- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (16.03.2017, 10:26)
- Oana Despa
Video GALERIE FOTO, VIDEO Protest al poliţiştilor, în faţa Guvernului. Care sunt revendicările pe care le au oamenii legii/ Dimineaţă au protestat şi în faţa Ministerului de Interne şi Ministerului Muncii
Câteva sute de poliţişti protestează, la ora transmiterii ştirii, în faţa Ministerului de Interne, alţii manifestând şi în faţa Ministerului Muncii, aceştia fiind nemulţumiţi de salarizare.
Urmărește
3411 afișări
Diugu (SNAP): Mărire cu 100-300 de lei din aprilie. Este o ruşine, vom ieşi din nou în stradă
Sindicaliştii din Poliţie au ieşit nemulţumiţi de la întâlnirea cu ministrul de Interne, Carmen Dan, care le-a promis o mărire de salariu între 100 şi 300 de lei, din luna aprilie. Ei cer ca leafa să le fie calculată la nivelul actual al salariului minim, nu la cel din 2009 şi vor iar să protesteze.
"Este o ruşine! Doamna ministru a spus că ne va mări salariul cu 100-300 de lei, din luna aprilie. Doamna ministru a stat în permanenţă cu noi la discuţii şi nu a avut alte soluţii. Ne-a spus foarte clar că la momentul acesta nu sunt bani. Nu am fost luaţi în calcul la proiectul de buget. Luna viitoare, vom ieşi din nou în stradă şi vom cere să obţinem o aprobare pentru marş către Guvern sau către Ministerul Finanţelor, cine nu ne dă banii. Ne acuză pe noi că nu înţelegem aplicarea hotărârii de guvern şi ne instigă pe noi la încălcarea legii. Vrem să respecte hotărarea de guvern unde spune că se aplică salariul minum pe economie fără sporuri şi adausuri", a declarat Adrian Diugu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie(SNAP).
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Poliţiştii au spus că, în momentul de faţă, salariul lor este calculat la nivelul anului 2009, nu la nivelul actual.
"Ei dau vina pe bani, că nu au bani. Ei trebuia să ne dea salariul la nivelul 2017, dar tot la nivelul anului 2009 ni-l dau. Ei încalcă fragrant legea, neputând să pună în practică propria lor ordonanţă de urgenţă. E noapte minţii! Salariul unui poliţist cu 22 de ani vechime este de 552 de lei. Noi am cerut salariul minim garantat în plată de 1.450. Diferenţa este de 900 de lei, iar ei nu înţeleg de unde vine diferenţa. Pentru educaţie şi sănătate au luat dintr-un fond, pentru poliţişti, jandarmi şi pompieri nu se găseşte un fond?", a explicat un sindicalist.
Update Aproximativ o mie de poliţişti protestează, joi, în faţa Palatului Victoria, ei ajungând în faţa sediului Executivului în jurul orei 15.40, ei acuzând că nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor, precum şi alte drepturi, sunt încălcate.
Protestatarii au ajuns în faţa Guvernului la circa o jumătate de oră după ce şedinţa Executivului a început.
În cursul zilei, ei au protestat şi în faţa Ministerului de Interne, alţii manifestând şi în faţa Ministerului Muncii, fiind nemulţumiţi de salarizare.
VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS
Protestatarii au ţinut şi un moment de reculegere pentru poliţiştii căzuţi la datorie.
Reprezentanţii manifestanţilor au fost chemaţi, la ora 12.30, la discuţii de către ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a organizat un protest joi dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale revendicări aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017; adoptarea legii salarizării unitare; semnarea Acordului Colectiv de Muncă; schimbarea legii 360/2002 Statutul Poliţistului şi modificarea prevederilor O.M.A.I. nr.577/2008.
Poliţiştii îşi propun, prin acest protest, să atragă atenţia, atât angajatorului – Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la faptul că nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor, precum şi alte drepturi, sunt încălcate.
Pe de altă parte, alte câteva zeci de persoane, reprezentanţi ai Sindicatului Poliţiştilor Europeni „EUROPOL”, protestează în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Nemulţumirile poliţiştilor sunt reprezentate de menţinerea salariului la nivelul anului 2008, când a avut loc ultima creştere salarială, dar şi de haosul legislativ cu privire la salarizarea din sistemul de apărare.
Galerie foto
Citeşte şi: GALERIE FOTO Un poliţist din Prahova face portrete robot şi îmbătrânire facială, din pasiune
Citeşte şi: Poliţist din Mehedinţi, cercetat de superiori pentru că a participat la un protest împotriva Ordonanţei 13
Citeşte şi: Poliţist din Mehedinţi la spital, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un TIR
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:41
Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace