REPORTAJ: Drepturile omului, "materie opţională" într-un centru de plasament din Ilfov

Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Fundaţia Estuar şi Reţeaua Dizabnet au marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Omului printr-o vizită de monitorizare neanunţată într-un centru de plasament din Tâncăbeşti, unde autorităţile locale au înţeles că pot plasa pe oricine, indiferent dacă este copil sănotos sau cu probleme ori adult cu dizabilitate fizică şi/sau psihică.

Peste 50 de persoane, majoritatea adulţi cu dizabilităţi, locuiesc pe două etaje sub acelaşi acoperiş. La etaj funcţionează Centrul de plasament nr. 4, care are 45 de beneficiari, nouă dintre ei fiind minori, iar la parter sunt cazaţi, pentru o perioadă determinată, copii care au între un an şi jumătate şi patru ani, dintr-un centru din Domneşti, aflat în renovare.

Prevederile legale în vigoare sunt clare: conform Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, instituţionalizarea celor mai mici de doi ani este interzisă. În plus, FONPC a cerut deja interzicerea instituţionalizării până la trei ani, după ce s-a dovedit că această măsură are efecte ireversibile în dezvoltarea copiilor. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov îşi stabileşte, însă, propriile reguli.

Angajaţii centrului cunosc legea şi ştiu că fetiţa de un an şi jumătate, de care au grijă ca de propriul copil, nu ar avea ce să caute acolo, astfel că lămuresc scurt problema: "Noi avem grijă cât de bine putem de oricine ajunge aici. Nu putem spune noi pe cine să ne aducă".

Cel mai mic beneficiar de la etaj are cinci ani şi probleme multiple de sănătate: tetrapareză, epilepsie şi multe altele. Pentru nicio afecţiune a copilului nu există însă servicii de recuperare în centrul din Tâncăbeşti. Copilul nu ar avea ce să caute acolo, dar, din nou, personalul - şi acela puţin şi cu salarii mici - s-a împărţit astfel încât un îngrijitor să fie în permanenţă cu fetiţa de cinci ani, complet imobilizată. Deşi fetiţa nu vorbeşte, angajaţii au înţeles, din grimasele ei, ce îi place şi ce nu şi nu ascund faptul că din banii lor îi cumpără un iaurt atunci când în meniu este lapte dulce, pentru că altfel nu ar mânca.

Centrul, plasat într-o zonă relativ izolată, nu dă aproape nicio şansă de reintegrare în societate beneficiarilor. Asta pentru că tot autorităţile locale au înţeles că "rezolvă" mai simplu problema educaţiei dacă amenjează nişte săli de curs chiar în incinta clădirii, decât să îi scoată în comunitate pe acei beneficiari care ar putea face faţă unei forme de învăţământ special.

Cei 37 de angajaţi fac faţă cu greu problemelor şi nevoilor pe care le au cei 45 de copii şi tineri, cu vârste între cinci şi 28 de ani, unii dintre ei neputând să se deplaseze, iar alţii, predispuşi să facă oricând o criză.

Toaleta şi duşurile nu au cabine sau perdea

Experţii care au făcut vizita de monitorizare au apreciat deschiderea personalului din centru, ataşamentul beneficiarilor faţă de cei pe care îi îngrijesc, însă, dincolo de bunăvoinţa angajaţilor, au remarcat şi încălcărea gravă a drepturilor omului.

"Cea mai gravă încălcare este că, în continuare, există în acest centru de plasament copii, începând de la cinci ani, în acelaşi spaţiu şi în aceleaşi camere cu tineri adulţi de până la 30 de ani. De asemenea, cea mai neplăcută senzaţie este aceea că pare că nu există planuri de reabilitare şi abilitare a copiilor şi tinerilor care se află în acest centru. Mai mult, aflarea în acelaşi spaţiu a unor copii cu tineri cu dizabilităţi severe, în cazul unora dintre ei, permite abuzul emoţional, fizic şi chiar sexual", a declarat Gerogiana Pascu, de la CRJ.

Reprezentanta CRJ a observat şi că spaţiile destinate toaletei şi duşului sunt deschise şi nu oferă intimitate, pentru că nu au cabine şi nici perdele.

"Am observat că în aceeaşi clădire, la parter, sunt în continuare şase-şapte copii cu vârste începând de la un an şi câteva luni până la patru ani. În urmă cu trei săptămâni, erau 15 copii. O parte dintre ei au plecat, dar nu am primit informaţii unde au plecat. Am observat că, în afara unui copil, ceilalţi, aparent, nu aveau o dizabilitate. (...) Şi dacă tot vorbim de o viitoare strategie a dizabilităţii şi în lumina Convenţiei ONU pentru persoane cu dizabilităţi, ar trebui să ne uităm să vedem în ce măsură aceşti oameni au, în mod concret, acces la viaţa din comunitate", a mai spus Georgiana Pascu.

"Dacă aproape de Bucureşti e aşa, mă întreb ce se întâmplă în ţară"

Psihologul Daniela Gheorghe, director executiv la FONPC, a concluzionat, tot în urma vizitei la centrul din Tâncăbeşti, că în ciuda discuţiilor despre strategii privind drepturile copilului sau persoanele cu dizabilităţi, prea puţine lucruri se pun în practică.

"M-ar interesa dacă oficialii ministerelor au fost vreodată într-un centru de acest tip. Pentru că, dacă aproape de Bucureşti situaţia e aşa cum e, atunci mă întreb ce se întâmplă în ţară. Vorbim despre o mulţime de strategii, dar practica este un dezastru. (...) Ce am văzut aici, am văzut un om cu suflet. Am văzut ceva de genul «omul sfinţeşte locul», ceea ce până la un punct e normal, dar nu suficient. Noi credem în servicii profesionalizate. Nu putem să mergem la infinit pe buna credinţă a oamenilor. Am văzut nişte proceduri sufleteşti, nişte oameni care se chinuie să facă ceva cu fonduri puţine şi cu oameni puţini, nişte oameni de bună credinţă şi atât. Faptul că adulţii stau la un loc cu copiii este o încălcare gravă a drepturilor omului", a declarat directorul executiv de la FONPC.

Daniela Gheorghe a vorbit, în primul rând, de o încălcare a drepturilor copilului, precizând că aceştia stau alături de adulţi cu probleme, care nu îşi pot controla tulburările de comportament.

"E o problemă în dezvoltarea copilului, e un abuz emoţional. Cred că există automat şi abuzul fizic, pentru că nu poţi, nu ai suficient personal să stea om la om, prin urmare adulţii bolnavi cu siguranţă interacţionează cu copiii. Mi-e foarte greu să cred că nu există incidente, că nu sunt agresaţi. O altă problemă este cea a diagnosticului şi a terapiei de specialitate. Centrul nu are cameră de izolare, cu toate că sunt cel puţin doi copii care au nevoie de izolare terapeutică", a mai spus reprezentanta FONPC.

La rândul său, Amedeea Enache, directorul executiv de la Fundaţia Estuar, crede că vizita la centrul din Tâncăbeşti trebuie privită ca un semnal de alarmă cu privire la încălcarea drepturilor omului, ea precizând că are convingerea că acesta nu este un caz izolat.

"Centre precum cel vizitat există în toată Romania. Ele se vor centre de plasament sau recuperare. În realitate, sunt instituţii unde sunt puşi la grămadă oameni de diverse vârste, care au varii dizabilităţi - dizabilitate care se dezvoltă invariabil în timpul instituţionalizării - şi care aparţin nimănui. Într-o Europă unde se pledează pentru dezinstituţionalizare, sub scuza că nu există finanţare, în loc să se facă transferul către locuinţe protejate în comunitate, se menţine un sistem inuman, total în dezacord cu drepturile omului. Şi noi, asemenea celor din Europa vestică, vorbim despre integrare în comunitate pentru cei cu dizabilităţi. Integrarea înseamna să îi respecţi drepturile şi să îi creezi contextul pentru o viaţă decentă. Centrul vizitat este izolat de comunitate, ajungi acolo şi nu ai nicio perspectivă", a concluzionat Amedeea Enache.

Centrul nu respectă standardele minime nici din punctul de vedere al Reţelei Organizaţiilor Furnizoare de Servicii în Domeniul Dizabilităţii (Dizabnet).

Coordonatorul acestei reţele, Andreia Moraru, a explicat că centrul nu este conform standardelor pentru că nu are servicii de recuperare, kinetoterapie şi psihopedagogie.

"Este un centru care asigură doar îngrijire, nimic din ceea ce ar trebui să fie un astfel de serviciu la şapte ani de când România este membrul al Uniunii Europene. Din punct de vedere al respectării drepturilor omului, în condiţiile în care avem trei servicii într-o singură clădire şi copii cu adulţi, nu se respectă intimitatea. Nu putem vorbi de respectarea drepturilor omului", consideră coordonatorul Dizabnet.

Şeful Centrului nr. 4 din Tâncăbeşti, Emilian Topai, a elaborat o strategie pentru transformarea acestuia în unul destinat doar persoanelor adulte cu handicap, care ar trebui să aibă cabinete de recuperare şi să dezvolte ateliere ocupaţionale, dar şi pentru perfecţionarea profesională a personalului direct implicat în lucrul cu persoanele cu dizabilităţi.

Intenţiile şefului de centru nu vor aduce însă niciun beneficiu copiilor şi adulţilor instituţionalizaţi la Tâncăbeşti, dacă autorităţile locale nu vor înţelege că trebuie să aloce resurse şi în plan social. Şi în Ilfov, respectarea drepturilor omului nu este o opţiune, ci un angajament asumat de România şi transpus în legislaţie.