- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valer Dorneanu şi Ştefan Mircea Minea, avizaţi favorabil pentru postul vacant la CC. Plenul decide cine devine judecător
Deputaţii jurişti au avizat favorabil, joi, candidaturile lui Valer Dorneanu şi Ştefan Minea, propuşi de PSD, respectiv PDL, pentru postul vacant de la CC pentru care trebuie să facă o nominalizare Camera Deputaţilor, rămânând ca plenul să decidă prin vot cine obţine locul de judecător.
Valer Dorneanu (în imagine) şi Ştefan Mircea Minea, avizaţi favorabil pentru postul vacant la CC. Plenul decide cine devine judecător (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a propus deputaţilor să dea un aviz favorabil, pentru că formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceste candidaturi, precizând că pentru obţinerea locului de judecător "urmează ca plenul Camerei Deputaţilor să aibă votul decisiv".
Dorneanu şi Minea au fost avizaţi favorabil cu unanimitate de voturi.
Mandatele a trei judecători ai CC expiră în 2010, doi dintre aceştia fiind desemnaţi de Parlament, celălalt fiind desemnat de şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Preşedintele Curţii, Ioan Vida, are 63 de ani şi a fost numit la Curte de Camera Deputaţilor, în 2001, pentru un mandat de nouă ani, fiind propus de PD şi susţinut la acel moment şi de PDSR (actual PSD), PNL şi UDMR.
Nicolae Cochinescu, în vârstă de 69 de ani, a fost numit judecător de Senat în 2001, la propunerea PDSR, pentru un mandat de 9 ani.
Petre Lăzăroiu are 56 de ani şi a fost numit judecător al Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010, întrucât el a preluat mandatul rămas vacant în urma decesului lui Petre Ninosu.
Dorneanu şi Minea spun că nu au colaborat cu Securitatea
Cei doi candidaţi au susţinut la audieri că nu au colaborat cu fosta Securitate, răspunzând asfel unei întrebări legate de acest subiect.
Fostul deputat PSD Valer Dorneanu, unul dintre candidaţi, a spus că nu a semnat niciun fel de angajament, iar de-a lungul carierei politice a primit de mai multe ori certificate din partea CNSAS, potrivit cărora nu a făcut poliţie politică.
"Nu am încheiat angajamente, nu am dat informări. Am primit de mai multe ori certificate că nu am făcut aşa ceva", a spus Dorneanu.
Cel de-al doilea candidat, clujeanul Mircea Ştefan Minea, profesor de drept, propus de democrat-liberali, a afirmat că nici el nu a semnat niciun fel de angajament cu fosta Securitate şi că nu a cunoscut niciodată vreun securist.
"Nu am colaborat cu fosta Securitate, nu am dat note informative. Pot să spun că nu am cunoscut niciun securist niciodată", a spus Minea, afirmaţia acestuia stârnind amuzamentul deputaţilor jurişti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO