- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.03.2017, 22:06)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rechizitoriu Hexi Pharma: Rapoartele arată tendinţa de subraportare a infecţiilor nosocomiale la nivel naţional
Procurorii de la Parchetul General susţin, în rechizitoriul prin care Flori Dinu şi Mihai Leva au fost trimişi în judecată în dosarul Hexi Pharma, că analiza rapoarelor realizate de mai multe instituţii arată o subraportare a infecţiilor nosocomiale la nivelul României.
Urmărește
702 afișări
Rechizitoriu Hexi Pharma: Rapoartele arată tendinţa de subraportare a infecţiilor nosocomiale
"Analiza rapoartelor privind rezistenţa bacteriană şi infecţiile nosocomiale, întocmite Ministerul Sănătăţii – Institutul Naţional de Sănătate Publică, Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Centrul European de Combatere şi Prevenire a Bolilor relevă tendinţa constantă de subraportare la nivelul ţării noastre. (..) Din datele menţionate în cuprinsul Raportului privind consumul de antibiotice, rezistenţă microbiană şi infecţii nosocomiale în România – 2013, incidenţa infecţiilor nosocomiale la nivel naţional este de doar 0,23%, faţă de media europeană de 5,7%. Conform Raportului, analiza efectuată pentru perioada 2011 – 2013 indică faptul că infecţiile nosocomiale sunt incidente în proporţie de 89,9% la pacienţii cărora li s-a implantat un dispozitiv medical, iar pe partea de chirurgie cel mai frecvent diagnostic a fost de infecţie superficială a plăgii operatorii. În Raportul privind consumul de antibiotice, rezistenţă microbiană şi infecţii nosocomiale în România – 2014, specialiştii arată că în România, pentru perioada 1995-2014, nivelul infecţiilor nosocomiale este extrem de scăzut, de 25-30 ori sub media europeană. Situaţia apare ca urmare a subraportării şi subdiagnosticării infecţiilor în unităţile sanitare", se arată în rechizitoriul înaintat instanţei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Potrivit procurorilor, cauzele subraportării, aşa cum reies din rapoartele menţionate, sunt teama managerilor de spital de sancţiuni (aceştia fiind evaluaţi profesional inclusiv prin prisma criteriului numărului de infecţii nosocomiale), complianţa scăzută a clinicienilor în utilizarea definiţiilor pentru infecţiile nosocomiale şi lipsa de personal medical.
"Mai indicăm aici lipsa cvasigeneralizată a medicilor epidemiologi, în contextul în care absolvenţii de medicină preferă specializări ce implică contactul mai mult sau mai puţin direct cu pacienţii, în locul unui rol de „controlor” care îi plasează într-o poziţie ingrată, în conflict cu interesul managerului de spital, având în vedere cele menţionate anterior", completează procurorii.
Procurorii spun că deşi sunt o serie de alţi factori prin care ar putea fi prevenite şi combătute infecţiile intraspitaliceşti, "utilizarea de dezinfectanţi neeficienţi în unităţi unde se asigură îngrijire medicală reprezintă o reală zădărnicire a oricăror eforturi în sensul combaterii bolilor nosocomiale".
În acest context, parchetul precizează că produsele biocide fabricare de Hexi Pharma "nu îndeplinesc standardele minime de eficienţă, aşa cum rezultă din multitudinea de testări efectuate. (...) Utilizarea produselor biocide ale SC Hexi Pharma nu produce efectele scontate nici măcar în condiţii controlate de laborator, şi cu atât mai puţin într-o unitate sanitară, unde nu poate exista un control strict al modului de aplicare a produselor pe suprafeţele pentru care sunt destinate".
"Aşadar, importanţa crucială acordată de actele normative ce reglementează domeniul infecţiilor nosocomiale nu se regăseşte în filosofia societăţii inculpate în cauză, având în vedere că în locul creării unor produse apte să îşi îndeplinească rolul, scopul urmărit a fost exclusiv obţinerea de beneficii pecuniare imediate prin subdimensionarea cantităţilor de substanţe active folosite", arată procurorii.
În intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, Hexi Pharma a produs şi comercializat către numeroase unităţi sanitare 41 de produse biocide din grupa principală 1. Dintre acestea, 39 de produse, comercializate către 340 de unităţi sanitare au fost neconforme sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide, spun procurorii. "Celelalte două produse, până la totalul de 41 – Glutex şi Hexio-Ster – nu au fost găsite pentru a fi testate, însă potrivit reţetei identificate la nivelul SC Hexi Pharima, acestea respectau concentraţia de substanţă activă din avizul de plasare pe piaţă (Glutaral 2%)", se arată în rechizitoriu.
Sursa citată menţionează că Hexi Pharma a creat o reţea de agenţi de vânzări, condusă şi coordonată de directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, prezentând producele persoanelor din conducerea unităţilor medicale, încercând să le convingă de superioritatea produselor prin prisma raportului calitate/preţ.
"Unităţile cumpărătoare erau induse în eroare prin prezentarea elementelor necorespunzătoare adevărului sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide, elemente care erau cuprinse în etichete, în fişe de prezentare folosite în procesul de negociere directă ori de participare la proceduri de achiziţie publică sau la procedurile derulate prin intermediul portalului www.e-Licitatie.ro. Având în vedere obligaţiile unităţilor sanitare în materia prevenirii şi combaterii bolilor nosocomiale prin utilizarea de produse biocide, relevanţa calităţilor mincinoase prezentate, la încheierea unui eventual acord de voinţă între părţi, este incontestabilă", spun procurorii.
În intervalul 12 octombrie 2012 – 03 martie 2016, firma a depus la Comisia Naţională pentru Produse Biocide fişe de prezentare ale produselor proprii, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor. "Documentele conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului, după cum s-a arătat mai sus, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide. Falsurile au fost întocmite de angajaţi persoane fizice ai inculpatei, iar folosirea la autoritatea menţionată a documentelor s-a realizat, în mod evident, în îndeplinirea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice", arată parchetul.
49 dintre documentele menţionate anterior ar fi fost semnate de Flori Dinu iar 33 ar fi fost întocmite şi semnate de Mihail Leva, potrivit procurorilor.
"Pentru a-şi asigura un grad satisfăcător de penetrare a pieţei din România într-un context de prezenţă pe piaţă a unor concurenţi importanţi, (..) s-au menţionat pe etichete concentraţii mari de substanţă activă pentru ca managerii spitalelor să poată justifica achiziţiile de produse Hexi Pharma sau să le prefere în mod real. (..) În consecinţă, s-a obţinut aviz de punere pe piaţă pe o valoare a concentraţiei nerealist de mare, după care aceasta nu a fost respectată niciodată, fiind chiar semnificativ mai mică decât în produsele concurenţei", arată documentul.
În rechizitoriu se menţionează că "păstrarea la un nivel scăzut (sub pragul de eficienţă) a concentraţiilor substanţelor active nu poate fi justificată în mod serios de către SC Hexi Pharma prin nevoia firească a optimizării costurilor, în condiţiile în care materiile prime erau achiziţionate prin intermediul unor societăţi din paradisuri fiscale controlate de către Condrea Dan Alexandru, preţul materiei prime crescând prin această „triangulaţie” de 10 ori".
În ceea ce îl priveşte pe Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, procurorii au clasat acuzaţiile de instigare la cele 340 de infracţiuni de înşelăciune, instigare la fals în inscrisuri sub semnătură privată şi instigare la participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a decesului acestuia. Cu toate acestea, parchetul a decis menţinerea sechestrului pe următoarele bunuri: patru apartamente, plus cotă indiviză teren 28 mp situate în Bucureşti, având valoare de impunere de 186.772,32 lei, pe un teren intravilan cu o suprafaţă de 450 mp în Bucureşti, având valoarea de impunere de 524.630,40 lei, pe un imobil constând în apartament 3 camere, suprafaţă utilă 118,40 mp, suprafaţă totală 131,39 mp, cota indiviză 2,21% din părţile şi dependinţele comune ale blocului şi cota indiviză de 33,08 mp teren aferent, situate în mun. Bucureşti, având valoarea de impunere de 452.200 lei; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1599 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 16.149,9 euro, teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1604 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 16.200,4 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 32 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de323,2 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 32 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 323,3 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1622 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 16.382,2 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 33 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 333,3 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1576 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 15.917,6 euro; teren intravilan, liber de construcţii cu categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 32 mp, situat în com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, în valoare orientativă de 3232 euro.
De asemenea, procurorii au dispus indisponibilizarea sumelor de bani din conturile lui Dan Dan Condrea, deschise la mai multe bănci. Condrea avea conturi cu aproape 400.000 euro şi peste 250.000 lei.
Procurorii au pus sechestru pe bunurile Hexi Pharma, după cum urmează: teren intravilan, în suprafaţă de 2072mp (din acte) / 2060 ( măsurată), situate în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 1.636.880 euro, teren intravilan, în suprafaţă de 2633mp, situat în com. Mogoşoaia, în valoare orientativă de 49.500,4 euro, construcţie în suprafaţă de 1520mp, situată în com. Mogoşoaia, având valoarea de impunere de 693.256 lei, teren intravilan arabil, în suprafaţă de 11383mp, situat în com. Mogoşoaia, în valoare orientativă de 11.968,3 euro, imobil în suprafaţă de 212,24 m.p., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, având o valoare de impunere de 738.358 lei
În cazul lui Flori Dinu, anchetatorii au pus sechestru pe următoarele proprietăţi: teren intravilan în suprafaţă de 29 m.p., situat în mun. Bucureşti, având o valoare de impunere de 3.001 euro; teren intravilan în suprafaţă de 117,53 m.p., situat în mun. Bucureşti, şi construcţie având o valoare de impunere de 503.300 lei, teren intravilan în suprafaţă de 197,74 m.p., situat în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 109.152,48 euro, teren intravilan în suprafaţă de 244,57 m.p, situat în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 135.002,64 euro, teren intravilan în suprafaţă de 271,16 m.p., situat în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 149.680,32 euro, teren intravilan în suprafaţă de 75,54 m.p., situat în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 41.698,08 euro, teren intravilan în suprafaţă de 296,23 m.p, situat în mun. Bucureşti, în valoare orientativă de 163.518,96 euro.
În ceea ce îl priveşte pe Mihail Leva, s-a pus sechestru pe următoarele: teren intravilan în suprafaţă de 3.656 m.p., situat în loc. Dudu, judeţul Ilfov, în valoare orientativă de 34.000,8 euro; unitate individuală situată în loc. Dudu, în suprafaţă de 56,62 m.p., apartament 2 camere, având valoarea de impunere de 66.440 lei.
În cauză sunt 132 părţi civile şi 137 persoane vătămate, fiind vorba despre unităţi medicale.Anchetatorii au clasat cauza în privinţa infracţiunii de falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse întrucât fapta nu există.
Şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Romulus Varga, a declarat, marţi, că prejudiciul în dosarul Hexi Pharma e calculat "la punct şi virgulă", fiind de peste 102 milioane de lei.
SC. Hexi Pharma CO S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii a 340 de infracţiuni de înşelăciune, dintre care 7 cu consecinţe deosebit de grave, a infracţiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Pe de altă parte, directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, şef de producţie în cadrul firmei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.
Citeşte şi: FOTO Protest în faţa spitalului comparat cu un „lagăr de exterminare”. Care sunt NEMULŢUMIRILE părinţilor
Citeşte şi: Ioan Oltean, după ce dosarul ANRP s-a întors la DNA: „Este o decizie corectă, necomentabilă"
Citeşte şi: Dosarul ANRP, în care sunt judecaţi foştii deputaţi Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, restituit la DNA
Citește pe alephnews.ro: Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe