Vârf de viitură pe Dunăre, la intrarea în România
O viitură pe Dunăre produsă de încălzirea vremii a ajuns la intrarea în România, în zona Baziaş, hidrologii apreciind că aceasta este valoarea maximă a debitelor fluviului după o perioadă cu vreme caldă, ploi şi topiri de zăpezi.

Vârf de viitură pe Dunăre, la intrarea în România (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
"Astăzi (joi, n.r.), fluviul Dunărea înregistrează debitul maxim la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, de 11.000 de metri cubi pe secundă, debit care se va menţine maxim şi în cursul zilei de mâine. Începând de sâmbătă, nivelul Dunării va înregistra o uşoară tendinţă de scădere, cu 2-5 centimetri pe zi", se precizează într-un comunicat de joi al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR).
Potrivit experţilor ANAR, perioada cu debite mari pe Dunăre va continua "cel puţin două-trei săptămâni".
În următoarele opt-zece zile, unda de viitură este aşteptată să ajungă în zona Tulcea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Totuşi, hidrologii susţin că debitele pe râurile interioare sunt în scădere, aportul acestora la viitura de pe Dunăre fiiind "nesemnificativ". În ciuda acestei situaţii, Dunărea va rămâne şi vineri în faza a doua de apărare, echivalentă cu codul portocaliu pentru zonele neîndiguite ale fluviului, în sectorul Calafat- Zimnicea.
Până joi, apele fluviului au ieşit într-un singur loc din matcă, în aval de Calafat, în zona localităţilor Poiana Mare şi Seaca de Câmp, singura problemă cauzată fiind inundarea a 200 de hectare de teren arabil.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

