Soacra lui Klaus Iohannis a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private, cu 8 preoţi catolici - FOTO

Gerogeta Lăzurca, soacra preşedintelui Klaus Iohannis care a murit duminică la 82 de ani, a fost înmormântată marţi, în prezenţa a 8 preoţi catolici, în Cimitirul Municipal Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4194 afișări
Imaginea articolului Soacra lui Klaus Iohannis a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private, cu 8 preoţi catolici - FOTO

Soacra lui Klaus Iohannis a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private, cu 8 preoţi catolici

Slujba de înmormântare a a început la Capela Catolică a Cimitirului Municipal Sibiu în jurul orei 12.20, când a sosit şi maşina care a adus familia prezidenţială la Capelă, la ceremonie participând aproximativ 150 de persoane.

Potrivit apropiaţilor familiei Iohannis, preşedintele a cerut ca înmormântarea soacrei sale să rămână un eveniment privat, acesta fiind motivul pentru care niciun reprezentant al Guvernului sau al altor autorităţi de la Bucureşti nu şi-a făcut apariţia.

La slujba de înmormântare au participat prietenii familiei Iohannis din Sibiu, persoane apropiate cuplului prezidenţial, elevi de la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, unde Carmen Iohannis este profesor şi diriginte, colegi ai primei doamne, dar şi primarul Sibiului, Astrid Fodor, prefectul Sibiului, Cristian Roman, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Paul Jurgen Porr, care este şi finul familiei Iohannis, consulul Germaniei la Sibiu, Judith Urban, dar şi consulul onorific al Austriei la Sibiu, Andreas Huber.

Apropiaţii spun despre Gerogeta Lăzurca, mama lui Carmen Iohannis, că a fost o persoană extrem de credincioasă şi sociabilă, dar, în acelaşi timp, discretă.

"Locuiam pe General Magheru şi am fost vecine. Doamna Gerogeta era sociabilă, prietenoasă, credincioasă. Avea toate calităţile. Şi după ce eu am plecat de acolo, ne întâlneam, pentru că frecventam aceeaşi biserică. Era foarte credincioasă. Doamna venea des la biserică şi se ruga”, a spus o una femeile care a participat la ceremonia de înmormântare.

Georgeta Lăzurca a fost înmmormântată alături de soţul său, Ioan Lăzurca, decedat în 2010.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici