Retrospectivă 2021 în sectorul energetic. Preţuri de neimaginat la energie şi gaze

Totul a ajuns la scadenţă anul acesta, costul imens al acestui abandon politic faţă de evoluţia unuia dintre sectoarele strategice ale României fiind plătit de toţi consumatorii.

Încă de la începutul anului a fost vizibilă ascensiunea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de CO2, cu impact direct pe preţul energiei, dar abia în a doua jumătate a anului lucrurile au devenit certe. Energia electrică a ajuns în 2021 un bun de lux, la fel şi gazul natural. În cazul României, măsurile au fost întârziate în contextul în care agenda politică a fost ocupată cu lupte interne, congrese în plină pandemie sau moţiuni de cenzură.

În vara acestui an, UE a pus pe masă mega-pachetul Fit for 55, măsurile cuprinse în acesta având forţa de a declanşa cea mai amplă revoluţie industrială în numele mediului. Efectul? Energia s-a scumpit şi mai tare, prima parte a anului 2022 urmând a fi la fel de tensionată, cred experţii. Tot această orientare spre verde aduce însă pentru România oportunitatea accesării unor fonduri europene de peste 13 miliarde de euro, prin PNRR şi Fondul de Modernizare. Marea întrebare este cât va ajunge efectiv local.

Pentru al treilea an consecutiv România este un importator de energie, mai mulţi specialişti din domeniu avertizând că în cinci ani este posibil ca piaţa locală să se confrunte cu un deficit major de producţie. Practic, când nu bate vântul, importul devine prin­ci­pala sursă pentru acoperirea consumului şi una dintre cauzele exploziei preţului la energie.

Anul trecut, Gazprom a trimis pe plan local 0,96 de miliarde de metri cubi de gaz, în 2021 importurile mai mari fiind susţinute de temperaturile scăzute de la începutul anului, dar şi de slaba evoluţie a producţiei interne de gaz natural, suprapusă cu revenirea cererii. În al 12-lea ceas România nu are o decizie luată privind gazul din Marea Neagră, supunându-se politicii de preţ a gigantului rus. O decizie finală de investiţii pentru Marea Neagră este aşteptată anul viitor.

Datele oficiale arată că până la finalul acestui an, România ar putea ajunge la o comunitate de prosumatori, termenul asociat consumatorilor de energie care devin producători, de 15.000 de membri, saltul fiind spectaculos în comparaţie cu cei 1.700 de prosumatori care existau în februa­rie, în România. Estimările oficiale arată că anul viitor comunitatea consumatorilor de energie care vor deveni producători ar putea ajunge la 30.000 de membri.

Româ­nia, alături de partenerul american NuScale, ar vrea însă ca în 2027-2028 să finalizeze construcţia primului SMR (reactor nuclear modular de mici dimensiuni) comercial, deşi varianta demo, de test, din SUA ar trebui să fie gata în 2029. Astfel, România se visează deja hub regional în materie de reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR), deşi de 30 de ani statul nu a ridicat de la zero nicio centrală.

Finalul de an a dus mai multe informaţii, pe surse, privind un interes privind preluarea mai multor companii locale din zona convenţională a energiei. Astfel, KMG International, compania care deţine grupul Rompetrol şi implicit rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de procesare a petrolului din România, a spus că are discuţii cu potenţiali parteneri după ce au apărut mai multe informaţii privind o potenţială tranzacţie cu polonezii de la PKN Orlen sau cu Ştefan Vuza, antreprenorul din spatele Chimcomplex. Deocamdată însă, niciun demers nu se află într-o etapă definitivă. PKN Orlen ar fi interesat şi de preluarea unor active de producţie ale OMV Petrom. De asemenea, presa austriacă a relatat în repetate rânduri că OMV ar fi interesat să vândă OMV Petrom, zvonuri niciodată comentate mai departe la nivel oficial.

Dacă în anul 2010 unităţile termo aveau circa 9.600 MW, iar cele regenerabile numai 16 MW, acum centralele termo mai cumulează o capacitate de circa 5.600 MW, în timp ce eolienele şi solarele au ajuns la 4.400 MW. Retragerea centralelor pe cărbune va continua şi în anii următori, ca urmare a angajamentului luat de România de a ieşi din această industrie până în 2032. Problema este că în timp ce România închide centrale, nu pune nimic în loc pentru a acoperi golul.