PICCJ: Corneliu Vadim Tudor, urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu

Corneliu Vadim Tudor este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, după ce, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi întocmit şi semnat două adrese prin care a comunicat Autorităţii Electorale Permanente date nereale, potrivit Parchetului instanţei supreme.

Urmărește
563 afișări
Imaginea articolului PICCJ: Corneliu Vadim Tudor, urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu

Corneliu Vadim Tudor (Imagine: Remus Suciu/Mediafax Foto)

"Dosarul s-a constituit ca urmare a plângerii formulate de B.A.M. prin care solicită efectuarea de cercetări şi antrenarea răspunderii penale a europarlamentarului Vadim Tudor Corneliu, pentru faptul că, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi întocmit şi semnat două adrese prin care a comunicat Autorităţii Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice", arată vineri Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Corneliu Vadim Tudor că este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, europarlamentarul solicitând un termen pentru pregătirea apărării.

Corneliu Vadim Tudor a declarat vineri, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost pus sub învinuire în cazul unei plângeri făcute de "doamna aproape septuagenară Angela Bălan", care l-a acuzat că ar fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a PRM.

"Este o făcătură, bineînţeles, menită să-mi ţină mâinile ocupate. Este doamna aproape septuagenară Angela Bălan, supărată că nu i-am dat ei postul lui Gigi (Gigi Becali, n.r.). Mă dă în judecată Angela Bălan cum că eu aş fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a partidului, şi ea era. Păi nu era, că ea devenise vicepreşedinte la UNPR, deci era «traseistă». Şi când am aflat asta, automat, conform statutului oricărui partid politic din lumea asta, am dat-o afară, care-i problema?", a spus Corneliu Vadim Tudor, la ieşire din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Europarlamentarul a precizat că dosarul ar fi disjuns "din cel al lui Cezar Marin" şi că va aduce probe în apărarea sa.

"Eu am trimis adresă la Autoritatea Electorală Permanentă că nu-i vine ei rândul şi că îi venea colonelului în rezervă Dan Zamfirescu", a adăugat europarlamentarul.

Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de fostul său asistent Cezar Marin, de la Parlamentul European, care susţine că politicianul i-ar fi încasat salariul, plângerea fiind înregistrată în 5 iulie 2011.

Potrivit lui Cezar Cătălin Marin, Corneliu Vadim Tudor i-ar fi falsificat semnătura pe contractul de muncă depus la Parlamentul European şi pe ştatele de plată, încasând în locul său aproximativ 40.000 euro, reprezentând salariul din perioada august 2009-iunie 2011.

Marin şi-a dat demisia din funcţia de asistent şi a înaintat în 2011 o plângere Parchetului ICCJ, acuzându-l pe Vadim Tudor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici