şi a capabilităţilor de răspuns la urgenţă a organizaţiilor participante.