- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.06.2013, 12:35)
- Departamentul Politic
Regele Mihai I transmite o scrisoare de condoleanţe după accidentul din Muntenegru
Regele Mihai I transmite o scrisoare de condoleanţe după accidentul din Muntenegru, exprimând solidaritatea cu membrii familiilor greu încercate şi speranţa că aceştia vor avea puterea de a trece peste aceste momente grele.

Regele Mihai I transmite o scrisoare de condoleanţe după accidentul din Muntenegru (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Regina Ana şi cu mine, împreună cu întreaga Familie Regală, suntem cu gândul şi cu inima alături de familiile îndoliate după pierderea tragică a celor dragi, în accidentul din Muntenegru. Suntem solidari în durerea şi suferinţa tuturor membrilor familiilor greu încercate în aceste zile şi sperăm să aibă puterea de a trece peste aceste momente grele. Doresc să aduc laudă şi admiraţie acelor responsabili români şi muntenegreni care au dat dovadă de profesionalism, simţ al datoriei şi compasiune, ajutând, pe cât este posibil, la limitarea tragediei şi a durerii oamenilor. Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei dispăruţi!", se arată în mesajul Regelui Mihai I, potrivit unui comunicat de presă.
În urma accidentului produs duminică seară în Muntenegru, 18 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, iar 29 au fost răniţi, din care 7 sunt la terapie intensivă.



ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe