Salariul mediu în Hidroelectrica,1.643 euro. Angajaţii primesc 70 de beneficii. Un şofer are salariu brut de 9.900 lei
Salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariaţii companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, fiind o situaţie "atipică", potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica.

Euro Insol: Salariul mediu în Hidroelectrica este de 1.643 euro. Angajaţii primesc 70 de beneficii (Imagine: Shutterstock)
"Contractul colectiv de muncă în Hidroelectrica, încheiat în 2005 şi care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei şi încurajează nemunca", a declarat vineri într-o conferinţă de presă Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica.
Euro Insol a publicat vineri raportul privind cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a companiei de stat, cel mai mare producător de energie din România. Conform raportului, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către "băieţii deştepţi", managementului deficitar, investiţiilor neperformante şi secetei prelungite, dar şi a altor factori, precum costurile cu apa uzinată, contractul colectiv de muncă şi achiziţia de energie de la terţi.
Potrivit raportului, ponderea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenţa de 59% este reprezentată de sporuri şi indemnizaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Este atipic, n-am mai auzit nicăieri în lumea asta. Mai mult de jumătate dăm pe altceva decât pe muncă", a afirmat Borza.
El a adăugat că salariaţii companiei de stat, intrată în insolvenţă în luna iunie a anului curent, beneficiază de 70 de beneficii, prime jubiliare, indemnizaţii, a căror ponderea este mai mare cu 300% faţă de salariul de bază.
"Câteva exemple: 30 milioane lei primă de vacanţă, 21 milioane lei deplăsări ale personalului din şi de la serviciu, inclusiv pentru deplasări în interes personal cu familia, 13 milioane lei diurne pentru delegaţii, 18 milioane lei sporuri de fidelitate şi prime jubiliare, 31 milioane lei prime de vechime", a continuat Borza.
Alte sporuri acordate salariaţilor Hidroelectrica sunt pentru decesul socrilor, bunicilor sau nepoţilor, pentru formare profesională, zilele libere plătite pntru studii, ore suplimentare plătite cu 200% din salariul de bază sau pentru fidelitatea "neîntreruptă" faţă de companie.
El a precizat că, potrivit contractului colectiv de muncă, un salariat disponibilizat beneficiază de 48 salarii compensatorii, în timp ce o persoană care iese la pensie primeşte echivalentul a 12 salarii.
"Un şofer de la Hidroelectrica are un salariu brut în luna iunie 2012 de 9.900 lei", a spus Borza.
Salariile de încadrare a şoferilor în Hidroelectrica pornesc de la 2.700 de lei.
Cheltuielile cu personalul Hidroelectrica bugetate pentru acest an se ridică la 461,5 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de anul 2011, potrivit raportului elaborat de Euro Insol.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului