Udrea: Fondurile de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu pot fi utilizate la pensii şi salarii

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea declară că fondurile de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu pot fi utilizate la pensii şi salarii, aşa cum au susţinut unii lideri USL.

Urmărește
363 afișări
Imaginea articolului Udrea: Fondurile de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu pot fi utilizate la pensii şi salarii

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Declaraţiile unor foşti şi actuali lideri ai USL despre Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii dau măsura incapacităţii acestora de a face faţă guvernării. Afirmaţiile făcute cum că banii de la PNDI vor fi luaţi şi daţi la pensii şi salarii arată faptul că Guvernul Ponta încă nu ştie ce are de făcut. Şi asta pentru că miliardul de lei la care fac vorbire nu există, PNDI-ul fiind un program finanţat de cei care realizează lucrările de infrastructură", arată Udrea, într-o declaraţie remisă, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Ea mai susţine că "faptul că Guvernul Ponta, chiar după instalare, face încă astfel de confuzii arată fie ipocrizie, fie diletantism jenant", ceea ce o face să creadă că măririle de salarii şi recuperarea banilor pentru contribuţiile de sănătate pentru pensionari nu vor fi de fapt puse în practică.

"Reamintesc tuturor faptul că Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii a venit ca o soluţie la necesitatea de a se reabilita drumurile de interes judeţean şi local, de a se construi grădiniţe şi creşe sau de a se introduce apă şi canal la sate şi în lipsa fondurilor europene sau guvernamentale. De asemenea, este un program în care sunt cuprinse toate judeţele din România, indiferent de culoarea politică a celor care le conduc, şi care putea crea 100.000 de locuri de muncă", mai declară Elena Udrea.

Guvernul a decis să oprească în totalitate Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), anulând finanţarea lucrărilor incluse în acest program atât pentru acest an, cât şi pentru perioada viitoare, a declarat premierul Victor Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV.

"Am început acum în fiecare minister şi autoritate să tăiem contracte din acelea dubioase. Am oprit total faimosul PNDI, l-am scos cu totul din finanţarea pe acest an şi pe viitor. Anul acesta era vorba de un miliard lei", a spus Ponta.

El a precizat că toate economiile care urmează să fie efectuate de Guvern prin restrângerea unor astfel de programe vor fi utilizate la cofinanţarea proiectelor europene, în condiţiile în care, în acest moment, situaţia reală a capacităţii României de absorbţie este "mult mai rea" decât optimismul manifestat până în prezent.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, primăriile încasau regulat fonduri din partea Guvernului pentru derularea lucrărilor la diferite proiecte.

Programele aflate în derulare prin PNDI vor fi închise în iunie, în urma negocierilor cu FMI, urmând ca MDRT să propună din iulie, pentru acest program, proiecte precum reabilitarea termică a locuinţelor sau reabilitarea centrelor istorice, a anunţat recent ministrul de resort, Eduard Hellvig.

În aprilie, fostul Guvern a decis redimensionarea PNDI, prin limitarea la maximum un miliard de lei a banilor care pot fi cheltuiţi pentru proiectele din cadrul acestui program, fiind luate în calcul doar lucrările deja începute.

Agenţia MEDIAFAX anunţa atunci că programul va fi oprit din cauza constrângerilor bugetare, iar creditele de angajament aferente vor fi diminuate cu 15,9 miliarde lei, la aproximativ 5 miliarde lei, plăţile urmând să fie realizate doar pentru lucrările deja contractate.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, programat pentru perioada 2011-2020, este gestionat de ministerele Dezvoltării şi Mediului.

Prin acest program autorităţile îşi propuneau să reabiliteze 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local, să construiască o serie de obiective precum reţele de apă şi canalizare sau creşe şi grădiniţe şi să dezvolte infrastructura în domeniul gospodăririi apelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici