Silvicultorii au încheiat pichetul şi ameninţă că protestele vor continua

Silvicultori au încheiat pichetul de la Ministerul Agriculturii şi spun că vor relua protestele în 29 octombrie, fiind nemulţumiţi că reprezentanţii instituţiei nu i-au chemat la discuţii privind acordarea sporului de risc de 25 la sută prevăzut în Codul silvic.

Urmărește
74 afișări
Imaginea articolului Silvicultorii au încheiat pichetul şi ameninţă că protestele vor continua

Peste 50 de silvicultori pichetează sediul Ministerului Agriculturii (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit liderului sindical, neaplicarea în acest sens a Codului silvic lipseşte Regia Naţională a Pădurii Romsilva şi ocoalele silvice private de fondurile necesare administrării acestor păduri, neputându-se astfel plăti paza şi lucrările silvice în aceste păduri.

Stoicescu a mai spus că potrivit Codului silvic, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale avea obligaţia ca în termen de 90 de zile să obţină o hotărâre a Guvernului privind metodologia de aprobare, utilizare şi control a sumelor necesare administrării pădurilor, acest termen expirând în luna iunie.

"În timp ce paza şi lucrările silvice din pădurile private până în 30 de hectare preluate în administrare nu sunt plătite, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale disponibilizează fonduri pentru alte ministere. Numai la prima rectificare bugetară pe 2008 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a pus la dispoziţie, din fondurile sale, altor ministere 180 de milioane de lei, lăsând pădurile fără susţinerea financiară necesară administrării lor. În acest mod, pădurile sunt expuse pericolului dispariţiei şi distrugerii", a afirmat liderul sindical.

Totodată, Stoicescu susţine că nu s-a acţionat până în prezent în vederea respectării articolului 79 din Codul silvic prin care autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligaţia realizării acţiunilor pentru "formarea şi consolidarea conştiinţei forestiere la nivelul populaţiei".

Soluţionarea nemulţumirilor silvicultorilor privind sporul de risc este de competenţa Romsilva, întrucât se referă la probleme privind bugetul regiei, nu la o reglementare care să implice Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit lui Istvan Toke, secretar de stat în instituţie.

"Problemele trebuie soluţionate în cadrul Romsilva, depind de conducerea Romsilva, fiind probleme care ţin de buget şi nu de reglementări. Este de competenţa Regiei Naţionale a Pădurilor să le dea sumele respective. Pentru această problemă, RNP trebuie să vadă dacă are suma necesară în buget şi dacă este disponibilă şi să facă o solicitare Ministerului Agriculturii privind modificarea bugetului", a declarat, luni, Istvan Toke.

El a adăugat că din partea Romsilva nu a venit o solicitare în acest sens deocamdată. Toke a mai spus că problema semnalată de sindicalişti este una de buget şi nu de reglementări, dar marţi va fi dispus să discute cu reprezentanţii silvicultorilor.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici