- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.05.2013, 19:58)
- Marius Fratila
Sorin Ducaru, numit asistent al secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente
Ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a fost numit asistent al secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente, informează MAE, citând un anunţ făcut de către secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Sorin Ducaru (Imagine: Stefan Micsik/ Mediafax Foto)
"Ministerul Afacerilor Externe a primit cu satisfacţie anunţul făcut de către Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a informat Consiliul Nord-Atlantic, în cursul zilei de 22 mai 2013, în legătură cu decizia sa de desemnare a lui Sorin Ducaru, ambasadorul României la NATO, în funcţia de Asistent al Secretarului General NATO (ASG) pentru riscuri de securitate emergente, în baza rezultatelor concursului organizat la începutul lunii mai 2013", se arată într-un comunicat MAE remis MEDIAFAX.
Ambasadorul Sorin Ducaru este un diplomat de carieră cu o activitate de 20 de ani în Ministerul Afacerilor Externe, precizează Ministerul.
"Experienţa sa include activitatea în cadrul Direcţiei de analiză politică, în funcţiile de consilier al ministrului şi purtător de cuvânt al MAE, director al Direcţiei NATO din cadrul ministerului. A deţinut funcţiile de ambasador al României la ONU, de ambasador în SUA, precum şi în calitate de Reprezentant permanent al României la NATO, deţinând în ultimele 17 luni şi poziţia de Decan al Consiliului Nord-Atlantic. Funcţia de Asistent al Secretarului General NATO pentru riscuri de securitate emergente vizează conducerea Diviziei pentru riscuri de securitate emergente şi urmează să fie preluată în luna octombrie 2013", se mai arată în comunicatul MAE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Ocuparea de către România a acestei poziţii în conducerea NATO reprezintă, dincolo de confirmarea competenţelor candidaturii româneşti, o recunoaştere a rolului, contribuţiilor şi a profilului strategic al României în NATO, precum şi un rezultat important al strategiei Ministerului Afacerilor Externe de promovare activă a candidaturilor româneşti pentru ocuparea unor poziţii de înaltă responsabilitate şi influenţă în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special în cadrul UE şi NATO", a declarat ministrul Titus Corlăţean.
Conducerea Secretariatului General NATO include, alături de Secretarul General, un prim-adjunct al acestuia şi şapte şefi de divizii cu rang de ASG/Secretar general adjunct. Având în vedere că numărul poziţiilor de conducere din cadrul NATO este mai mic decât numărul ţărilor membre, ocuparea funcţiilor de şefi de divizie se realizează pe baza unui concurs de competenţe deschis candidaţilor din rândul ţărilor membre.
Divizia pentru riscuri de securitate emergente este una dintre diviziile politice ale NATO, înfiinţată în anul 2010, în contextul adoptării Noului Concept Strategic al NATO, pentru elaborarea şi promovarea politicilor şi programelor Alianţei vizând răspunsurile la ameninţările de securitate ale secolului XXI. În cadrul acestei Divizii sunt gestionate problematicile apărării cibernetice, securităţii energetice, neproliferării armelor de distrugere în masă, a luptei împotriva terorismului, precum şi capabilitatea de analiză strategică a Alianţei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului