Senat: Proceduri de emitere a mandatelor de interceptare, în Legea de aplicare a Codului de procedură penală

Plenul Senatului a aprobat cu 102 voturi "pentru", 11 voturi "împotrivă" şi 14 abţineri proiectul Legii pentru punere în aplicare a Codului de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, adoptate de Comisia juridică.

Între noutăţile aduse de Legea de aplicare a Codului de procedură penală (Cpp) se află instituirea unei proceduri stricte de emitere a mandatelor de interceptare şi de supraveghere a acestei activităţi de către judecători, care dă suficiente garanţii pentru ca drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului să nu fie afectate, se arată într-un comunicat transmis de Senat.

Astfel, organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot propune emiterea unui mandat de interceptare. Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse.

Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de 2 ani. Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. Încheierea este definitivă. O nouă autorizaţie cu privire la aceeaşi persoană poate fi solicitată şi emisă numai dacă cererea se bazează pe noi date şi informaţii.

Două instituţii noi sunt prevăzute în Legea de aplicarea a Codului de procedură penală: judecătorul de drepturi şi libertăţi (cel care soluţionează plângerile, contestaţii în faza de urmărire penală) şi judecătorul de cameră preliminară (cel care este sesizat după ce Parchetul îşi încheie cercetarea). Potrivit sursei citate, prin textele adoptate se urmăreşte instituirea unei garanţii împotriva trimiterii abuzive în judecată, prin aceea că judecătorul de cameră preliminară va controla actul de sesizare a instanţei şi dacă sunt suficiente probe care să justifice trimiterea în judecată.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a propus la articolul privind competenţa judecătorului de cameră preliminară ca acesta să verifice "legalitatea şi temeinicia" rechizitoriului procurorului, nu numai legalitatea actului - aşa cum era prevăzut în textul iniţiatorului.

Totodată, se urmăreşte instituirea unui remediu eficace împotriva depăşirii termenului rezonabil în cursul urmăririi penale şi înlăturarea arbitrariului în instrumentarea cauzelor, se menţionează în comunicat.

Potrivit textelor adoptate, dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.

Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin 1 an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin 1 an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare. Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă.

Altă noutate adusă de Legea de aplicare a Codului de procedură penală este cea privind dreptul la tăcere. Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: (1) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului; persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului. În cauzele reunite, persoana care îndeplineşte una dintre calităţile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecţi sau inculpaţi este scutită de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă.

De asemenea, se instituie dreptul martorului de a nu se acuza. Concret, declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect sau inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.

Senatul a fost primul for sesizat cu acest proiect de lege, acesta urmând să fie înaintat Camerei Deputaţilor.