Unele secţii de vot din Diaspora au apelat la URNE improvizate pentru alegeri

Unele secţii de vot din străinătate au trebuit să recurgă la improvizarea unor noi urne după ce cele pregătite de personalul secţiilor au fost umplute. Au fost înregistrate două astfel de cazuri, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Biroului Electoral responsabil de Diaspora.

Urmărește
923 afișări
Imaginea articolului Unele secţii de vot din Diaspora au apelat la URNE improvizate pentru alegeri

Imagini de la Dublin

Oamenii nu se aşteptau la o asemenea avalanşă şi n-au fost pregătiţi cu urne suplimentare şi au trebuit să-i primească pe oameni să voteze şi să găsească o soluţie. S-a procedat la sigilarea urnelor respective care sunt arhipline de faţă cu toată lumea, s-a semnat un proces verbal. Am primit două semnalări până acum", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Florentina Vasilăţeanu.

Alianţa 2020 USR-PLUS a solicitat noi urne de vot pentru Diaspora.

"Sunt mii de oameni care aşteaptă să voteze în Diaspora, iar urnele de vot sunt, la propriu, neîncăpătoare. Procesul de votare a fost suspendat în Madrid pentru că buletinele de vot nu mai aveau unde să fie introduse. În afara secţiei de vot tensiunea este imensă, după experienţa din 2014, când cetăţenii români din Diaspora nu au putut vota la timp", potrivit unui comunicat al Alianţei 2020 USR-PLUS remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, delegaţii Alianţei 2020 USR-PLUS au cerut obţinerea "unor dispoziţii clare" din partea Biroului Electoral pentru Secţiile de Vot din Străinătate.

Reprezentanţii Alianţei îi acuză pe preşedinţii secţiilor de vot că întârzie această procedură.

"Românii din Diaspora se simt din nou păcăliţi, iar statul român eşuează în a asigura exercitarea dreptului fundamental la vot. În lipsa unor soluţii oficiale, suntem în situaţia în care Alianţa 2020 USR PLUS a solicitat tuturor membrilor din Madrid să încerce să calmeze tensiunea de la cozile la vot, pentru a evita blocarea pe termen lung a procesului de vot. Solicităm ferm autorităţilor române să urgenteze procesul prin care sunt puse la dispoziţia cetăţenilor care votează în secţiile din Diaspora noi urne de vot şi să ia toate măsurile necesare pentru urgentarea procesului de vot. Orice încălcare a dreptului de vot va fi pedepsită potrivit legii, iar noi ne vom asigura că toate situaţiile de acest tip vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor", conchide sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici