Video SUFLET #COLECTIV. 3 ANI DE LA TRAGEDIE. FILM-DOCUMENT GÂNDUL - VIDEO

“Ce sistem? Nu e niciun sistem. Suntem noi, oamenii. Şi atât”. Este mărturia cutremurătoare a unui supravieţuitor din Colectiv. La fel de valabil şi azi cum era acum 2 ani la realizarea filmului-document Gândul. O tragedie care s-a petrecut în 153 de secunde. Un infern dezlănţuit care a luat cu el 65 de suflete şi a distrus alte câteva sute. La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Urmează un film document , marca Gândul, realizat în anul 2016.

Urmărește
948 afișări
Vieţi şi destine frânte, într-un minut şi o secundă. Totul s-a întâmplat în urmă cu exact un an, în Clubul Colectiv unde sute de tineri veniseră la concertul trupei Goodbye to Gravity. 26 au murit pe loc, peste o sută au fost răniţi, iar 38 au pierdut lupta pentru viaţa lor în lunile de chin care au urmat.  
 
Duminică, în ziua în care se împlineşte un an de la Colectiv, Gândul va difuza, începând cu ora 12.00, un film-document care va prezenta realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel. O radiografie vie a fenomenului care a schimbat România: mărturii ale supravieţuitorilor şi ale părinţilor tinerilor plecaţi prea repede dintre noi, destine mutilate, întrebări fără răspuns, revoltă, vinovaţi.
 
64 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma incendiului care a cuprins clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015, din cauza unor artificii folosite necorespunzător la concertul trupei rock „Goodbye to Gravity”, dar şi a supraaglomerării şi dotărilor anti-incendiu inexistente la nivelul clubului, care de altfel nici nu avea autorizaţie de la pompieri, primind un aviz de funcţionare de la Primăria Sectorului 4, a cărui legalitate se judecă şi acum. Un an mai târziu, nu s-au schimbat multe în România, la capacitatea de intervenţie a autorităţilor la o astfel de tragedie cu victime multiple, dar mai ales la capacitatea sistemului medical de a gestiona un aflux masiv de oameni arşi grav şi de a-i trata ulterior stabilizării lor, acestea din urmă înregistrând cele mai grave deficienţe în criza declanşată de incendiul din Colectiv.
 
 
FILMUL TRAGEDIEI din 30 octombrie 2015

- La ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stânga lângă scenă;

- La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei;

- La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins se observă cum spaţiul dintre stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţă tot mai mare;

- Astfel, la ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente;

- Suprafaţa tavanului care arde creşte foarte repede, flacăra devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieşire la ora 22:32:35;

- Mai departe, suprafaţa tavanului cuprinsă de flăcări creşte extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la iniţiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susţinere al imobilului situat diametral opus faţă de locul de unde a început incendiul;

- La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un nr. mare de persoane care sunt strânse în jurul spaţiului deschis care realizează accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club”. 

Citeşte continuarea articolului pe Gândul

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici