- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.07.2015, 10:55)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Uniunea Editorilor: Ministerul Educaţiei să evalueze calitatea manualelor şi să renunţe la licitaţia prin SEAP
Uniunea Editorilor solicită Ministerului Educaţiei să se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale şi să renunţe la licitaţia prin SEAP, iar şcolile, pe baza bugetului alocat, să fie cele care le achiziţionează, de pe piaţa liberă, după selecţia făcută de cadrele didactice.
Urmărește
288 afișări
Uniunea Editorilor: Ministerul Educaţiei să evalueze calitatea manualelor şi să renunţe la licitaţia prin SEAP (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)
Potrivit Uniunii Editorilor din România, prin decizia din 22 iunie referitoare la actuala licitaţie de manuale, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a solicitat eliminarea din documentaţie a condiţiilor de acceptabilitate a ofertelor din Ordinul ministrului educaţiei din 22 noiembrie 2013 privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, precum şi a tuturor prevederilor acestui ordin care contravin legislaţiei achiziţiilor publice. Totodată, CNSC a decis continuarea procedurii după efectuarea modificărilor şi publicarea acestora în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
"Decizia CNSC obligă la modificarea documentaţiei licitaţiei de manuale. (...) Practic, decizia CNSC pune într-o situaţie dificilă autoritatea contractantă, deoarece aceasta este datoare să extindă aplicarea deciziei CNSC la toate loturile, chiar dacă solicitarea UER s-a făcut pe un singur lot. Nici nu ne închipuim că, pentru a ataca prevederi generale din documentaţia de licitaţie, ar fi trebuit să depunem peste 100 de contestaţii, câte una pe fiecare lot. După cum nu ne imaginăm că CNEE poate continua licitaţia pentru celelalte loturi, cu o documentaţie dovedită ca fiind viciată şi care a fost invalidată chiar de CNSC", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Editorilor din România (UER).
Sursa citată precizează că CNSC nu a respins baremul de calitate, ci pragul eliminatoriu de preţ, de 43 puncte din 50, care poate duce la scoaterea din cursă a manualelor valoroase din punct de vedere al conţinutului din cauza faptului că oferta lor de preţ este cu peste 14 la sută mai mare decât cel mai mic preţ. Acesta ar fi, în opinia editorilor, unul dintre punctele nevralgice ale documentaţiei, care încurajează dumpingul şi duce la manualul unic.
UER apreciază faptul că ministrul Educaţiei doreşte o etapă de preselecţie a calităţii manualelor, lucru cerut de editori de 15 ani. Editorii vor ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) să se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale, iar continuarea procedurii să nu fie o licitaţie propriu-zisă, ci o achiziţie descentralizată a manualelor de pe piaţa liberă, realizată de şcoli, pe baza unui buget alocat, a selecţiei făcute de cadrele didactice şi a unei protecţii sociale veritabilă pentru elevii din familiile cu posibilităţi financiare reduse, aşa cum este în alte ţări europene.
"UER atrage atenţia CNEE să asigure tuturor cadrelor didactice conturi de acces la sistem, nu numai directorilor de şcoli, care pot influenţa decizia. De fapt, ministerul trebuie să respecte art. 69 din Legea educaţiei nr.1/2011, care prevede următoarele: «Cadrele didactice selectează şi le recomandă elevilor, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, acele manuale şcolare din lista celor aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care vor fi utilizate în procesul didactic». Deducem de aici că nu este vorba de manuale deja achiziţionate de minister, ci de o listă a proiectelor aprobate pentru calitatea conţinutului. Iată încă un argument care ofera baza legală ca ministerul să renunţe la metoda păguboasă a licitaţiei prin SEAP, care a compromis un proiect important al reformei în educaţie", mai arată UER.
În anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a, care urmau să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală, nu au primit noile materiale la început de an şcolar, fiind folosite o perioadă tot cele vechi.
Licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei a fost contestată de unele edituri, mai multe contestaţii fiind admise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a decis să se facă reevaluarea ofertelor.
Citeşte şi:
Uniunea Editorilor: Se repetă haosul la licitaţia pentru manuale. Situaţia este mult mai gravă
Recent, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că elevii de clasa a III-a vor învăţa, în anul şcolar 2015-2016, după manuale retipărite, întrucât nu este timp pentru elaborarea cărţilor noi.
"Am considerat motivată solicitarea Uniunii Editorilor din România, de suspendare a procesului de licitaţie şi prelungire a termenului de depunere a ofertelor, şi am hotărât ca, în anul şcolar viitor, elevii să înveţe după manuale retipărite, şi nu după cărţi noi", a spus ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a precizat că nu este timp pentru tipărirea manualelor noi întrucât, spre exemplu, contestaţiile s-ar putea finaliza în 15 septembrie. Ministrul Educaţiei a mai arătat că, în paralel, va fi lansată şi licitaţia pentru manualele de clasa a IV-a.
Potrivit unei analize a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea Bucureşti, abecedarele şi alte manuale din şcoala primară prezintă o lume ancorată în trecut, în perioada comunistă sau chiar a secolului al XIX-lea, prin imaginile ce înfăţişează majoritar bărbaţi cu cariere de succes - cercetători, astronauţi, pictori -, în timp ce femeile sunt prezentate de regulă în bucătărie, pregătind masa, iar bunica "încă mai toarce cu fuiorul". Autorii studiului spun că pot lucra voluntar alături de edituri pentru a schimba imaginea cărţii şcolare.
Citeşte şi:
Cîmpeanu: Elevii de clasa a III-a vor avea la toamnă manuale pe bănci, cele vechi sunt transmisibile
Citește pe alephnews.ro: PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Blake Lively a depus o plângere legală împotriva lui Justin Baldoni. Actorul este acuzat de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe