- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.10.2013, 16:08)
- Valentina Postelnicu
Vâlcov: Comisia pentru Roşia Montană îşi finalizează raportul săptămâna viitoare
Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, a declarat, luni, că raportul la proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, transmis de Guvern, va fi finalizat cel mai probabil săptămâna viitoare.
Urmărește
186 afișări
Vâlcov: Comisia pentru Roşia Montană îşi finalizează raportul săptămâna viitoare (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)
El a arătat că discuţiile se vor relua marţi, la ora 15.00, pe prima parte a raportului, care cuprinde sinteza audierilor.
"Am discutat pe sinteze din cadrul audierilor, s-au făcut unele modificări, s-a cerut reformularea corpului raportului, modificări de formă, de exprimare, s-au adăugat unele elemente din audieri. A rămas stabilit ca miercuri dimineaţă, începând cu ora 9.00, să se discute pe proiectul de lege", a arătat Vâlcov.
Senatorul PSD a precizat că, după finalizarea discuţiilor în grupurile de lucru, se trece la proiectul de lege în sine, respectiv la amendamente, propuneri, dezbateri.
Darius Vâlcov a anunţat că finalizarea raportului se va face cel mai probabil săptămâna viitoare. "Abia suntem la prima parte, spre joia viitoare ne apropiem de o decizie finală, acum suntem la 25%", a mai spus el.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Vâlcov: Raportul final al comisiei Roşia Montană, miercurea viitoare. S-au stabilit grupuri de lucru
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe